Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română
Se afișează postările cu eticheta lista. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lista. Afișați toate postările

marți, 17 iunie 2014

Alegerea vestică a liderilor ruși


De ce Putin, Medvedev și Lavrov și ceilalți lideri politici ruși își au copiii în W Europa și SUA?

 
Deși au criticat în permanență și nestingherit țările europene, majoritatea liderilor ruși au proprietăți scumpe și conturi bancare în statele din Occident sau în SUA.
Ba mai mult, tot acești critici ai UE și patrioți ai Rusiei își țin copiii și nepoții în Occident sau în America. Așadar, părinții își trimit copiii să trăiască în Vest, își cumpără proprietăți, le trimit bani și chiar au dublă cetățenie.
„Toate acestea se întâmplă dintr-un motiv simplu - ei disprețuiesc Rusia, oamenii acestei țări și au pus cruce țării de mult timp”, scrie Aizen Tancio, autorul cercetării de mai jos.
Deși lista copiilor și nepoților liderilor din Rusia care trăiesc în Occident este destul de mare, autorul prezintă, pe scurt, câteva dintre ele.

Pentru început…


1. Familia președintelui Putin
Despre familia președintelui se știe foarte puțin, ținând cont de stilul său de viață, ascuns de ochii lumii. A fost căsătorit și a divorțat.
La începutul anilor '90, Putin a revenit la Sankt-Petersburg, însă pe fiicele sale le-a trimis în Germania, unde au studiat la prestigioasa școală germană „Peterschule”. La mijlocul anilor '90, s-au întors în Rusia și în 1996 s-au mutat la Moscova. Dar nici aici fiicele nu au părăsit calea germană. „Școala nemțească a Moscovei” există și în prezent, fiind îngrădită de un gard și camere video, iar peste tot sunt inscripțiile „Achtung!” (n.red.: - Atenție!).
La începutul anilor 2000, ambele fiice ale lui Putin au fost înregistrate ca studente la Universitatea de Stat din Sankt-Petersburg, dar nimeni nu le-a văzut niciodată.
Este cunoscut faptul că cea mai tânără fiică – Ecaterina - locuiește în Germania, la München. În 2013, a avut loc nunta Ecaterinei Putin și a lui Yong Joon Vaughn (coreean) și s-a petrecut într-un hotel din Maroc, fiind descrisă drept o petrecere grandioasă.
Cea mai mare fiică a lui Putin – Maria – trăiește în Olanda, în orașul Voorschoten, aproape de la Haga, și nu locuiește singură, dar cu un olandez în vârstă de 33 de ani. Maria Putin trăiește într-o casă de lux, având un penthouse la ultimul etaj.
Fiicele lui Putin merg, deseori, în Italia, la invitația lui Silvio Berlusconi, cu care Putin este prieten de familie.

2. Familia prim-ministrului rus, Dmitri Medvedev

Medvedev este căsătorit cu o evreică, Svetlana Linnik. Soții Medvedev au un fiu - Ilya Medvedev. În prezent, el studiază în Rusia, dar a declarat într-un interviu că își va continua studiile la Universitatea Massachusetts din SUA.

3. Familia ministrului de Externe, Serghei Lavrov 
Singura fiică a ministrului Afacerilor de Externe, Ecaterina, trăiește și își face studiile în Statele Unite ale Americii. În prezent, absolvă Universitatea Columbia din New York și intenționează să se stabilească cu traiul în Statele Unite.

4. Familia vicepreşedintelui Dumei de Stat, Serghei Jelezneak

Toate cele trei fiice ale vicespeakerului Dumei de Stat Serghei Jelezneak învață peste hotare. Ecaterina – la o școală elvețiană de elită (studiile anuale costă 2,4 mln. de ruble, din clasa a VI-a până în a XII-a), Anastasia – la Londra, la universitate (anual, costul studiilor este de circa 630 de mii de ruble). Cea mai mică fiică, Liza, la momentul actual, de asemenea, locuiește la Londra. Interesant e că „marinarul patriot” Jelezneak a declarat un venit de 3,5 mln. de ruble. Cu toate acestea, el achită anual 11 mln. pentru studiile copiilor săi în universitățile occidentale.

5. Familia vicespeakerului Dumei de Stat, Alexander Jukov 

Fiul său, Petru Jukov, a studiat la Londra și chiar a stat în închisoare acolo. Jukov Jr. a participat într-o încăierare, fiind beat, și a fost condamnat la 14 luni de închisoare.

6. Familia vicespeakerului Dumei de stat, Serghei Andenko 

Fiica acestuia trăiește și studiază în Germania.

7. Familia deputatului rus, Veaceslav Fetisov
Fiica Anastasia a crescut și și-a făcut studiile în SUA. Anastasia așa și n-a mai învățat să scrie și să citească în rusă.

8. Familia viceprim-ministrului, Dmitri Kozak 
Fiul cel mare al vicepremierului Dmitri Kozak - Alexei - are cel puțin șase ani de când locuiește în străinătate și are afaceri în domeniul construcțiilor. Este coproprietar al mai multor firme străine, printre care „Red”, „McBride” etc.
Fratele mai mic, Alexander, lucrează la „Credit Suisse”. În acest an autoritățile germane și Statele Unite au acuzat banca elvețiană că-și ajută clienții să facă evaziune fiscală. Investigația este în curs de desfășurare.

9. Familia deputatului Dumei de Stat A. Remezkova, din cadrul fracțiunii „Rusia Unită”
Fiul cel mai mare, Stepan (Ștefan –n.red.), a absolvit recent Colegiul Militar „Valley Forge” din Pennsylvania (un an de studii costă peste un milion de ruble).
Fiul deputatului a fost instruit în cadrul programului pentru ofițerii Armatei SUA (!). Apoi, Stepan s-a înscris într-o universitate privată din Hempstead, New York.
Cel de-al doilea fiu al deputatului, Nicolae, studiază în Marea Britanie din 2008, la școala privată „Malvern College”.
Fiica mezină locuiește în Viena, unde este gimnastă. Maria Remezkova a reprezentat echipa Austriei (!) la concursurile pentru copii din Ljubljana.

10. Familia președintelui „Căilor Ferate Ruse”, Vladimir Iakunin
Copiii și nepoții „principalului patriot rus”, Vladimir Iakunin, locuiesc în afara țării - în Anglia și Elveția. Fiul președintelui „Căilor Ferate Ruse”a studiat și a trăit mulți ani în Londra, iar în prezent lucrează în Rusia în calitate de investitor al unei firme britanice. Din anul 2009, Iakunin Jr. este coproprietar și director al societății de investiții din Marea Britanie „Venture Investments & Randament Management”, care se ocupă cu proiecte de dezvoltare în Sankt-Petersburg. Andrei Iakunin este, de asemenea, proprietarul Hotelului din Moscova „Marriott Courtyard”. În prezent, el locuiește în permanență la Londra, întrucât în 2007 a cumpărat o casă în valoare de 4,5 milioane de lire sterline.
Un alt fiu al lui Iakunin - Victor - locuiește în Elveția, unde deține, de asemenea, bunuri imobiliare.
Nepoții lui Iakunin au studiat la fel în instituții de învățământ de prestigiu din aceste țări.

11. Familia deputatului din Duma de Stat, din partea fracțiunii „Edinaya Rossiya” (n.red. – „Rusia Unită”), N. Valuev
În casa sa din Spania, locuiește soția, copiii și părinții. Periodic, aceștia trăiesc și în Germania.

12. Familia lui Boris Gryzlov, membru al Consiliului de Securitate 
Fiica fostului speaker al Dumei de Stat al Rusiei, unul dintre fondatorii partidului „Rusia Unită”, actualul membru al Consiliului de Securitate, Boris Gryzlov, Evghenia, locuiește la Tallinn. Recent, aceasta a obținut cetățenia Estoniei.

13. Familia A. Voronțov, membru al Dumei de stat, Partidul Comunist din Rusia
Fiica comunistului Voronțov, Ana, locuiește în Italia. Ea s-a mutat aici din Germania. Acum studiază la Universitatea din Milano. Voronțov lansează atacuri vehemente împotriva Occidentului, dar între timp plătește sute de mii de euro pentru studiile fiicei.

14. Familia lui Andrei Fursenko
Fostul ministru al Educației, Andrei Fursenko, a ascuns de public mult timp faptul că și copiii lui sunt, de asemenea, școliți în străinătate. Astăzi, fiul său, Alexandru, e stabilit cu traiul în Statele Unite ale Americii.

Concluzia reporterului

„Aceasta este doar o listă scurtă, deși, de fapt, numărul copiilor și nepoților care locuiesc în Occident este de mii, dacă nu de zeci de mii”, scrie Aizen Tancio. „Lista conține cei mai odioși „patrioți” și „dușmani ai Occidentului”, care între timp își țin familiile în „leagănul inamicului”. Copiii lor învață, trăiesc și lucrează în Vest și nu mai au nicio legătură cu Rusia, iar această cale a fost aleasă pentru ei de către părinții lor. Ei disprețuiesc Rusia și oamenii săi și văd viitorul copiilor, dar și al lor doar în Vest. Cu o asemenea ipocrizie, puterea din Rusia nu are niciun viitor”, susține în încheiere autorul cercetării.

Sursa: Opentown.org, Aizen Tancio 
Traducere și adaptare de Victoria Puiu

duminică, 2 februarie 2014

SPĂLAREA JEGULUI


De prea mult timp urmăresc cu o apatie auto-impusă aşa zisele noastre surse de ştiri din cea mai abjectă mass-media ce mi-a fost dat să o întâlnesc până acum în viaţa mea şi de a cărei josnicie şi agresivitate sunt încă uimit, după atâta amar de ani de exerciţiu zilnic al silei faţă de această pestilenţă.
Iată de ce salut cu felicitări demersul unui tânăr ziarist, Vlad Mixich, de a devoala o parte a pegrei ce ne sufocă de aproape 25 de ani, cu speranţa că nu se va opri aici şi nici nu va face compromisuri cu reprezentanţii acestei mizerii, care sigur îl vor supune la presiuni şi înscenări spre a-l convinge în acest sens.
Totodată sper să fie un exemplu şi o amorsă pentru toţi ceilalţi jurnalişti (dacă aceştia chiar mai există) spre a se pune în slujba adevărului şi dreptăţii, valori atât de mult preţuite de poporul român şi care au suferit împreună cu acesta o gravă tentativă de asasinare prin sufocare.
Redau mai jos articolul în cauză:

Breasla care conduce din umbra Romania

de Vlad Mixich

Stiti acele liste cu “masonii care guverneaza in secret lumea”? Listele astea ajung de obicei sa circule prin tot Internetul, rasar de te miri unde. Se fac emisiuni la televizor despre ele. Ei bine, lista de mai jos nu e secreta. Nu e oculta. E clara. Adevarata. Publica. Si ne dezvaluie, mai presus de orice indoiala, care este breasla care conduce Romania.

Cu toate acestea, o vom vedea foarte rar difuzata integral pe ecranele televizoarelor. Pentru ca e potential periculoasa. Doar atunci cand o pot contempla in intregime, oamenii devin constienti de amploarea fenomenului.
Asa, facuta publica cu picatura, atunci cand se mai confirma existenta unui nou membru pe aceasta lista, declanseaza in noi doar o senzatie de oboseala. Eventual de plictis: “e, a mai aparut unul. Si ce-i nou cu asta?”. Obisnuinta de a trai intr-o tara condusa de aceasta breasla ni se insinueaza perfid sub piele.
Incepem sa nu mai observam. Sa nu ne mai pese. Ca atunci cand stim ca traim in niste orase gri, inconjurati de blocuri murdare, dar remarcam cat de urate sunt doar cand le vedem de undeva de sus, poate dintr-un avion: o pata de mizerie in mijlocul unui camp alb sau verde.
Asadar, iata lista. Pe ea sunt patru ministri, patru parlamentari si patru primari. Toti condamnati definitiv in ultimii ani pentru luare sau dare de mita si pentru trafic de influenta. Pe lista nu sunt trecuti cei aflati inca in procesul judecarii (destui) sau cei condamnati cu suspendare. Personal, am convingerea ca acesta este doar varful iceberg-ului. Dar e clar ca nu mai vorbim doar despre niste accidente, despre niste cazuri izolate.

Adrian Nastase, fost prim-ministru – patru ani de puscarie;
Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor – cinci ani de puscarie;
Decebal Traian Remes, fost ministru al Agriculturii – trei ani de puscarie;
Ioan Avram Muresan, fost ministru al Agriculturii – trei ani de puscarie;
Gigi Becali, fost europarlamentar – trei ani de puscarie;
Catalin Voicu, fost parlamentar – sapte ani de puscarie;
Dan Pasat, fost parlamentar – trei ani de puscarie;
Vasile Duta, fost parlamentar – cinci ani de puscarie;
Antonie Solomon, fost primar al Craiovei – trei ani de puscarie;
Mircia Gutau, fost primar Ramnicu-Valcea – trei ani si jumatate de puscarie;
Nicolae Mischie, fostul sef al judetului Gorj – patru ani de puscarie;
Cristian Anghel, fost primar in Baia-Mare – doi ani si jumatate de puscarie.

E limpede: tara mea este condusa de breasla hotilor. Unii mai priceputi, altii mai brutali, cativa foarte inteligenti, majoritatea agresivi ca şuţii care te buzunaresc in haita in autobuz. Sunt infiltrati in cele mai inalte functii din stat, conduc judete si orase cu sute de mii de locuitori si institutii care administreaza banii adunati din taxele noastre.
Tara mea este condusa de breasla hotilor. Nu mai am nevoie de raporturile Comisiei Europene sa-mi spuna asta. Nu mai trebuie sa ma uit la televizor pentru a afla asta. Pe lista de mai sus sunt oameni din toate partidele si din toate regiunile tarii. Chiar daca au gulere albe si masini scumpe trase la scara, tot hoti sunt.
Sambata 1 februarie, un nou Cod Penal, mai bland, a intrat in vigoare. Printre efectele acestei noi legi se numara si faptul ca un criminal care a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru violarea si uciderea unei fetite pe care ulterior a aruncat-o la gunoi, a fost eliberat ieri din puscarie dupa executarea a doar 8 ani din pedeapsa.
Multi dintre cei aflati pe lista de mai sus au fost sau vor fi eliberati dupa executarea unei parti reduse din pedeapsa. Legea e indulgenta cu hotiile lor, desi ei nu sunt iertatori cu banii nostri.
Dragi profesori romani, in tara voastra legile sunt facute de breasla hotilor. Dragi IT-isti romani, in tara voastra meseria de hot este cea mai bine platita. Dragi medici romani, in tara voastra pacatele breslei hotilor sunt cel mai grabnic iertate.
Tu, cel care citesti acum, breasla hotilor este cea mai puternica breasla din tara ta.
Stiu ca cele de mai sus nu sunt informatii noi, dar voi lua lista si o voi lipi in dreapta oglinzii din baie. Pentru ca vreau sa o vad in fiecare dimineata dupa ce ma trezesc. Si in fiecare seara inainte de a merge la culcare.
Pentru ca NU vreau sa ma obisnuiesc cu faptul ca traiesc intr-o tara condusa de breasla hotilor.