Consiliul Președintelui Rusiei pentru Societatea Civilă a postat accidental rezultatele referendumului din Crimeea. Doar 15% au votat pentru anexare

Consiliul Președintelui Rusiei pentru Societatea Civilă a postat accidental rezultatele referendumului din Crimeea, anunță Forbes. Materialul a fost rapid scos de pe site

 Pe site-ul Consiliului Președintelui Rusiei pentru Societatea Civilă și Drepturile Omului a apărut, în 5 mai, o postare în care apărreau rezultatele referendumului din Crimeea, scriu jurnaliștii de la Forbes. Materialul a fost șters imediat, „ca și cum ar fi fost deșeu radioactiv". Raportul Consiliului despre referendumul din Crimeea arăta o prezență la vot de maximum 30%, iar din aceștia, doar jumătate ar fi votat pentru anexare.
Astfel, soarta peninsulei a fost decisă de 15% dintre cetățeni, care au votat pentru alipirea la Federația Rusă, „sub stricta supraveghere a soldaților înarmați cu puști Kalashnikov.

Rezultatul oficial al scrutinului din Crimeea, prezentat în toată presa, a arătat că 97% dintre votanți au fost pentru anexare, iar prezența la urne a fost de 83%. Niciun observator internațional nu a fost acceptat la referendum.

„Rezultatele oficiale ale Kremlinului: 97% dintre cetățeni au fost pentru anexare, prezența la vot a fost de 83%, iar procentul de crimeeni care au votat în favoare a fost de 82%.

Rezultatele prezentate de Consiliul Președintelui pentru Drepturile Omului: 50% dintre cetățeni au fost pentru anexare, prezența la vot a fost de 30%, procentul de crimeeni care au votat în favoare a fost de 15%", mai spun jurnaliștii americani.

Oamenii lui Putin au retras, rapid, raportul de pe site-ul Consiliului, dar Svetlana Gannushkina, o membră a asociației, a vorbit despre acest lucru la Kanal 24, susținând că votul din Crimeea a „discreditat Rusia mai mult decât ar fi visat să o facă un agent străin".

Vladimir Putin ar plănui să repete scenariul din Crimeea la referendumul din 11 mai, din Donețk.

Consiliul Președintelui Rusiei pentru Societatea Civilă și Drepturile Omului este un for consultativ, format din jurnaliști și activiști pentru drepturile omului, care îl consiliază pe președinte în probleme legate de respectarea drepturilor omului.

Sursa: http://www.ziuanews.ro/

Mostra de mentalitate a diplomatiei ruse

Motto: Noi suntem ceea ce faptele noastre sunt – Tudor Vianu 

 

Săraci cu duhul? Ambasadori ruşi în Africa: românilor şi bulgarilor "un şut în fund", Tările Baltice "un rahat"

Videoclipul cu înregistrarea integrală a convorbirii, cu subtitrări în limba română, poate fi urmărit pe pagina originală Epoch Times.

 Băieţi, am pus mâna pe Crimeea, dar nu este sfârşitul. (...) În final vă vom lua Catalonia, Veneţia, la fel şi Scotia şi Alaska. Şi nu ne vom mulţumi cu asta "afirmă, râzând, o voce atribuită unui ambasador rus, într-un videoclip postat pe youtube pe contul "Michael Berkan".

Conform Washington Free Beacon.com, declaraţia, de o aroganţă surprinzătoare, este desprinsă dintr-o convorbire telefonică între doi diplomaţi ruşi, Igor Nilokaevici Ciubarov, ambasador în Eritreea şi Serghei Viktorovici Baharev, ambasador în Zimbabwe.

Conversaţia începe, după un "shalom, dragule, shalom", cu felicitările adresate de Ciubarov colegului său, Baharev pentru votul dat de Zimbabwe împotriva rezoluţiei prin care declarase referedumul din Crimeea invalid :"Ţara ta (Zimbabwe) a arătat, ca să mă exprim aşa, o înţelegere corectă asupra situaţiei din Ucraina", i se adresează Chubarov lui Bakharev, care se arată mirat că Eritreea, ţara colegului său, s-a abţinut de la vot. "Sunt cumva nebuni?", întreabă retoric Bakharev.

Comentând şi votul Sudanului, care s-a abţinut, unul dintre ambasadori afirmă că îi va face pe aceştia să recunoască, dacă au dat semn de slăbiciune în ceea ce priveşte Crimeea, independenţa Abhaziei şi a Osetiei de Sud.

Cât despre UE, europenii ar trebui să ia aminte că ruşii nu se vor opri la Crimeea ci vor lua, în viitor "împuţita" [the f...ing, n.r] Catalonia, Veneţia şi Scotia şi... Alaska. "Şi nu ne vom mulţumi cu asta", afirmă Ciubarov râzând.

În a doua etapă, spune Ciubarov, "le vom trage un şut în fund nenorociţilor ălora din Latvia, Estonia şi alte ţări, precum şi românilor şi bulgarilor, că să se îndrepte în direcţia corectă - unde trebuie să fie."

"O, nu, e mai bine să nu îi atingem acum", îl contrazice Bakarev, afirmând că e mai bine să streseze "Californialand-ul" "Miami-land" şi alte regiuni din acestea de "trişti".

Mergând cu "umorul" rusesc mai departe, cei doi se amuză cu scenariu unui referendum în Miami, unde "95% dintre cetăţeni sunt ruşi."

"Avem tot dreptul să organizăm un referendum în Miamiland", spune Ciubarov, pe care Baharev îl completează voios cu un "şi în Londonland."

Încântat de perspectiva unor referendumuri în SUA şi Marea Britanie, Ciubarov se arată generos şi afirma că i-ar mai lăsa pe români şi bulgari să mai stea o vreme în UE, împreună cu "rahatul" baltic.

Revenind la un ton ceva mai serios Ciubarov îi spune mai apoi tovarăşului său că oficiali UE i-ar fi spus că Rusia ar trebui "să ia înapoi România şi Bulgaria".

Conform Washington Free Beacon, înregistrarea convorbirii dintre cei doi ambasadori a fost postată pe youtube la scurtă vreme după ce înregistrarea convorbirii neoficiale între Victoria Nuland şi Ambasadorul USA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, atribuită ruşilor, a devenit virală pe internet.

Sursa:
https://ro.stiri.yahoo.com/s%C4%83raci-cu-duhul-ambasadori-ru%C5%9Fi-%C3%AEn-africa-rom%C3%A2nilor-142708548.html

Pentru reîmprospătarea memoriei: frunzărind prin lista profitorilor-trădători de ţară

În iunie 1989, George Soros le-a impus anticipat românilor renunţarea la dreptul lor legitim asupra Transilvaniei, recunoscut şi confirmat prin Tratatul de la Trianon, în schimbul promisiunii că îi va scăpa de Ceuşescu, cel pe care el însuşi îl sprijinise în urmă cu 15-16 ani.

În 1989 lumea bipolară de până atunci, în care URSS şi SUA îşi împărţeau sferele de influenţă, tocmai apusese. SUA şi aliaţii săi occidentali înregistrau o ascensiune de neoprit, în timp ce URSS era în pragul colapsului. Această stare de lucruri a permis SUA să-şi contureze obiectivele pentru următorul deceniu. Ţinta cea mai mai îndepărtată, vizibilă abia în zilele noastre, era controlul asupra petrolului din zona mării Caspice şi a reorganizării traseelor oleoductelor care legau Asia Centrală de Balcani şi de restul Europei. Pentru a ajunge acolo, Washingtonul trebuia să se asigure că România nu mai constituie niciun obstacol în calea sa şi acest deziderat era obţinut în două feluri. Fie direct prin răsturnarea lui Ceauşescu de la putere, fie prin sprijinirea noului aliat al SUA (Ungaria), de a intra prin orice mijloace în posesia Transilvaniei. Ardealul constituia singura poartă de acces din Europa Occidentală înţesată cu trupe de americani către câmpurile petrolifere din republicile sovietice Azerbaidjan, Turkmenistan, Uzbekistan şi Kazakhtan, pe care SUA urmau să le desprindă de URSS.

http://energienaturala.files.wordpress.com/2008/08/caspian_oil_pipelines2.jpg

Pe 16 iunie 1989, miliardarul american George Soros (György Schwartz) a organizat în Republica Populară Ungaria comemorarea victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, prin reînhumarea fostului lider comunist Imre Nagy. Soros s-a prezentat drept "un om de stat fără stat", făcând profeţia că în curînd imperiul sovietic se va numi imperiul Soros şi cadrele pepinierei sale vor controla societatea civilă şi spaţiul politic în ţările est europene. Exemplul oferit ostentativ de George Soros fiind utecistul Viktor Orban, trimis în 1989 să studieze la Oxford pe banii fundaţiei sale.

http://youtu.be/4YybjROUMu0

La festivitate, devenită simbolul luptei împotriva comunismului în Europa de Est, a participat şi un grup numeros de generali NATO, în frunte cu Manfred Woren. Cu 3-4 ani înainte, fundaţia Soros de la New York semnase o înţelegere cu Ungaria pentru constituirea la Budapesta a unei filiale şi a unui institut Soros, cu scopul de a-i ajuta pe unguri să scape de comunism, ocazie cu care Ungaria îşi deschisese graniţa cu Austria. La acest institut al lui Soros s-au pregătit decenii la rând "reformatori politici şi sociali" din Balcani, instruiţi de foşti ofiţeri pentru operaţiuni speciale ai armatei SUA, specializaţi în războiul de guerilă urbană.

http://romanian.ruvr.ru/2013_10_01/Valentin-Vasilescu-Traian-Basescu-ne-crede-fraieri-9578/

În cadrul discuţiilor din capitala Ungariei s-a abordat şi subiectul răsturnării de la putere a lui Ceauşescu. S-a convenit ca etnicilor maghiari din România să le revină un rol hotărîtor, mult mai extins decât cel la care s-au limitat scenariul din decembrie 1989. Care era acel rol? Întrebaţi autorităţile, că vă şi răspund. Grupul de neo-kominternişti, controlaţi de serviciile occidentale în comun cu AVO maghiar, fiind atunci botezat Frontul Salvării Naţionale. La finalul manifestărilor din 1989, conform celor convenite, a fost redactat un apel prin care se cerea unirea românilor şi ungurilor împotriva duşmanului comun - Ceauşescu. Se afirma că acest apel numit "Declaraţia de la Budapesta" ar fi rezultat în urma unei aşa-zise înţelegeri româno-maghiare, care nu era semnată din partea română decât de şase membrii ai exilului. Printre care Ariadna Cornea-Combes, fiica Doinei Cornea (devenită la revoluţie membru al CFSN), la care s-au adăugat regele Mihai, Neagu Djuvara, deontologul de azi Emil Hurezeanu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Vladimir Tismaneanu şi Dinu Zamfirescu.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/15786/7469760/1/37229-publimedia-dragos-cristescu.jpg?width=630

Textul declaraţiei înregistra o premieră absolută, fiind prima dată când un grup de români recunoştea că Transilvania nu e pământ românesc, că poporul român ar fi fost un popor migrator, ajuns în Europa la fel ca ungurii, originari din Asia Centrală şi că poporul român s-ar fi stabilit în Transilvania împreună cu cel ungar. Textul declaraţiei secesioniste, care prefaţa apariţia republicii autonome Transilvania, aidoma Kosovo, s-a transmis în ziua de 18 iunie 1989 la BBC, Europa Liberă şi Vocea Americii. În România există un curent regalist al cărui crez se bazează pe faptul că regele Mihai ar fi mai breaz decât politicienii post-decembrişti. Nimic mai fals. De ce a semnat regele Mihai declaraţia? Nu cumva din oportunism, sperând ca el să fie pus în locul lui Ceauşescu de către adversarii României? Cu ce preţ? Cu pierderea Transilvaniei, aidoma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, pentru recuperarea căreia au murit 40.000 de militari români în 1944.

http://www.ghidvideoturistic.ro/usr_uploads/locatii-iulie/monumentuleroilor/galerie/eroi-9.jpg

Reamintesc puţinilor români, care au rămas cu cerebelul nespălat de propaganda occidentală din ultimele decenii, că pe 8 septembrie 1944, Sfântu Gheorghe a fost primul oraş românesc eliberat de sub ocupaţia Ungariei de către trei mari unităţi ale armatei române. Atacul frontal a fost executat de Divizia Tudor Vladimirescu formată în URSS din voluntari români alfaţi în prizonierat, flancurile fiind asigurate de bravele divizii 3 Infanterie-şcoală şi 1 Vânători de Munte. Pe 11 octombrie 1944 a fost eliberat oraşul Cluj de către Corpul104 sovietic, prin sacrificiul masiv făcut de diviziile române Tudor Vladimirescu, 18 infanterie şi 2 munte, cele care ulterior au eliberat şi oraşul Oradea de armatele ungare şi germane. Luptele pentru eliberarea Oradei au costat viaţa a mii de români, printre care şi a locotenent-colonelului Ion Buzoianu, comandantul regimentului 2 al Diviziei Tudor Vladimirescu.

http://static.panoramio.com/photos/large/90086627.jpg

În noiembrie 1988, centrul Bucureştiului (grădina Icoanei, Piaţa Rosetti, muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti) a fost împânzit de manifeste antiromâneşti care incitau la revoltă. Flagrantul organizat de agenţii UM 0110 a condus la reţinerea şi expulzarea unei grupări a spionajului ungar, care acţiona în România sub acoperire oficială. Ofiţerul AVO Rudas Erno, coordonatorul acţiunii de difuzare de la Bucureşti, era născut la Cluj, fiind fiul unui kominternist maghiar, cu legături strânse în rîndul neo-kominterniştilor de la Bucureşti. Erno s-a dovedit a fi una şi aceeaşi persoană desemnată de George Soros, să elaboreze şi promoveze "Declaraţia de la Budapesta" din iunie 1989. În 22 decembrie 1989 Rudas Erno a dat o fugă în România, fiind întrodus în Studioul 4 al TVR, împreună cu Domokos Geza de către angajaţii secţiei maghiare. Motiv pentru care a rămas definitiv la Bucureşti, în calitate de ambasador la Ungariei.

În 1973, cînd Ceauşescu a plecat în vizită la Washington, hotărît să găsească calea finanţarii şi tehnologizării, necesară dezvoltării industriale pe principii moderne a României, singura ţară din Europa de Est care recunoscuse statul Israel şi avea relaţii bune cu el era România. Prin canalele serviciilor de informaţii ale celor două state, Ceauşescu reuşise să obţină o "călăuză" care să-i deschidă larg porţile reprezentanţilor cercurilor evreieşti din America. Călăuza fiind cel pe care Ceauşescu l-a cunoscut sub codul de agent "Marcel" şi care se numea în realitate George Soros. Cu ajutorul lui Marcel, România a primit clauza naţiunii celei mai favorizate şi a avut posibilitatea de a accesa credite nelimitate cu dobândă preferenţială de 2%. După evacuarea cu elicopterul de pe sediul CC, organizată de generalul Stănculescu, soţii Ceauşescu au fost capturaţi şi ţinuţi sub pază militară, din 22 pînă pe 25 decembrie 1989, în cazarma UM 01417 de la Târgovişte. Ofiţerii care-i păzeau i-au auzit de mai multe ori întrebându-se cu reproş: Ai văzut ce ne-a făcut Marcel?

http://romanian.ruvr.ru/2013_11_27/Cum-a-subminat-Nicolae-CeauSescu-economia-nationala-3348/

Având acum un reper, românii pot pricepe din ordinul cui şi de către cine Testamentul lui Ceauşescu a fost distrus.

http://romanian.ruvr.ru/2013_12_10/Ce-legatura-are-Mugur-Isarescu-cu-RoSia-Montana-1966/

Şi doar pe cei cărora le mai pasă îi îndemn să-şi răspundă singuri la un set de întrebări. Cine şi cu ce scop a provocat evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş? De ce UDMR, o asociaţie culturală, este formaţiunea politică cea mai eficientă şi omniprezentă pe scena politică românească? Cine se află în spatele extremei drepte şi a formaţiunilor paramilitare din Ungaria care organizează din ce în ce mai multe acţiuni şoviniste în Ardeal? Cine i-a dat ordin în 2005 premierului Tăriceanu (partener de afaceri cu spionul Rudas Erno) să cedeze guvernului maghiar, prin ordonanţă a Guvernului României, patrimoniul fundaţiei Emanuil Gojdu? Cum se face că peste 80% din cererile de retrocedare şi din dosarele deja soluţionate cu restituire în natură a imobilelor către Ungaria şi către unguri din Ardeal au la bază acte false, foştii proprietari maghiari din Transilvania, fiind despăgubiţi în lei-aur (aproximativ 100 tone aur) prin aplicarea Legii agrare din anul 1921? De ce aveam atâta nevoie de Vatra Românească şi Partidul România Mare? De ce aceste organizaţii româneşti au fost pulverizate după propulasarea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României, ca urmare a revoluţiei portocalii iniţiate de Goerge Soros?

Din ordinul cui, l-a făcut Traian Băsescu pe Laszlo Tokes consilier prezidenţial şi l-a decorat cu ordinul Steaua României? Cine l-a făcut pe Tokes şi pe fiica lui Băsescu europarlamentari, candidând individual în paralel cu UDMR? Din ordinul cui a comis Băsescu mascarada naţională numită Condamnarea Comunismului, scrisă de grupul de neo-kominternişti condus de Vladimir Tismăneanu, în care nu se suflă o vorbă de tatăl lui Traian Băsescu, un sinistru comisar stalinist din armata anilor `50? Câtă credibilitate are proiectul lui Băsescu referitor la unirea Basarabiei cu România, odată cu pierderea Transilvaniei, livrat pe filiera Soros?

http://youtu.be/5JspWezQx1U

http://adevarul.ro/news/societate/ororile-odorheiu-secuiesc-1_50ad86427c42d5a66396bd99/index.html

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

Valentin Vasilescu
Sursa: http://romanian.ruvr.ru/2013_12_14/Revolutia-Romana-Cine-raspundea-la-numele-de-cod-Marcel-Partea-a-IV-a-5316/

Restitutio decembrie ‘89

Ultimele zile au fost teribile şi de-a dreptul groteşti prin încercările unei clase politice degenerate de a măslui nu numai adevărul, dar şi legile, în dorinţa expresă de a-şi asigura o imunitate permanentă sub care să-şi muşamalizeze faptele reprobabile care au început deja să o judece singure, în lipsa unei justiţii care să o condamne în loc să o spele, ca apoi să o repună curată în circuit.

Pentru a contribui la devoalarea originii acestei pegre de care nu mai reuşim să scăpăm de atâta amar de vreme redau mai jos integral un articol al domnului Prof. Univ. Dr. Ion Coja apărut în revista Art-Emis Academy:   

Nemernicii din '89

 „Află că pe om au vrut să-l linșeze! Pe amândoi! Acesta a fost planul!”

Ipoteza pe care o fac acum publică mă preocupă de multă vreme. Încă de la începutul anilor ’90, când m-am întâlnit la o reuniune publică cu un prieten din copilărie, ne-am așezat alături, nu ne mai văzusem de ani de zile, eu mai apăream pe la televiziune din când în când, așa că discuția noastră a fost pe marginea ultimei mele ieșiri TV. Mi-a corectat niște afirmații scăpate în eter, afirmații privitoare la evenimentele din decembrie, iar când a fost să ne despărțim mi-a spus: „Află că pe omul au vrut să-l linșeze! Pe amândoi! Acesta a fost planul!” Pe „omul”, adică pe Nicolae Ceaușescu... Știam bine cu cine stau de vorbă, așa că l-am crezut! N-am putut din păcate să-i cer detalii, s-a ridicat de lângă mine și a mers la microfon, unde era invitat să ia cuvîntul din partea nu mai știu cărui partid sau ONG. După ce și-a rostit cuvîntul a rămas pe un scaun liber din primul rând. De atunci nu l-am mai văzut, ne-am mai dat câte un telefon din an în Paște. Sper să fie în viață și să citească cele de mai jos!

Sursa informației era sută la sută credibilă

  

Iubite N.O., am luat foarte în serios afirmația ta. Mi-am zis chiar că mi-ai pasat mie datoria de a o face publică. Tu, prin statutul tău, n-o puteai face! Iar eu nu știu să țin un secret. Numai că această ipoteză este atât de cumplită, pur și simplu devastatoare, încât nu o puteam lansa mai departe, în public, așa cum o primisem! Cine m-ar fi crezut? Ce dovezi aveam? Pentru mine era sută la sută credibilă sursa informației. Știam bine cine este amicul meu, chiar dacă în ultimii 25 de ani nu ne văzusem nici măcar de cinci ori! Încrederea mea era însă totală: avea de unde să cunoască adevărul despre decembrie 1989! Dar nu aceeași încredere o aveau și milioanele de necunoscuți care alcătuiesc publicul românesc, acel public la care ar fi ajuns de la mine ipoteza că pe Ceaușescu adversarii săi au plănuit și au decis să-l linșeze. Cine m-ar fi crezut pe cuvânt, așa cum, pe cuvânt, l-am crezut eu pe amicul N.O.? În fața publicului trebuia să vin cu dovezi! Nu le aveam. Aveam numai cuvântul unei persoane a cărei identitate n-o puteam dezvălui!

Gil Andriescu, ce naiba căutai tu, pe 22 decembrie, pe post de Cerber, la Televiziune?

Am început să caut dovezile! Mai exact spus, orice informație privind ziua aceea, de 22 decembrie, o raportam, volens-nolens, la ipoteza linșajului: Pe Nicolae Ceaușescu au vrut să-l linșeze. Probabil că din această cauză am ținut minte cam tot ce văzusem în ziua de 22 decembrie, când m-am aflat printre bucureștenii adunați în fața C.C.-ului, imediat după plecarea armatei din perimetrul respectiv. De curând, am relatat cele văzute atunci, în textul intitulat „Gil Andriescu, ce naiba căutai tu, pe 22 decembrie, pe post de Cerber, la Televiziune?” Preiau din acel text, cu unele completări, datele care pot interesa în continuare:

1. Lumea adunată în fața C.C. al P.C.R. nu manifesta propriu zis! S-au adunat mulți, s-a umplut piața, dar lumea păstra o distanță de câțiva metri de clădirea C.C. și aștepta. Așteptam să vedem ce se întâmplă în clădirea C.C., ce comunicări ni se vor face. Cum va încerca Ceaușescu și ai lui să iasă din impas! Spiritul combativ al celor din piață era ca și nul!

A vrut să-l protejeze sau să-l împiedice să vorbească?

2. Când Nicolae Ceaușescu a ieșit în balcon, în mână cu o porta voce, și a încercat să se adreseze mulțimii, prima reacție a fost să vedem ce spune! Dar s-a găsit un individ care s-a repezit la intrarea „A”, de sub balcon, a rupt un steag din care a făcut un soi de retevei și l-a aruncat spre Ceaușescu! Atunci s-au pornit și ceva huiduieli. În balcon a apărut un individ - poate doi-trei -, și l-a luat în brațe pe Ceaușescu obligându-l să se retragă! A vrut să-l protejeze sau să-l împiedice să vorbească? Țin bine minte că m-am mirat: de ce cu porta voce? Unde era stația de amplificare?! Cum de a rămas ditamai Ceaușescu într-o biată porta voce?

3. Apoi am văzut că lumea din fața intrării „B” - intrarea din Onești, începe să „aflueze” spre clădire, intrând tot mai mulți, se făcuse deja o oarecare înghesuială. Eu, împreună cu Mircea Ciobanu, stăteam și comentam situația, undeva cam pe unde se află acum „obeliscul lui Iliescu”, ceva mai spre statuia lui Maniu. Cam tot atunci a apărut și elicopterul, s-a lăsat pe terasă, un minut-două să fi trecut și elicopterul s-a ridicat deasupra clădirii, iar după numai câteva clipe pe marginea terasei au apărut indivizi care făceau spre noi, cei din piață, semnul victoriei, strigau, gesticulau. Am presupus că sunt persoane dintre cei intrați pe la poarta „B”.

Nu a existat o presiune a celor din piață asupra clădirii

4. Repet: nu a existat o presiune a celor din piață asupra clădirii, care să explice, să justifice deschiderea ușilor! Prima s-a deschis poarta „B”. Cât am mai stat acolo nu-mi aduc aminte să se fi deschis și poarta „A”, cum i-am auzit pe unii că s-ar fi întâmplat.

5. În toamna anului 1992, când am intrat și eu în clădirea respectivă, ca senator, am putut să cercetez cu atenție ușa grea, metalică, de la intrarea „B”. Ca și celelalte uși ale clădirii, ar fi putut rezista ore în șir încercării cuiva de a le forța. Nici cu tancul nu ar fi fost o treabă ușoară! Prima întrebare: cine și de ce a dat ordin să se deschidă poarta „B” atunci când Nicolae Ceaușescu mai era în clădire? Ce a fost în mintea acelui individ? Ce și-a închipuit că va urma? Cele de mai sus le-am pus imediat în legătură cu ipoteza amicului N.O. Se cam potriveau lucrurile. Dar nu suficient ca să fac eu „dezvăluiri” publice! Nu ar fi fost dezvăluiri, ci niște biete presupuneri, așa cum s-au mai făcut cu sutele pe subiectul acesta. Mă făceam de râs dacă ieșeam în lume cu ele.

„Mutre dubioase”

6. M-a pus pe gânduri o afirmație făcută la un moment dat de Ana Blandiana. Împreună cu soțul ei, Romulus Rusan, fuseseră și ei în fața C.C.-ului în ziua de 22 decembrie. Printre altele, au remarcat sosirea la un moment dat a unui camion din care au coborât mai mulți tineri cu mutre cam dubioase, care apoi au intrat primii în clădirea C.C.-ului, pe poarta „B”. Am subliniat cuvântul „mutre dubioase”, deoarece lumea adunată în piață era „lume bună”, bucureșteni îngrijit îmbrăcați, fețe luminoase, cum vezi de obicei pe Calea Victoriei... Vag parcă mi-aș aduce și eu aminte de sosirea camionului, a unui camion sau două, dar n-aș putea spune că am văzut cine a coborât din acel camion, cum arătau... De ani de zile am tot zis că se va nimeri să-l întâlnesc pe dl Romulus Rusan să-l întreb mai multe despre acel camion. Între timp m-am apucat să scriu o carte, un roman despre cele petrecute în toamna anului 1989. Romanul s-a făcut trilogie, „Şeitanii” întitulată, și e gata de tipar. Peste o mie de pagini! În roman este lansată și ipoteza linșajului, dar nu ca ipoteză, ci ca lucru cert, plănuit de complotiști, în detaliu. Mi-am zis că, citind cartea, cine n-o să creadă povestea cu linșajul, este liber s-o ia ca pe o ficțiune artistică, o invenție a autorului, băgată în carte ca să facă cartea mai atrăgătoare, mai vandabilă - vor zice unii, să provoace eventual și un scandal etc. Mi-am asumat acest risc. Ce nu face un scriitor român de dragul succesului?!...

Odată și odată se va afla adevărul!

Numai că eu m-am bazat tot timpul pe amicul N.O., în care am toată încrederea că nu putea să-mi spună asemenea „enormitate” decât dacă era lucru bine știut de el. Iar el avea de unde să știe! Fusese și el profesor, ca și mine, dar la alt soi de școli, mai pe la periferia împădurită a Bucureștilor. Mi-am zis că odată și odată se va afla adevărul, iar dacă se va afla după apariția cărții mele, confirmând-o, cu atât mai bine pentru mine și pentru ...dânsa!

Iată însă că zilele trecute primesc de la însuși domnul colonel Filip Teodorescu invitația de a participa la „ARCUB” la o discuție publică pe marginea volumului „Adevăruri Incomode”, scoasă de redacția revistei „Vitralii”, binecunoscută pentru corecțiile esențiale pe care le-a adus la reconstituirea celor petrecute în decembrie, precum și înainte și după ziua fatidică! Odată cu invitația primesc și volumul respectiv! Ca să știu despre ce avem de vorbit.

O confirmare tristă

Din prima ochire dau în volumul „Adevăruri incomode” peste textul dlui Aurel David, fosta gardă de corp alui Nicolae Ceaușescu. Mi-l recomandase domnul colonel, cu precizarea că Aurel David l-a însoțit pe Ceaușescu pe terasa C.C.-ului și l-a urcat în elicopter. Așadar, mi-am zis, un text care poate fi confirmarea ipotezei linșajului sau, dimpotrivă, infirmarea acestei ipoteze. Declar cu toată sinceritatea: Nu am nicio satisfacție că am găsit în acest text confirmarea - pentru mine deplină -, a spuselor lui N.O. O confirmare tristă: pe Nicolae Ceaușescu autorii loviturii de palat din decembrie 1989 au vrut să-l linșeze!

După 22 decembrie 1989 Țara a încăput pe mâna unor criminali scelerați!

Au fost așadar scenariștii și regizorii celor petrecute în decembrie 1989 atât de nemernici?! Atât de ticăloși?! De abjecți?!... De nebuni?! Iată că au fost! Iar după 22 decembrie 1989 Țara a încăput pe mâna lor! A unor astfel de criminali scelerați! Nu este de mirare că am ajuns acolo unde suntem azi! Cu asemenea mizerii de ne-oameni putea să fie chiar și mai rău! Adică putea să se petreacă și acel linșaj, care ne scotea din lumea civilizată pentru o mie de ani! Din relatarea dlui Aurel David rezultă limpede cât de puțin a lipsit! Câteva secunde au făcut diferența, au împiedicat să se producă lucrul cel mai oribil cu putință. N-a fost de colo nici ceea ce până la urmă s-a întâmplat: crima de la Târgoviște, despre care cu toții am zis că a fost cea mai mizeră încheiere posibilă. Un fel de nec plus ultra al abjecției criminale. Iată însă că era cât pe ce să avem parte de un spectacol și mai sângeros, și mai sălbatic, și mai rușinos, și mai respingător! Absolut inimaginabil pentru oameni sănătoși la minte!...

„... Acel copil mă apărase cu corpul său de urgia războinică a unor « bruneți »”

Citez așadar din textul intitulat O situație limită din viața unui ofițer din fosta Direcție a V-a, apărut în volumul „Adevăruri Incomode”[1]: „În 22 decembrie 1989, la ora 12,09, sub presiunea mulțimii de oameni adunați în Piața Palatului pentru răsturnarea regimului politic, decola spre necunoscut, de pe terasa Comitetului Central al partidului, într-o atmosferă ajunsă la paroxism, elicopterul în care se afla președintele țării, Nicolae Ceaușescu. Alături de acesta erau soția sa, Elena, doi demnitari de partid și de stat, precum și doi ofițeri din garda prezidențială aflați în misiune de securitate și gardă. Decolarea respectivă, intrată în istorie, s-a efectuat sub amenințarea directă a capturării președintelui țării de către un grup de manifestanți, unii înarmați cu diferite obiecte contondente bine și din timp meșteșugite, iar alții cu pistoale mitralieră cu pat rabatabil. Acest grup, care ajunsese pe terasa respectivă cu câteva clipe înainte de decolarea elicopterului, a fost pe punctul de a-l captura pe președintele țării și, după expresia unor manifestanți violenți, de a-l judeca « pe loc », într-o manieră medievală. [...] În momentele care au urmat, viața mea a intrat într-o situație limită, fiind dezarmat cu violență și agresat fizic de către unii manifestanți înfierbîntați care m-au acuzat, sub amenințarea cu aruncarea de pe terasă, că eram vinovat pentru faptul că „tiranul” scăpase de judecata poporului.[2] [...] Alături de o femeie care se afla în grupul de manifestanți, acel copil mă apărase cu corpul său de urgia războinică a unor „bruneți” care au început să-și verse furia pe mine, pentru că nu i-am lăsat să-l facă pe Ceaușescu „carne de mici”.[3](Sublinierile îmi aparțin - n.a.)

A doua întrebare: Ce s-ar fi întâmplat dacă „grupul” ar fi ajuns pe terasă cu câteva clipe mai devreme sau decolarea ar fi întârziat cu acele „câteva clipe”? Răspunsul ni-l dă ofițerul gardă de corp: Ceaușescu ar fi fost supus „pe loc” judecății poporului, iar „poporul” urcat pe terasă venise pregătit să-i facă pe cei doi „carne de mici”! Sau să-i arunce de pe terasă. Eu alt înțeles nu pot deduce din textul citat mai sus. Adică, într-un singur cuvînt, linșaj! Au lipsit „câteva clipe”!

„Manieră medievală”... „carnagiu făcut la ordin”

Relatarea domnului Aurel David este suficient de clară, de edificatoare. Poate că va accepta să revină, ar fi chiar imperios necesar să revină asupra acestei relatări cu mai multe detalii privind comportamentul „manifestanților”, identitatea acestora, ce vorbe au mai rostit aceștia, altele la fel de edificatoare ca și vorbele pe care domnul David le reproduce deja. Cu siguranță au mai fost și altele. În mod deosebit se cere explicată formula „manieră medievală” prin care autorul desemnează scopul urmărit de grupul respectiv de manifestanți. Expresia nu le aparține manifestanților, ci domnului David. Exact-exact, ce a vrut domnia sa să spună? Se pare că a vrut să-și menajeze cititorii. Oricum înțelesul relatării mi se pare a fi unul singur: lui Nicolae Ceaușescu și Elenei Ceaușescu li se pregătise o moarte violentă în însăși clădirea C.C. al P.C.R.. Și completez eu: O moarte pentru care nimeni să nu-i poată acuza pe emanații revoluției! Pe cei pe care dispariția lui Nicolae Ceaușescu urma să-i instaleze în fruntea bucatelor!

Extrem de importantă este și precizarea: manifestanții ajunși pe terasă erau „înarmați cu diferite obiecte contondente bine și din timp meșteșugite, iar alții cu pistoale mitralieră cu pat rabatabil ”. Evident, grupul respectiv făcea parte din scenariu, nu era constituit spontan, din rândul celor care ne aflam în piață de câteva ore și nu venisem de acasă decât, cel mult, cu un baston - cazul meu! Un baston, e drept, rabatabil, ca și patul pistolului mitralieră din dotarea acelorași manifestanți care, odată intrați în clădirea C.C., au știut încotro să se îndrepte: spre terasă. De la cine au primit așa de repede informația că Ceaușescu a plecat din biroul său? Cine le-a dat armamentul încă de cum au pășit în interiorul clădirii?! Nu cumva „manifestanții” aceia erau deja în clădire atunci când poarta „B” s-a deschis? Căci ei nu aveau cum să se afle printre manifestanții din piață înarmați cum erau, inclusiv cu pistol-mitraliere! Iar acest grup au urcat țintit pe terasă știind ce aveau de făcut: să-i facă pe soții Ceaușescu „carne de mici” și să-i arunce de pe terasă! Îngrozitor scenariu!

Pentru a masca acest carnagiu făcut la ordin, de o echipă de criminali pregătiți pentru asta, s-au deschis porțile C.C.-ului ca să se dea aparența că grupul respectiv aparține mulțimii din piață, mulțime care, repet, nu se arătase nicicum dispusă la violență, răfuială, molestare fizică a cuiva!

Cu Ceaușescu era plănuit altceva: să fie „judecat de popor” pe loc!

A treia întrebare: Cine a dat ordin să se deschidă intrarea „B”, și cine a dat ordin să vină elicopterul? Cele două ordine au fost date de persoane diferite, cu intenții - se pare, net diferite. Dacă mi-aduc bine aminte, elicopterul a venit la ordinul generalului Victor Stănculescu. Celălalt ordin cine l-a dat? Când vom identifica persoana care a ordonat deschiderea porților, această persoană va trebui să răspundă la a patra întrebare: atâta vreme cât Nicolae Ceaușescu mai era în clădire, iar presiunea din stradă era ca și inexistentă, de ce nu a așteptat venirea și plecarea elicopterului în deplină siguranță? Logica ordinului respectiv nu pare să fie decât una singură: a deschis poarta ca să nu-l lase pe Ceaușescu să plece cu elicopterul și să scape! Cu Ceaușescu era plănuit altceva să se întâmple: să plece pe lumea cealaltă, nu la Snagov! Să fie „judecat de popor” pe loc, acolo unde erau găsiți! Fără alte complicații și formalități, fără nicio amânare!

Notă: nimeni nu prea înțelege motivul real pentru care Victor Stănculescu este după gratii? Cu ce i-a supărat pe colegii săi de complot anti-ceaușist? Are vreo legătură condamnarea sa cu salvarea lui Ceaușescu cu ajutorul elicopterului venit la ordinul domnului Stănculescu?

Nu a existat nicio presiune din partea „mulțimii de oameni adunați în Piața Palatului”.

La relatarea domnului Aurel David aș face două corecturi: Nu a existat nicio presiune din partea „mulțimii de oameni adunați în Piața Palatului”. Am fost martor! Ușa de la intrarea „B” s-a dechis fără ca cineva măcar să ciocănească în ea și să ceară permisiunea de a intra! De asemenea, prezența oamenilor din piață nu urmărea „răsturnarea regimului politic”! Lozinca „Jos comunismul!” a apărut după câteva zile, nu făcuse parte din scenariu! Apariția acestei lozinci intra în contradicție cu cunoscuta acuzaţie adusă lui Ceaușescu că „a întinat” idealurile comuniste, socialiste etc! Repet: Lozinca „Jos comunismul!” nu a făcut parte din scenariu! Este opera celor care au ieșit în stradă din proprie inițiativă! A bucureștenilor! La fel cum și demolarea statuii lui Lenin a fost opera străzii, nu a șobolanilor care au conspirat în ascuns.

Scenariul prevăzuse ca totul să se termine în clădirea C.C.-ului

Ce a urmat se cunoaște. Sau, mai exact spus, atât cât se cunoaște, putem deduce că lucrurile nu s-au mai petrecut după un plan: elicopterul ajunge la Snagov, de acolo pleacă în necunoscut, bietul Ceaușescu este abandonat apoi pe marginea șoselei, dacă avea noroc să dea de niște oameni de suflet, care să-l ia în casă și să-l țină ascuns câteva zile, nimic nu ar fi împiedicat și o asemenea evoluție a evenimentelor!...

Ce denotă această aiureală, această degringoladă în care a intrat scenariul după decolarea elicopterului? Denotă, după părerea mea, că scenariul prevăzuse ca totul să se termine în clădirea C.C.-ului, acolo să se petreacă și „judecata poporului”, acolo să fie „judecați pe loc” tiranii! Adică cei doi să fie făcuți terci, călcați în picioare, sau aruncați de la terasă, de la etajul al VII-lea, în stradă!

De ce au imaginat acest final scenariștii complotului anti-ceaușist? După calculul ticălos și laș făcut de aceștia, moartea prin linșaj a soților Ceaușescu ar fi fost pentru ei, pentru complotiști, finalul cel mai comod, cel mai fericit: după un linșaj, efectuat de „popor”, de o gloată de indivizi necunoscuți, este imposibil de stabilit cine este vinovat de moartea victimelor! Iar pe făptașii veniți din stradă și dispăruți în stradă de unde să-i iei?! Pe cine să condamni?!

Dacă linșajul s-ar fi petrecut pe terasa C.C.-ului în câteva minute cei doi ar fi fost făcuți „carne de mici”

Dacă linșajul s-ar fi petrecut pe terasa C.C.-ului sau chiar la ei în birou, în câteva minute cei doi erau făcuți „carne de mici”, apoi făptașii anonimi s-ar fi împrăștiat în mulțimea intrată în clădire, ar fi dispărut nederanjați de nimeni, iar istoria ar fi consemnat că „poporul s-a răzbunat”, că „judecata poporului” a fost cumplită, dar dreaptă. În lipsa unor înregistrări video, nimeni nu putea fi chemat în justiție, chiar dacă aceasta ar fi încercat cu tot dinadinsul să afle adevărul. Așadar, în logica criminală a scenariului, era nevoie ca mulțimea să intre în clădirea CC pentru a le oferi asasinilor posibilitatea ca, după linșarea soților Ceaușescu, să se amestece cu această mulțime și să dispară fără a putea fi identificați! Repet: printre cei aflați în piață nu au fost văzuți indivizi înarmați cu pistoale mitralieră, cu „obiecte contondente”.

Mi-aduc aminte că în anii '50, pe lângă Tulcea, o șatră de țigani a stârnit mânia unui sat, printr-o crimă care a revoltat întreaga comunitate. Țăranii au tăbărât cu toții asupra corturilor și au lovit cu topoare și furci în tot ce mișca: copii, femei, bătrâni. A fost un măcel cumplit, singurii care au rămas în viață au fost câțiva puradei, incapabili să povestească organelor judiciare ce s-a întâmplat. Iar țăranilor, anchetați de procuratură, nu le-a fost greu să se apere, zicând fiecare că n-a fost de față, n-a dat în nimeni, când au ajuns la locul faptei victimele erau deja moarte, nu au văzut de mâna cui... Nu s-a putut stabili de mâna cui a murit „X” sau „Y”. La fel, în decembrie 1989, nu s-ar fi putut stabili cine, a cui lovitură, a cauzat moartea lui Nicolae sau a Elenei. Nu s-ar fi putut stabili nici măcar cine au fost manifestanții din grupul agresiv.

Asasinilor le-au lipsit câteva secunde

Asasinilor le-au lipsit câteva secunde ca să pună mâna pe vânatul lor! Au întârziat cu câteva secunde numai! Secunde binecuvîntate, care ne-au ferit să înscriem în istorie o crimă unică prin abjecția și cruzimea celor care au plănuit-o! Cine au plănuit-o? Brucan, Voican? Petre Roman, Iliescu?... Unde au plănuit-o? La București sau la Moscova?... Mai mult nu insist! Mi-ar părea bine să se dovedească falsă pista deschisă prin cele spuse mai sus. În alte texte, scrise după plăcerea inimii mele, am făcut mult caz de omenia românească, pentru că ţin la onoarea noastră, de popor civilizat, omenos! Ne-a făcut de rușine, de ocara lumii întregi mascarada criminală de la Târgoviște, din ziua de Crăciun! Încremenesc însă la gândul că putea rușinea și oroarea să fie și mai mare... Mult mai mare! Mulțumescu-Ți, Doamne, că nu ne-ai părăsit cu totul în „acele clipe”! Atât, deocamdată.

Post scriptum. Mă mai întreb una: nu cumva amicul meu N.O. a aflat de la însuși domnul Aurel David despre nemernicii ăia de emanați că au vrut să-l linșeze pe Ceaușescu? Dacă mă gândesc bine, cei doi au fost destul de colegi, colegi de serviciu, înainte de 1989! Sigur sunt că se cunosc! Amândurora, multă sănătate

Decembrie .2013

-----------------------------------------------

[1] „Adevăruri Incomode” Bucureşti, editura Semne, 2013, p.111-121.      

[2] Ibidem, p.111.

[3] Ibidem, p.112-113.

Sursa: http://www.art-emis.ro/analize/2007-nemernicii-din-89.html

Vă revoltă Dan Diaconescu? Uitaţi-vă în oglindă!

Mulţi dintre cei care se declară acum revoltaţi de ascensiunea incredibilă a partidului lui Dan Diaconescu ar trebui să se uite în oglindă: poate vor identifica o asemănare cu lumea nebună care se dezlănţuie, seară de seară, din studiourile OTV şi care, iată, are mari şanse să ajungă la putere.

 Dacă nu ar fi existat, mai mult ca sigur, undeva, în laboratoarele politice, s-ar fi pus la cale inventarea unei formaţiuni cu aspiraţiile şi profilul Partidului Poporului Dan Diaconescu. Iar dacă într-adevăr cineva dirijează din spate această construcţie acum şi-a atins scopul. Dovada stă exact în rezultatele electorale cu care formaţiunea părintelui OTV este cotată la alegerile din acest an: între 12 şi 14 %, mai mult decât PDL. Asta înseamnă că partidul lui Diaconescu nu va putea fi ocolit din negocierile pentru preluarea puterii în 2012, iar, din acest motiv, s-ar putea să ne trezim cu oamenii părintelui OTV în poziţii cheie din viitoarea guvernare. Cine sunt liderii din teritoriu ai PPDD, puteţi afla din materialul realizat de Rl (link aici). În mare parte vorbim despre afacerişti dubioşi, funcţionari necinstiţi, traseişti politici notorii sau personaje mondene.

Cum se explică totuşi ascensiunea acestui partid?

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne întoarcem la vorbele lui Dan Diaconescu. În 2009, într-un interviu pentru Gândul, patronul OTV a fost rugat să explice succesul emisiunii sale. Acesta a spus că, în general, încearcă să atragă oameni care scot audienţe bune. "Definiţi aceşti oameni!", i-a spus reporterul. " Dau din mâini, ţipă, vorbesc colorat şi în dezacorduri, se potrivesc cu telespectatorii" (sublinierea noastră), a răspuns Diaconescu.
Lumea descrisă de realizatorul TV era atunci, ca şi acum, exact lumea care evoluează în spaţiul public românesc. "Oamenii care dau din mâini, ţipă, vorbesc colorat" sunt cei care, de regulă, câştigă alegerile în România, cei care se erijează în formatori de opinie sau analişti, sunt cei care, chipurile, au ceva de spus în această ţară. De altfel, prin studioul lui Diaconescu au trecut de-a lungul anilor oameni relevanţi, de la Traian Băsescu, Sorin Oprescu, Victor Ponta până la Silviu Prigoană (proaspătul candidat PDL la Primăria Capitalei) sau Elena Udrea, ca să-i amintim doar pe politicieni.
O dată cu trecerea anilor, purtat de dragostea publică  de care a fost înconjurat- atât de către telespectatori cât şi de invitaţii săi- Dan Diaconescu s-a transformat într-un monstru politic. Arestarea sa pentru şantaj în 2010, a fost doar un episod din cariera lui DD care, privit acum retrospectiv, pare a fi avut ca singură menire consolidarea imaginii de martir al poporului. Acum, Diaconescu nu mai poate fi tratat cu uşurinţa cu care era privit în urmă cu câţiva ani. De la tribuna Partidului Poporului se revarsă un naţionalism dement, valuri de înjurături şi calomnii mizerabile la adresa adversarilor reali sau imaginari ai lui Diaconescu dar toate acestea, în loc să revolte, sunt pe gustul unei bune părţi a populaţiei României.
Ascensiunea lui Diaconescu ne aminteşte de cea a lui Cornelui Vadim Tudor din 2000, când acesta a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Între cele două cazuri nu poate fi pus totuşi semnul egal. Dan Diaconescu este deopotrivă creaţia unei părţi importante din electorat- în general, lipsită de educaţie şi frustrată, dar nu numai- dar şi a unei clase politice care l-a încurajat pe patronul OTV, în speranţa că va putea culege măcar câteva firimituri din succesul acestuia (n.n. arestarea acestuia făcând parte dintr-un scenariu grotesc).
În aceste condiţii, putem spune că Partidul Poporului reprezintă una dintre creaturile cele mai hidoase ale societăţii româneşti. Dar, deloc întâmplător, tribuna acestuia se numeşte "Oglinda TV".

de GABRIEL BEJAN

PUNCT CULMINANT!?

Abia a inceput anul 2012 si pentru romani el deja se anunta a fi mult mai greu suportabil decat cel abia trecut cu chiu cu vai.

Doua realitati au ajuns la capat de drum si ele trebuie sa se priveasca in fata: realitatea iluzorie a clicii minoritare auto-instaurate (?!) dupa '89 la conducerea statului si cea concreta a poporul roman.

Daca prima realitate se bizuie pe consecventa si solidaritatea de gasca a celor ce au tradat si devalizat Romania, sperand a putea mentine iluzia ca guverneaza tara in ciuda mult prea multelor dificultati conjuncturale, facand in continuare uz de minciuna, abuz, intimidare si manipulare nerusinata cu scopul de a macina pana la retezare fibra nationala, cea de-a doua realitate, a majoritatii mult prea mult chinuite care iese din carapacea izolarii (eu inca sper ca a fost o rezistenta pasiva adoptata la nivelul subconstientului), dintr-o indiferenta neputiincioasa, nu printr-un élan propriu, dar prin chiar atingerea limitei de supravietuire, dincolo de care nu mai exista decat doua optiuni: fie distrugerea raului, fie eutanasierea acceptata.

Aceste doua realitati se vor infrunta ori violent, in cazul in care scenariile pregatite de catre clica minoritara nu vor mai reusi sa nauceasca populatia vrajita pana acum de o mass-media odioasa, sau printr-o lupta de uzura care se va intinde pe o perioada mai lunga, daca scenariile amintite vor reusi sa mai tina o vreme poporul intr-o indusa stare de confuzie si de descurajare, urmand ca, intr-un final, rolul salvator sa il joace fie fortele nationaliste (singurele care pot readuce tara pe calea progresului), in prima varianta, fie fortele oculte ce au sustinut permanent clica tradatoare, in cazul celei de-a doua variante.

Ceea la ce ne putem astepta pe termen scurt si care ar putea conduce la una din cele doua variante este foarte bine punctat in articolul mai jos citat, din Cronica Romana:

Unul dintre aspectele fascinante ale si­tua­ţiei actuale din România constă în faptul că aproape nimeni dintre cei care participă activ la bătăliile po­li­tice nu conştientizează contextul în care ne aflăm. Am mai încercat să atragem atenţia asu­pra principalului pericol al viitorului apropiat, dar se pare că toată lumea este preocupată de micile răfuieli meschine din interiorul clasei politice. Mai încercăm încă o dată, în termeni clari şi simpli:

1. Guvernul Boc, la sugestia oficialilor BNR, a fă­cut în aşa fel încât depozitele populaţiei să fie garantate nu de BNR (şi rezerva valutară), ci de guvern. Gu­ver­nul nu are 32 de miliarde de euro pentru a salva de­pozitele populaţiei atunci când sistemul bancar va in­tra în faliment. Recomandăm celor interesaţi de detalii să consulte OUG 131/2010, OUG 13/2011 şi editorialul “BNR garantează nimic” din 11 decembrie 2011. Lăsăm cititorii să găsească singuri mo­tivul pentru care s-a decis ca BNR să fie exone­rat de orice responsabilitate financiară faţă de oa­me­nii care îşi ţin banii la bănci.

2. Sistemul bancar din România este penetrat adânc de băncile greceşti şi austriece, iar statul român este dependent de finanţarea din piaţa interbancară, fiind nevoit să “rostogolească” trimestrial datorii de mi­­liarde de euro pentru a nu intra în insolvenţă.

3. Băncile greceşti şi austriece nu au cum să su­pra­vieţuiască unui faliment al Greciei. De fapt, chiar şi pră­buşirea limitată iniţial la băncile greceşti va con­duce la falimente în lanţ în România. Pentru Europa, falimentul Greciei va fi foarte dureros, dar tolerabil în timp ce pentru România (în special deponenţii bănci­lor din România), falimentul Greciei va fi echivalent cu pierderea tuturor banilor depuşi de populaţie.

4. Am intrat în faza în care falimentul Greciei se poate produce aproape oricând. Solidaritate eu­ro­pea­­nă în privinţa situaţiei din Grecia nu există, iar sutele de miliarde care au fost promise pentru ameliorarea situa­ţiei şi aşa nu s-au plătit. Banca Mondială sugerează ţărilor în curs de dezvoltare din Uniunea Europeană “să se pregătească pentru ce-i mai rău”, iar agenţia Fitch consideră că 20 martie 2012 are şanse reale să fie ziua falimentului Greciei. Nu avem un glob de cris­tal pentru a şti exact ziua şi ora în ca­re se va declanşa dezastrul, dar ceea ce ştim este că mo­mentul în care milioane de români o să se tre­zeas­că fără banii strânşi în conturi este aproape.

Situaţia poate evolua după patru scenarii şi acum am ajuns într-un moment al deciziilor care vor avea consecinţe deosebit de serioase.

Scenariul 1:
Situaţia politică de la Bucureşti se stabilizează fără schimbări majore. Guvernul Boc (în formă remaniată sau nu) rămâne la putere şi continuă să acţioneze aşa cum a acţionat până acum. Şansele ca guvernul care a aprobat OUG-urile în baza cărora românii vor ră­mâne fără banii depuşi la bănci, să facă ceva pentru a salva populaţia sunt absolut nule. Suntem siguri că printre liderii opoziţiei există suficiente persoane care consideră că o astfel de evoluţie a evenimentelor este una pozitivă, deoarece le va permite accesul facil la putere, dar ei nu conştientizează faptul că în condiţiile unei distrugeri totale a sistemului financiar şi economic, corelate cu imposibilitatea de a plăti pensii şi salarii, opoziţia nu va ajunge la guvernare. România va ajunge să fie guvernată direct de FMI sau de orice altă organizaţie dispusă să ofere resursele financiare necesare supravieţuirii zilnice a populaţiei.
Precizări importante:
1. UE nu va avea nici resurse şi nici interes să-şi asume rolul de guvernator extern.
2. Nu va fi cazul unei influenţe “soft” cu negocieri, delegaţii şi acorduri discutabile. Vom avea o guvernare externă în toată regula, iar opozanţii de astăzi vor trebui să se obişnuiască cu ideea că noua adresă a guvernului român este 19th Street din Washington.

Guvernarea externă nu înseamnă că Jeffrey Franks va semna Ordonanţe de Urgenţă. Guvernarea externă înseamnă că şefii lui Jeffrey Franks decid numele pri­mu­lui ministru, iar clasa politică se conformează sau se confruntă cu sute de mii de oameni flămânzi în stradă.

Scenariul 2:
Actuala opoziţie reuşeşte, cu ajutorul trădătorilor din cadrul coaliţiei de guvernare, să dea jos guvernul Boc şi se instaurează un minunat guvern roş-galben. Luând în consideraţie faptul că arhitecţii multora dintre schemele “băieţilor deştepţi” din energie, gaze şi finanţe au fost create şi susţinute de către personaje deosebit de influente din PSD şi PNL, şansele ca noul guvern să lichideze schemele de finanţare a “băieţilor deştepţi” şi să forţeze BNR să garanteze depozitele populaţiei (asta în cazul improbabil în care Isărescu mai are bani) sunt infime. Mai mult decât atât, dacă va fi creat precedentul schimbării guvernelor la ie­şi­rea în stradă a câtorva mii de oameni, în mod garantat vom asista la situaţia în care imposibilitatea plăţii pensiilor şi salariilor, cuplată cu pierderea depo­zi­te­lor bancare, vor genera proteste la care vor participa nu câteva mii, ci sute de mii de persoane. Finalul scenariului va fi identic: România va fi guvernată de cei care vor fi capabili să o finanţeze.

Scenariul 3:
Crearea unui guvern de tehnocraţi. În cadrul opo­zi­­ţiei există personaje îndeajuns de inteligente să înţelea­gă lipsa de popularitate a propriilor lideri şi dispreţul general faţă de clasa politică care există în societate. În aceste condiţii, una dintre ideile pe care le pot rea­li­­za cu complicitatea unor trădători din PDL ar fi cre­a­rea unui guvern de tehnocraţi care să le ofere o credi­bilitate temporară şi siguranţa faptului că nimeni nu se va atinge de fluxurile financiare ale “băieţilor deştepţi”. Tehnocratul ideal care dispune de o reputaţie impecabilă, care i-a fost creată prin eforturile “unităţii informaţionale” infiltrate în mass-media, este Mugurel Isă­rescu. Deşi suntem siguri că el însuşi nu-şi doreşte să ajungă în această situaţie, s-ar putea să nu aibă de ales, în condiţiile în care suficiente persoane influente vor ajunge la concluzia că situaţii disperate necesită măsuri disperate. Rezultatul guvernării tehnocratice va fi la fel de dezastruos ca şi al unei guvernări politice. Distincţia “politic”-”tehnocratic” contează numai atunci când tehnocraţii nu au dosare de blocat, “poliţe” de plă­tit, favoruri de întors sau epoleţi ascunşi sub sacou. Guvernarea tehnocraţilor se va sfârşi cu dezastrul economic, pierderea banilor populaţiei din bănci şi introducerea guvernării externe.

Actuala clasă politică trăieşte cu impresia greşită că finanţatorii externi vor fi forţaţi prin natura lucrurilor să negocieze cu cei care vor fi la guvernare la Bucureşti. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Finanţatorii externi au suficiente resurse umane pentru a-i şunta pe toţi politicienii de la Bucureşti şi au mai existat ţări în care s-a făcut această manevră. Învăţarea istoriei este utilă pentru toată lumea.

Posibilitatea de a evita această situaţie există, dar numai în condiţiile în care se realizează  scenariul 4:

Fie prin decizia volitivă a preşedintelui, fie prin con­sensul clasei politice, la butoanele economiei (nu contează care va fi funcţia oficială) trebuie să ajungă persoane care nu sunt grevate de obligaţii faţă de foşti şi ac­tuali securişti. Dacă aceşti oameni noi vor avea posibilitatea să demonteze total caracatiţa “băieţilor deş­tepţi”, întorcând în ţară fluxurile financiare care astăzi alimentează buzunare private, şi vor aplica câteva co­rec­ţii dure sistemului bancar (inclusiv BNR), atunci exis­tă posibilitatea ca România să nu ajungă să fie guvernată în totalitate din exterior, pensiile şi salariile să fie plătite, iar cetăţenii să nu-şi piardă banii depuşi la bănci.

Fereastra de oportunitate pentru acest scenariu pozi­tiv aproape s-a închis. Dacă nu vom vedea schim­bări în viitorul imediat, atunci ne va aştepta unul dintre scenariile tragice descrise mai sus.

Redacţia Economică