UNDE DUCE ÎNLOCUIREA PATRIOŢILOR CU GUNOAIE OCULTATE

VIZIONAŢI ŞI DAŢI MAI DEPARTE !!!

Veţi afla şi alte episoade, din istoria recentă, ale expresiei demnităţii naţionale, spre a înţelege mai bine de ce România devenise, printr-o conducere patriotică şi dedicată ţării, iar nu intereselor de grup şi/sau personale, un stat puternic şi profund respectat, precum şi acţiunile gunoaielor mai mult sau mai puţin ocultate îndreptate înspre subminarea viitorului poporului român.

De fapt, sunt nenumărat de multe episoade de acest gen care pot contribui la refacerea mândriei naţionale prin evocarea lor şi repunerea, astfel, în adevărata lumină a vocaţiei românilor  care şi-au adus permanent un aport semnificativ şi fără de asemănare la restaurarea bunelor orânduieli atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.

În acest context aş dori să menţionez spre readucere aminte două momente unice, astrale ale istoriei moderne, care, prin singularitatea lor, demonstrează de ce faţă de orice alt popor din zonă noi avem cu ce ne mândri, pentru că, în timp ce alţii erau numai simple slugi lipsite de voinţă şi demnitate, doar poporul roman, prin conducători patrioţi, era făuritor de istorie în slujba adevărului şi dreptăţii.

Cele două momente sunt vara anului 1968 când România nu numai că nu a participat la invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia, dar a şi criticat vehement această acţiune barbară şi, apoi, iarna anului 1981 când singură, România s-a opus şi de data aceasta a şi reuşit să împiedice invadarea Poloniei de către aceleaşi trupe malefice.

Atât în primul moment, cât şi în cel de-al doilea, curajoşii şi demnii conducători români s-au trezit izolaţi din toate părţile şi, cu toate acestea, au avut curajul să-şi menţină poziţia şi, în cele din urmă, chiar să-şi impună punctul de vedere, spre admiraţia întregii lumi şi gloria poporului roman.

Acei patrioţi care au reuşit să facă din România modernă un stat puternic şi profund respectat au fost, în decembrie ’89, înlăturaţi de la conducerea ţării de nişte gunoaie mai mult sau mai puţin ocultate, a căror singură vocaţie este trădarea acompaniată de mârşăvie servilă în solda unui lichelism internaţionalizat, iar rezultatele unei asemenea mişelii apasă acum dureros asupra naţiei române, mult prea mult împovărată şi chinuită de o liotă minoritară duşmănoasă, sprijinită de netrebnice forţe oculte.

Cele relatate mai sus, şi multe altele asemenea, care nu pot pieri nicicum şi nicicând, sunt temelia solidă a poporului român ce-l fac pe acesta nepieritor, fiind pururea iubit de Dumnezeu pentru că este un vechi şi credincios luptător pentru dreptate şi adevăr.

Cu această credinţă adânc înrădăcinată în suflet nu pot să închei decât exclamând: vai de opresorii noştri vremelnici că nu ştiu cu cine se înfruntă!

 

De ce a dispărut România? (1/2)

 De ce a dispărut România? (2/2)
 

PUNCT CULMINANT!?

Abia a inceput anul 2012 si pentru romani el deja se anunta a fi mult mai greu suportabil decat cel abia trecut cu chiu cu vai.

Doua realitati au ajuns la capat de drum si ele trebuie sa se priveasca in fata: realitatea iluzorie a clicii minoritare auto-instaurate (?!) dupa '89 la conducerea statului si cea concreta a poporul roman.

Daca prima realitate se bizuie pe consecventa si solidaritatea de gasca a celor ce au tradat si devalizat Romania, sperand a putea mentine iluzia ca guverneaza tara in ciuda mult prea multelor dificultati conjuncturale, facand in continuare uz de minciuna, abuz, intimidare si manipulare nerusinata cu scopul de a macina pana la retezare fibra nationala, cea de-a doua realitate, a majoritatii mult prea mult chinuite care iese din carapacea izolarii (eu inca sper ca a fost o rezistenta pasiva adoptata la nivelul subconstientului), dintr-o indiferenta neputiincioasa, nu printr-un élan propriu, dar prin chiar atingerea limitei de supravietuire, dincolo de care nu mai exista decat doua optiuni: fie distrugerea raului, fie eutanasierea acceptata.

Aceste doua realitati se vor infrunta ori violent, in cazul in care scenariile pregatite de catre clica minoritara nu vor mai reusi sa nauceasca populatia vrajita pana acum de o mass-media odioasa, sau printr-o lupta de uzura care se va intinde pe o perioada mai lunga, daca scenariile amintite vor reusi sa mai tina o vreme poporul intr-o indusa stare de confuzie si de descurajare, urmand ca, intr-un final, rolul salvator sa il joace fie fortele nationaliste (singurele care pot readuce tara pe calea progresului), in prima varianta, fie fortele oculte ce au sustinut permanent clica tradatoare, in cazul celei de-a doua variante.

Ceea la ce ne putem astepta pe termen scurt si care ar putea conduce la una din cele doua variante este foarte bine punctat in articolul mai jos citat, din Cronica Romana:

Unul dintre aspectele fascinante ale si­tua­ţiei actuale din România constă în faptul că aproape nimeni dintre cei care participă activ la bătăliile po­li­tice nu conştientizează contextul în care ne aflăm. Am mai încercat să atragem atenţia asu­pra principalului pericol al viitorului apropiat, dar se pare că toată lumea este preocupată de micile răfuieli meschine din interiorul clasei politice. Mai încercăm încă o dată, în termeni clari şi simpli:

1. Guvernul Boc, la sugestia oficialilor BNR, a fă­cut în aşa fel încât depozitele populaţiei să fie garantate nu de BNR (şi rezerva valutară), ci de guvern. Gu­ver­nul nu are 32 de miliarde de euro pentru a salva de­pozitele populaţiei atunci când sistemul bancar va in­tra în faliment. Recomandăm celor interesaţi de detalii să consulte OUG 131/2010, OUG 13/2011 şi editorialul “BNR garantează nimic” din 11 decembrie 2011. Lăsăm cititorii să găsească singuri mo­tivul pentru care s-a decis ca BNR să fie exone­rat de orice responsabilitate financiară faţă de oa­me­nii care îşi ţin banii la bănci.

2. Sistemul bancar din România este penetrat adânc de băncile greceşti şi austriece, iar statul român este dependent de finanţarea din piaţa interbancară, fiind nevoit să “rostogolească” trimestrial datorii de mi­­liarde de euro pentru a nu intra în insolvenţă.

3. Băncile greceşti şi austriece nu au cum să su­pra­vieţuiască unui faliment al Greciei. De fapt, chiar şi pră­buşirea limitată iniţial la băncile greceşti va con­duce la falimente în lanţ în România. Pentru Europa, falimentul Greciei va fi foarte dureros, dar tolerabil în timp ce pentru România (în special deponenţii bănci­lor din România), falimentul Greciei va fi echivalent cu pierderea tuturor banilor depuşi de populaţie.

4. Am intrat în faza în care falimentul Greciei se poate produce aproape oricând. Solidaritate eu­ro­pea­­nă în privinţa situaţiei din Grecia nu există, iar sutele de miliarde care au fost promise pentru ameliorarea situa­ţiei şi aşa nu s-au plătit. Banca Mondială sugerează ţărilor în curs de dezvoltare din Uniunea Europeană “să se pregătească pentru ce-i mai rău”, iar agenţia Fitch consideră că 20 martie 2012 are şanse reale să fie ziua falimentului Greciei. Nu avem un glob de cris­tal pentru a şti exact ziua şi ora în ca­re se va declanşa dezastrul, dar ceea ce ştim este că mo­mentul în care milioane de români o să se tre­zeas­că fără banii strânşi în conturi este aproape.

Situaţia poate evolua după patru scenarii şi acum am ajuns într-un moment al deciziilor care vor avea consecinţe deosebit de serioase.

Scenariul 1:
Situaţia politică de la Bucureşti se stabilizează fără schimbări majore. Guvernul Boc (în formă remaniată sau nu) rămâne la putere şi continuă să acţioneze aşa cum a acţionat până acum. Şansele ca guvernul care a aprobat OUG-urile în baza cărora românii vor ră­mâne fără banii depuşi la bănci, să facă ceva pentru a salva populaţia sunt absolut nule. Suntem siguri că printre liderii opoziţiei există suficiente persoane care consideră că o astfel de evoluţie a evenimentelor este una pozitivă, deoarece le va permite accesul facil la putere, dar ei nu conştientizează faptul că în condiţiile unei distrugeri totale a sistemului financiar şi economic, corelate cu imposibilitatea de a plăti pensii şi salarii, opoziţia nu va ajunge la guvernare. România va ajunge să fie guvernată direct de FMI sau de orice altă organizaţie dispusă să ofere resursele financiare necesare supravieţuirii zilnice a populaţiei.
Precizări importante:
1. UE nu va avea nici resurse şi nici interes să-şi asume rolul de guvernator extern.
2. Nu va fi cazul unei influenţe “soft” cu negocieri, delegaţii şi acorduri discutabile. Vom avea o guvernare externă în toată regula, iar opozanţii de astăzi vor trebui să se obişnuiască cu ideea că noua adresă a guvernului român este 19th Street din Washington.

Guvernarea externă nu înseamnă că Jeffrey Franks va semna Ordonanţe de Urgenţă. Guvernarea externă înseamnă că şefii lui Jeffrey Franks decid numele pri­mu­lui ministru, iar clasa politică se conformează sau se confruntă cu sute de mii de oameni flămânzi în stradă.

Scenariul 2:
Actuala opoziţie reuşeşte, cu ajutorul trădătorilor din cadrul coaliţiei de guvernare, să dea jos guvernul Boc şi se instaurează un minunat guvern roş-galben. Luând în consideraţie faptul că arhitecţii multora dintre schemele “băieţilor deştepţi” din energie, gaze şi finanţe au fost create şi susţinute de către personaje deosebit de influente din PSD şi PNL, şansele ca noul guvern să lichideze schemele de finanţare a “băieţilor deştepţi” şi să forţeze BNR să garanteze depozitele populaţiei (asta în cazul improbabil în care Isărescu mai are bani) sunt infime. Mai mult decât atât, dacă va fi creat precedentul schimbării guvernelor la ie­şi­rea în stradă a câtorva mii de oameni, în mod garantat vom asista la situaţia în care imposibilitatea plăţii pensiilor şi salariilor, cuplată cu pierderea depo­zi­te­lor bancare, vor genera proteste la care vor participa nu câteva mii, ci sute de mii de persoane. Finalul scenariului va fi identic: România va fi guvernată de cei care vor fi capabili să o finanţeze.

Scenariul 3:
Crearea unui guvern de tehnocraţi. În cadrul opo­zi­­ţiei există personaje îndeajuns de inteligente să înţelea­gă lipsa de popularitate a propriilor lideri şi dispreţul general faţă de clasa politică care există în societate. În aceste condiţii, una dintre ideile pe care le pot rea­li­­za cu complicitatea unor trădători din PDL ar fi cre­a­rea unui guvern de tehnocraţi care să le ofere o credi­bilitate temporară şi siguranţa faptului că nimeni nu se va atinge de fluxurile financiare ale “băieţilor deştepţi”. Tehnocratul ideal care dispune de o reputaţie impecabilă, care i-a fost creată prin eforturile “unităţii informaţionale” infiltrate în mass-media, este Mugurel Isă­rescu. Deşi suntem siguri că el însuşi nu-şi doreşte să ajungă în această situaţie, s-ar putea să nu aibă de ales, în condiţiile în care suficiente persoane influente vor ajunge la concluzia că situaţii disperate necesită măsuri disperate. Rezultatul guvernării tehnocratice va fi la fel de dezastruos ca şi al unei guvernări politice. Distincţia “politic”-”tehnocratic” contează numai atunci când tehnocraţii nu au dosare de blocat, “poliţe” de plă­tit, favoruri de întors sau epoleţi ascunşi sub sacou. Guvernarea tehnocraţilor se va sfârşi cu dezastrul economic, pierderea banilor populaţiei din bănci şi introducerea guvernării externe.

Actuala clasă politică trăieşte cu impresia greşită că finanţatorii externi vor fi forţaţi prin natura lucrurilor să negocieze cu cei care vor fi la guvernare la Bucureşti. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Finanţatorii externi au suficiente resurse umane pentru a-i şunta pe toţi politicienii de la Bucureşti şi au mai existat ţări în care s-a făcut această manevră. Învăţarea istoriei este utilă pentru toată lumea.

Posibilitatea de a evita această situaţie există, dar numai în condiţiile în care se realizează  scenariul 4:

Fie prin decizia volitivă a preşedintelui, fie prin con­sensul clasei politice, la butoanele economiei (nu contează care va fi funcţia oficială) trebuie să ajungă persoane care nu sunt grevate de obligaţii faţă de foşti şi ac­tuali securişti. Dacă aceşti oameni noi vor avea posibilitatea să demonteze total caracatiţa “băieţilor deş­tepţi”, întorcând în ţară fluxurile financiare care astăzi alimentează buzunare private, şi vor aplica câteva co­rec­ţii dure sistemului bancar (inclusiv BNR), atunci exis­tă posibilitatea ca România să nu ajungă să fie guvernată în totalitate din exterior, pensiile şi salariile să fie plătite, iar cetăţenii să nu-şi piardă banii depuşi la bănci.

Fereastra de oportunitate pentru acest scenariu pozi­tiv aproape s-a închis. Dacă nu vom vedea schim­bări în viitorul imediat, atunci ne va aştepta unul dintre scenariile tragice descrise mai sus.

Redacţia Economică