Dragostea de tara, la noi, este raspunsul dat de romani catre Dumnezeu la darul pe care acesta li l-a facut. Viata lor este de neconceput fara Romania, pe care o iubesc la fel de mult ca pe o mama, adica in sfintenie si cu veneratie.
In ciuda atacurilor continue la care, de-a lungul istoriei sale multimilenare, natia romana a fost supusa, dragostea de tara nu a slabit, in pofida agresorilor si poftitorilor, dar si a multimii de cai troieni introdusi obsedant in cetatea noastra eterna, intr-o incercare de stricare a bunelor noastre oranduieli, bazate pe valori crestine nealterate.
Orice stricaciune produsa de aceste ostile actiuni a fost vremelnica iar timpul s-a dovedit permanentul aliat de nadejde al iubitorilor romani, care au dainuit tuturor negurilor timpurilor, iesind intotdeauna din necaz si, in mod miraculous, mereu mai puternici.
Practicata cu abnegatie de-a lungul atator milenii, fiind o constanta a dainurii si devenirii noastre, dragostea de tara a ajuns sa se perpetueze la romani nu numai pe calea mostenirii lumesti, dar si pe cea spirituala, cea care o sfinteste si o transforma intr-o dragoste asemanatoare cu cea de mama, transmisa pe cale genetica si care nu mai poate fi smulsa din sufletul omului.
Asa incat toti agresorii neamului nostru isi fac desarte iluzii atacand ceea ce ii este mai sfant romanului, patria si familia, in speranta ca fie vor narui aceasta binecuvantata natie sau ca o vor perverti astfel incat valorile sale spirituale sa fie rasturnate, aliniindu-se apoi pletorei lumesti care isi proclama o iluzorie libertate, animata de false valori si intreptandu-se implacabil spre zone din ce in ce mai intunecate, unde oamenii sa fie tranformati dintr-o creatie divina intr-o creatie robita pacatului, schimbandu-si singura destinul, parasind calea dreptatii spre a se pierde pe calea raului si a minciunii.
Da, sufletul romanului si-a dobandit capacitatea de a inmuguri pana si in vremuri dintre cele mai vitrege si chiar in mijlocul mizeriei celei mai depravate in care incearca sa-I inece slugile tradatoare de neam ale celor ca nu isi inceteaza urzeala in care inca se iluzioneaza ca pot sufoca neamul romanesc, clocotind de ura la auzul afirmatiilor de credinta de genul “caci ce-i romanesc, niciodata nu piere!”.
Dar sa-I lasam pe acestia sa fiarba in sucul propriei lor nemernicii si nevolnicii, iar noi sa ne bucuram sufletele cu darurile curate pe care stim sa ni le facem neincetat unii altora, in adevaratul spirit romanesc.
Mai mult ca oricând, România este denigrată cu tot dinadinsul, prin programe de spălare a creierului susţinute cu vehemenţă în mass media. Am ajuns să mă feresc de discuţiile banale cu oamenii de pe stradă, de prin magazine, din gară ş.a.m.d., pentru că inevitabil se ajunge la acelaşi text îngrozitor, asemănător cu judecăţile de valoare din vremea lui Stalin: “Trăim în România, de asta este rău…”
Această frază este pe cât de falsă, pe atât de blasfemiatoare, la fel ca o înjurătură la adresa Celui de Sus. Îi invit pe toţi cei care utilizează această ticăloasă frază să se ducă din această ţară fix acolo unde consideră ei că e mult mai bine. Măcar dacă m-ar asculta…
Ce este România? România este suprafaţa de pămînt pe care ne-am născut. România înseamnă Carpaţii, câmpiile, Dunărea şi Marea Neagră. România înseamnă Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, (Mihai Viteazu – n.n.), Avram Iancu. România înseamnă grâu, vii, pomi, respiraţia codrilor, ploile, verdeaţa. România înseamnă Ortodoxie. România este una din porţile spre raiul ceresc – o gură de rai. România înseamnă libertate. România este Acasă.
Toate acestea vă sunt respingătoare, cinstiţii mei români contemporani? Dacă pe acestea nu le suferiţi şi vă bateţi joc de ele, atunci nu sunteţi decît nişte mutanţi, nişte accidente genetice nefericite ale acestui neam.
Dar nu, celor mai mulţi dintre domniile voastre nu vă miros toate acestea, ci altceva vă deranjează la această ţară. Vă deranjează prostia şi mizeria. Şi cu adevărat, acestea se întâlnesc peste tot, mai ales în ultima vreme. Cine este de vină pentru acestea? Pământul pe care trăim, Dunărea, Carpaţii, războiul din ’77? Bineînţeles că nu. Există mutanţi care dau vina şi pe acestea, numindu-le în mod inepto-ştiinţific „condiţii istorico-geopolitice nefavorabile”. Dar nu, nu aceastea sunt de vină, ci oamenii. Noi. Noi toţi. Noi toţi cu păcatele noastre. Noi, eu, tu, el, ea, toţi care alcătuim această ţară, cu toţii suntem vinovaţi sau măcar responsabili.
Creştinul, omul lui Dumnezeu, ştie să-şi asume această vină/responsabilitate, chiar şi atunci când nu îi aparţine lui direct (purtaţi-vă sarcinile unii altora – Gal. 6, 2). De altfel, nu am auzit pe niciun creştin real rostind cuvinte grele la adresa României, pentru că mintea lor nu este purtată de duhul prostiei.
Oamenii care lovesc în România fac parte din două categorii: cei de alt neam şi cei de un neam cu noi, dar care mănâncă din ţară precum cancerul. Românilor care distrug acest neam prin prezenţa lor, tocmai lor nu le convine această ţară. Şi ca orice cancer, vor acum să plece aiurea, adică să facă metastaze (cărei ţări i-or trebui asemenea oameni?, mă întreb eu…).
Acestor excrescenţe pe trupul ţării care nu se simt bine în România, le dau câteva exemple spre luare aminte.
1. Recent am primit o somaţie de deconectare de la energia electrică pentru că pe ianuarie am plătit la lumină mai puţin cu 3 roni (cu toate că pe lunile ulterioare am depus destui bani în plus).
Doar trăim în România…
Dar iată ce citesc într-un articol de pe Fox NY: IRS-ul, ceea ce ar fi Fiscul la americani, numai că mult mai teribil, şi-a desfăşurat forţele ameninţător pe proprietatea unui om pentru că era dator la stat cu 4 cenţi!
Şi nu era prima dată…
2. În spitalele româneşti, domneşte mizeria şi lipsa de grijă faţă de pacienţi.
Doar trăim în România…
Iată ce citesc, însă, despre condiţiile din spitalele britanice: 1200 de oameni au murit într-un spital din cauza mizeriei, foamei, neglijării, abuzului personalului medical, malpraxisului ş.a.m.d.
Nu mai vorbim de faptul că pentru un transplant de ficat se încasează în Occident sume de zeci şi sute de mii de euro. Dacă nu plăteşti, te lasă să mori. Mă întreb de ce este nevoie de asemenea sume pentru un transplant, dar fiind că pacientul pune la dispoziţie ficatul transplantat (de la rude)… Pentru patul de spital? Pentru perfuzii? Pentru vitamine? Sau pentru chirurgul care fără 20.000 de euro nu pune mîna pe pacient?…
3. Românii fură atât de mult, încât au distrus ţara.
Da, fură în stil haiducesc: iau de la români şi dau străinilor. Hoţii cei mari, care nu se văd, sunt de fapt străinii pe care noi îi adulăm.
4. Un mexican trăitor în România este oripilat de faptul că românii sînt înapoiaţi, căci cică au obiceiuri medievale la nuntă. Ce obiceiuri?, am întrebat eu, crezând iniţial că se referă poate la torturarea miresei… (mai ştii?…) Răspunsul civilizatului mexican: Suntem înapoiaţi pentru că la nunţile româneşti se servesc sarmale. L-am întrebat atunci ce anume se serveşte la nunţile din Mexic. Răspunsul lui a fost: sandvişuri.
Răspunsul meu: Iubitul meu mexican, sandvişul la nuntă este mâncarea calicului – multă pâine şi ce se mai nimereşte între cele două felii…
5. Laudă mare la adresa oraşelor moderne, alcătuite după planuri urbanistice generoase, cu străzi largi şi aerisite, nu ca oraşele noastre, cu străzi înghesuite.
Răspunsul meu: Oraşele româneşti nu au străzi largi tocmai pentru că sunt vechi, făcute pe vremea când nu era nevoie de nu ştiu câte benzi de circulaţie. Şi nici nu sunt aliniate în stil comunist ca străzile americane, din aceleaşi motive. Avem ceva vechime pe aceste locuri. Dar după părerea celulelor canceroase ale acestei naţii, acesta este semn de inferioritate.
Exemplele sînt nenumărate. Mă opresc însă aici.
Mai ofer totuşi o comparaţie grăitoare despre diferenţa dintre România şi alte ţări. În România este acum ruşine să fii creştin. Pe cînd în ţările civilizate, este ilegal.
Asta vor celulele canceroase ale acestui neam: să fie şi în România ilegal să fii creştin, să fii român, să fii om. Cu toţii trebuie să devenim paraziţii, cancerul acestei ţări. Numai aşa ticăloşii acestei naţii se vor simţi bine, cu inima şi conştiinţa împăcate. Numai aşa se vor simţi ei înşişi în România. Acum se simt constrânşi.
Este o ruşine să fii român??? Eu zic dimpotrivă: Ruşine să le fie celor cărora le este ruşine că sînt români!
Am străbătut lumea în lung şi lat şi poate o voi mai străbate. Toată lumea aceasta este frumoasă – o minune fără seamăn. Însă pentru mine, cea mai mare dintre minuni este România, după cum pentru un copil, cea mai bună şi mai frumoasă dintre mame este tot mama lui, în ciuda tuturor argumentelor ştiinţifice care susţin contrariul.
Comparaţia între România şi alte locuri este ca cea dintre codrii României şi codrii altor neamuri. Cîteva zile în munţii Neamţului te refac sufleteşte şi trupeşte, căci munţii aceştia sînt sfinţiţi de atâţia pustici şi de atâtea mănăstiri. În Suedia, deşi în aparenţă la fel de frumoşi, codrii sînt fioroşi, îţi este frică să intri în ei, simţi acolo prezenţa duhurilor rele, după cum povesteşte un român care a trăit acolo mulţi ani. În Germania, pădurile sînt atât de îngrijite, curate şi aliniate, încît ai senzaţia că nu au fost create de Dumnezeu, ci de un psihopat.
Revenind… Acum, România este bolnavă de cancer. Îmi doresc ca toate celulele ei sănătoase să se trezească, să înţeleagă că starea în care ne aflăm este departe de a reprezenta normalitatea şi să lupte cu răul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, toate formele de cancer sînt vindecabile.
In multe tari arabe, iesirea in strada s-a transformat in razboaie civile in toata regula.
