Cu totii cunoastem celebra lucrare a lui Goya intitulata “Somnul ratiunii naste monstri”. Exact in aceasta situatie suprarealista ne aflam noi acum. Am uitat de liberul arbitru daruit de Dumnezeu si ne inrolam constient sau mai putin constient raului, devenind pe zi ce trece mai intai indiferenti, apoi blazati si, in cele din urma, slijitori ai acestuia. Nu mai opunem rezistenta, credem ca prin lupta nu se mai poate obtine dreptatea ci numai prin minciuna si manipulare. Marketingu raului ne-a infestat fibra si ne transforma incetul ci incetul in agenti ai sai.
Ma intreb daca mai exista vreo trarire interioara autentica a oamenilor atunci cand vin in contact cu notiuni ca: adevar, dreptate, lupta spirituala, patriotism, dragoste de semeni, sacrificu s.a.m.d.
Imi aduc aminte ca in tineretea mea existau o multime de oameni care gandeau ca si mine si erau gata sa-si sacrifice viata pentru cauze drepte, pentru patrie si pentru apararea adevarului. Adica valorile supreme ale unei natii ni se transmisesera si gasisera teren fertil in cei ce reprezentam viitorul. Acum nu sunt deloc sigur ca aceste valori se mai transmit, sau, si mai rau, ca mai pot fi perpetuate.
Ceea ce s-a intamplat cu omenirea in ultimii peste 20 de ani a adus schimbari inimaginabile in ceea ce priveste degradarea umana, declasarea fiintei omenesti si deturnarea sa de la adevaratele valori, rasturnand scara acestora si impunand un stil de viata autodistrugator, bazat pe jaf, crima, minciuna si vicii de neconceput.
Poate ca nu as fi atat de ingrijorat de aceasta stare daca ea s-ar fi produs din neglijenta si lipsa temporara de perspectiva. Dar sunt ingrijorat pentru ca evident traim sub puterea unui sistem care a instituit voit acest proces, intentia fiind clara de vatamare a omenirii si transformare a oamenilor din fiinte, in simple obecte supuse docil bunului plac a catorva asa zise elite ce au reusit sa puna monopol pe resursele lumii.
De aici rezida si raul care ne afecteaza vietile, din calitatea malefica a acestor “elite” si a anacronismului sistemului pe care acestia il reprezinta si vor sa il tina cu orice prêt in viata: sistemul marelui capital., un sistem invechit, bazat pe inegalitate si abuz, pe exploatre si jaf, pe nedreptate sociala si alienare umana. Un sistem care, dupa aparitia sistemului socialist, a fost nevoit , sub presiunea binefacerilor aduse de acesta din urma (consolidarea economiilor nationale, garantarea unui loc de munca si a unei locuinte, asigurarea gratuita a asistentei medicale, a invatamantului de orice grad, garantarea unor pensii decente, a justitiei sociale, a egalitatii de sanse si de afirmare libera a valorii si multe altele) sa faca numeroase concesii pentru a tine in frau masele prin a caror exploatare isi insusea produsul social.
Astfel, lovit mortal, la inceputul anilor 1960 acest sistem retrograd a inceput un razboi invizibil pentru rasturnarea socialismului, care a luat diferite forme sub masca mincinoasa a luptei pentru democratie. Propaganda si manipularea nerusinata au reusit sa hipnotizeze omenirea, conducand la prabusirea sistemului socialist din Europa pentru a se alimenta supravietuirea sistemului care, desi aflat intr-o continua criza, domina omenirea de secole, provocand numai razboi dupa razboi care sa-i asigure seva rapace.
Acum se pregateste de lovitura finala prin care spera sa ingenucheze din nou omenirea si sa-i transforme definitiv pe oameni in sclavi supusi neconditionat.
Easte evident ca politica de ingradire inceputa dupa cel de-al doilea razboi mondial impotriva sistemului socilasit din Europa continua, de data aceasta tinta fiind ce mai dinamica econimie mondiala: China. Prin darmarea ei se urmareste eliminarea oricarei urme de socialism, lasarea omenirii fara termeni de comparatii si alternative.
Prea mult timp a trecut (21 de ani) de cand marele capital a reinceput sa se comporte desantat si nu mai primeste nicio replica, oamenii mentinandu-se intr-o stare de transa ce le-a fost insidios indusa tocmai pentru a face pact cu minciuna si intunericul spiritual. Gandesc ca daca nu ne trezim si stam pasivi, lasandu-ne tarati de aceasta pegra, ne vom merita soarta.
Spre bucuria mea am constatat ca pe internet, unde inca mai exista loc pentru libera exprimare a opiniilor, incep sa apara reactii si analize ale actiunilor tot mai brutale ale marelui capital si sper sa se formeze o bresa prin care sa se propage ideea de solidaritate umana si lupta impotriva imperiului raului.
In continuare citez cu satisfactie articolul: Criza mondiala a capitalismului si traficantii de istorie de Nina GEORGESCU - cercetator politic independent:
Mutatiile profunde care au avut loc pe harta social politica a lumii si in raportul de forte pe plan international ca urmare a Marii Revolutii Socialiste din 1917 si a fauririi si dezvoltarii sistemului socialist mondial , nu corespundeau cu interesele Marelui Capital international. Pentru apararea intereselor Marelui Capital international s-a pus la cale deturnarea secreta a cursului firesc al istoriei fiind creati traficantii de istorie necesari pentru realizarea acestui obiectiv strategic.
Traficantii de istorie sunt acei factori politici de decizie care ignora faptele istorice ale popoarelor creatoare de progres economic si social in beneficiul libertatii , prosperitatii si pacii , si care detinand monopolul alegerii obiectivelor ce trebuie urmarite , isi bazeaza deciziile si actiunile pe propriile opinii eronate despre lume justificate prin prisma obtinerii profitului de catre Marele Capital international. Ei sunt profund antidemocratici si in consecinta sunt iresponsabili fata de propriul popor si fata de toate popoarele lumii.
Potrivit opiniei analistilor politici militari Marele Capital international nu le-a iertat liderilor de la Kremlin faptul ca intre 1917-1991 imensul spatiu al Rusiei bogat in uriase resurse naturale de energie si materii prime si cu o imensa piata de desfacere i-a fost interzis , iar din 1945-1989 la acest spatiu s-a mai adaugat si cel al Europei de Est ( 1 ).
Ca urmare , tarile socialiste nu au mai putut fi folosite pentru scopurile de profit ale Marelui Capital international si nici ca sprijin politic si militar in lupta de acaparare de noi teritorii. In acelasi timp sistemul economic-social creat de Marea Revolutie din 1917 a insemnat rasturnarea raporturilor factorilor sociali fata de putere. Adica a insemnat punerea in prim planul puterii a maselor. Prof. univ. american Noam CHOMSKI spune : “ Ideea conducerii de catre popor este considerata drept un pericol mortal pentru Marele Capital. Democratia nu a existat in SUA. Acolo unde a existat a fost distrusa . Democratia americana este o iluzie “ .
In acelasi timp masurile si programele economico-sociale in favoarea maselor elaborate mai intai in URSS si apoi in celelalte tari socialiste erau de neacceptat de gandirea clasei celor bogati. Unele dintre masurile luate in lumea socialista care au ingrozit Marele Capital au fost :
- garantarea prin lege a locului de munca
- asistenta medicala gratuita la nivel national
- cheltuielile de intretinere si de plata a chiriei simbolice
- accesul neingradit la invatamant , cultura si arta.
Aceste masuri din lumea socialista au exercitat o presiune asupra burgheziei occidentale care , aflata si sub presiuna miscarilor sociale din propriile tari , a fost obligata sa adopte un sistem de protectie sociala. Desigur , in Capitalism sistemul de protectie sociala nu se poate ridica la plenitudinea celui din sistemul socialist si nu poate exista garantarea locurilor de munca.
In conditiile actualei crize a Capitalismului izbucnita in 2008 in SUA si generalizata cu rapiditate pe plan mondial , problema principala a majoritatii popoarelor lumii este salvarea supravietuirii fiintei umane care este amenintata de ascutirea inegalitatilor sociale si politice specifice sistemului social economic capitalist.
Masurile care se iau la nivel national si la nivel international de UE pentru Europa si cele care se iau de catre SUA pentru iesirea sa din criza salveaza doar Marele Capital , in timp ce pe umerii maselor muncitoare se arunca intreaga povara a crizei. Bogatii devin tot mai bogati , iar saracii tot mai saraci.
In lume si in Europa , inca din timpul primului Razboi Mondial , sistemul capitalist incearca rezolvarea crizelor sale mai mari sau mai mici . Insa , de fiecare data , faptul de a nu fi recunoscuta cauza crizelor care consta in contradictia antagonista intre caracterul social al productiei si insusirea privat capitalista a rezultatelor ei a determinat si determina si azi formularea unor raspunsuri eronate si imposibilitatea gasirii solutiilor pentru problemele ridicate de criza , ele amplificandu-se neincetat. Integrarea economica , realitate a Capitalismului contemporan al carui prototip este Comunitatea Economica Europeana (CEE) largita in Uniunea Europeana (UE) dupa metamorfozele politice din Estul Europei din 1989-1991 , strategiile si politicile promovate de tarile capitaliste membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) , de tarile capitaliste dezvoltate din G 7 , de Comisia Trilaterala (SUA , CEE si Japonia) , reprezinta incercari de adaptare a relatiilor de productie capitaliste la nivelul fortelor de productie intensificate de revolutia tehnico-stiintifica contemporana si de promovarea pe plan intern dar mai ales pe plan mondial , a intereselor celor mai puternice capitaluri de a patrunde pe piata europeana si mondiala prin actiuni initiate de Guvernele lor.
Rezolvarea definitiva a contradictiei fundamentale a Capitalismului care va pune capat crizelor mai mari sau mai mici poate avea loc numai prin recunoasterea de facto a caracterului social al fortelor de productie si trecerea lor in proprietatea intregului popor. Prin aceasta , productiei sociale ii va corespunde si forma sociala a insusirii ei. Ideea construirii Socialismului ca alternativa la Capitalismul perimat si anacronic a fost validata de istorie si s-a dovedit ca pana in prezent Socialismul este singurul sistem economic social care a oferit intr-un timp istoric scurt un model si o solutie de rezolvare a problemelor umane in toata complexitatea lor la nivel de mase. Bogatia cea mai de pret a Socialismului si a maselor muncitoare a fost timpul eliberat de exploatare. Pentru aceasta performanta a Socialismului , pentru realizarile sale remarcabile obtinute intr-un timp istoric scurt care in jurul anilor 1970 devenise o atractie pentru omenire si un concurent redutabil pentru Capitalismul care se sufoca si care prefigura tendinta omenirii si viitorul societatii omenesti , adica generalizarea orinduirii socialiste , Socialismul din Europa , pentru toate acestea , a primit in 1989-1991 , o grea lovitura subterana , printr-un Razboi Secret Global din partea Capitalismului perimat. ( 2 ).
Prin acest Razboi Secret desfasurat deocamdata doar in Europa , traficantii de istorie au atacat timpul istoric al socialismului si l-au deturnat din mersul lui firesc.
Aceasta lovitura nu a fost inteleasa nici de populatiile din Europa de Est si nici de populatiile din Europa de Vest din doua motive :
1. Razboiul Secret desfasurat pe timp de pace prin Operatiuni sub Acoperire este invizibil si nu impresioneaza pe nimeni , nu revolta opinia publica ;
2. El este organizat in subteran si cand este programat sa iasa la lumina este prezentat sub conceptul de Revolutie , iar acest concept are profunde rezonante pozitive in memoria umanitatii.
Razboiul Secret Global aflat inca in desfasurare este un eveniment important si unic in istorie . Este cea mai mare inscenare , cea mai mare masinatiune pentru manipularea popoarelor. Acest razboi anuleaza dreptul natural al popoarelor la aparare.. El transforma victimele in colaboratori fara ca acestia din urma sa-si dea macar seama. Razboiul Secret este creatia strategilor militari , a serviciilor secrete din SUA si a ramasitelor nazismului din al Doilea Razboi Mondial. Daca ideea de Revolutie se bucura de o glorie neobisnuita pentru beneficiile aduse progresului umanitatii , ideea de Razboi este respinsa in general de omenire. Ca urmare , accesul la termenul de Revolutie este liber si nu este cenzurat. In cazul Razboiului Secret din 1989-1991 la care ne-am referit , lucrurile devin cenzurate. Despre Razboiul Secret au cunostinta si acces la informatiile respective doar liderii politici de stat si de guverne , miltarii de rang superior , fiind cum am mai spus opera strategilor militari , a Serviciilor Secrete si a unor ramasite ale nazismului din al Doilea Razboi Mondial.
Documente date publicitatii in 2001 au pus in evidenta rolul deosebit de important al nazistilor in regizarea revolutiilor din Europa de Est. In vara anului 2001 serviciile secrete ale SUA au publicat 10.000 de documente despre care un oficial al justitiei americane a apreciat ca ele atesta ca Razboiul Rece a fost castigat de nazisti. Si asta pentru ca revolutiile din Estul Europei care au incheiat epoca Razboiului Rece au fost regizate de experti nazisti in propaganda neagra politica si psihologica. Acesti specialisti germani , fosti colaboratori ai ministrului propagandei al celui de al 3-lea Reich , doctor Josph GOEBBELS , au fost adusi in 1946 la Departamentul de Stat al SUA de catre Henry KISSINGER . ( 3 ).
Specialistii nazisti germani adusi de KISSINGER au fost pusi la lucru in cadrul Departamentului de Stat al SUA si au creat scoli in domeniu pentru sustinerea Razboiului Rece si a Razboiului Secret impotriva Socialismului. Numeroase atrocitati din Europa de Est au purtat amprenta terorismului nazist. Operatiunile sub acoperire si atrocitatile fasciste produse cu ocazia evenimentelor din 1989-1991 au determinat ca NATO sa ceara in 2004 fostelor tari socialiste din Europa sa treaca in regim de confidentialitate toate documentele privitoare la “Revolutiile din Europa din 1989-1991” ( 4 ).
Razboiul Secret Global explica dece puterea SUA fiind amenintata din interiorul sau de dezechilibrele economice si sociale provocate de criza , locul oamenilor politici a fost luat de militari si de serviciile secrete. Analize politico-militare scot in evidenta “rolul extraordinar al factorului militar in democratia americana care demonstreaza ca SUA , cu democratia sa , se afla intr-o epoca de criza profunda” ( 5 ).
Si in Europa nevoia de democratie este mai necesara ca niciodata , dar actiunea si imaginatia creatoare ale cetatenilor europeni pentru construirea prezentului si proiectarea viitorului sunt obstructionate de faptul ca UE , FMI si Banca Mondiala ascund opiniei publice implicarea Statelor Unite , a CIA si a NATO in evenimentele din 1989-1991 numite fals revolutii si in Tranzitia din Europa care in realitate este un devastator razboi economic.
Dupa rasturnarea Socialismului din URSS si din Europa de catre traficantii de istorie , socialism cunoscut si sub denumirea de lume a doua , tarile acestei lumi in loc sa se contopeasca cu tarile lumii intai de care nu o despartea un decalaj de netrecut si pe care o egalase in multe domenii si chiar o intrecuse in unele domenii , s-a contopit cu lumea a treia . ( 6 ).
In felul acesta , datorita asa-ziselor Revolutii si a asa-zisei Tranzitii , prin actiunile de politica economica , sociala , culturala si psihologica aplicate din exterior lumii a doua sub forma de dictat , s-a creat o reala prapastie intre tarile Europei de Est si tarile capitaliste dezvoltate din Europa de Vest.
Experienta ultimilor 20 de ani de metamorfoze politice si economice pentru largirea Uniunii Europene , precum si bombardarea de catre SUA / NATO a Jugoslaviei in primavara anului 1999 care nu putuse fi ingenuncheata pana atunci ca celelalte tari socialiste din Europa , demonstreaza ca se lucreaza asiduu la crearea conditiilor pentru ca statele europene sa nu mai poata fi guvernate de propriile lor guverne , incat acestea sa accepte ca o solutie salvatoare o guvernare suprastatala europeana , deocamdata , in asteptarea unei guvernari mondiale . Se pregatesc noi procese. Acest rol revine Comisiei Europene care nu are nici o legitimitate democratica. Ea si-a inceput opera cu distrugerea bazelor economice din fostele tari socialiste fixand chiar si un indicator pentru aceste tari si anume : numarul de falimete necesar pentru admitere in Uniunea Europeana care trebuia sa fie si chiar a fost de ordinul zecilor de mii. Toate acestea s-au realizat prin aplicarea teoriei Terapiei de Soc a lui Jeffrey SACHS , a politicii FMI si a Bancii Mondiale , cu sustinerea tacita a NATO care nu numai ca nu s-a desfiintat cum ar fi trebuit dar s-a si extins in Europa.
Va veni cu siguranta randul celorlalte tari din Europa de Vest , Franta , Italia , Germania , etc..ale caror baze economice sunt vizate de Comisia Europeana in interesul evident al speculatorilor internationali (7) ai Marelui Capital.
Un factor nou fata de marile crize ale sistemului capitalist din 1929-1933 si din anii 1970 ete degringolada noii monezi EURO ( 8 ) care ascute actuala criza izbucnita in 2008 .
Actuala criza a sistemului capitalist mondial este terenul pe care va apare un nou fascism in Europa dupa al Doilea Razboi Mondial .
Factorii determinanti ai resuscitarii fascismului in Europa sunt :
1. Fragilitatea democratiei burgheze capitaliste.
2. Adancirea inegalitatilor din interiorul economiilor dezvoltate.
3. Tentativa de revizuire a istoriei in asa fel incat fascismul sa fie revalorizat.
Scopul resuscitarii fascismului este dublu : mentinerea populatiei in spaima ca singura alternativa atroce la democratia burgheza subrezita si orbirea populatiei pentru a nu vedea subrezenia acestei democratii. Recentul eveniment de ultragiu produs prin arderea drapelului Frantei aflat pe cladirea primariei din Villeneuve-Saint George petrecut in noaptea de 13-14 iunie 2010 si inlocuirea lui cu un drapel algerian ( 9 ) , este un exemplu in acest sens. Este un act de agresiune care vizeaza poporul francez si suveranitatea Frantei. Dezaprobarea publica a acestui act barbar trebuie sa se manifeste chiar inainte de rezultatele anchetei.
Federatia Internationala a Rezistentilor Antifscisti (FIR) avertiza printr-o declaratie politica din septembrie 2006 despre pericolul reprezentat de partidele si gruparile de extrema dreapta din Europa prezente in inima politica a Europei , in tari ca Italia , Franta , Marea Britanie , Rusia , Belgia , Danemarca , Suedia , Tarile Baltice , Ungaria. Exista posibilitatea ca partidele si gruparile fasciste sa patrunda cele opt grupari politice care stau la baza intregii politici a Parlamentului European. Sunt deja unele aspecte ale politicii Parlamentului European care poarta amprenta fascista , cum este condamnarea comunismului.
Dar si Organizatia pentru Securite si Cooperare in Europa (OSCE) simpatizeaza cu fascismul . Rezolutia Adunarii Parlamentare a OSCE din 3 iulie 2009 pune semnul egalitatii intre stalinism si nazism. Aceasta este o problema de responsabilitate la nivel international intrucat se ataca memoria istoriei si se denigreaza contributia sovietica la victoria impotriva fascismului in cel de al Doilea Razboi Mondial. Mai mult Adunarea Parlamentara a OSCE a inceput sa se ocupe si de “intocmirea unui calendar al sarbatorilor fasciste” (10).
Arderea steagului Frantei din iunie 2010 seamana intrucatva cu metoda steagurilor gaurite care au precedat si insotit contrarevolutia din 1956 din Ungaria si evenimentele din decembrie 1989 din Romania. La Budapesta in 1956 peste fetele cadavrelor au fost aruncate steme rupte din steagul maghiar , iar in Romania in decembrie 1989 , concomitent cu profanarea drapelului tot prin decuparea stemei au fost atacate institutiile statului si cadre ale acestor institutii indiferent de locul unde se aflau. La Cugir , in Romania , un grup de asa-zisi revolutionari straini de localitate , pe baza unor liste negre prestabilite , au produs o pagina neagra de terorism fascist . Un capitan de Militie de la serviciul judiciar pe numele lui Valeriu POP , a fost lovit in cap cu o secure , apoi cu un par si inca viu fiind a fost stropit cu benzina si i s-a dat foc. Apoi un alt asa zis revolutionar i-a taiat victimei o ureche pe care a mancat-o in fata unei asistente ingrozite. Alti asa zisi revolutionari i-au taiat carne de pe pulpe si au oferit-o in mod canibalic multimii . Apoi i-au infipt in abdomen un steag cu tricolorul romanesc si un par. Cadavrul a zacut in strada mai multe zile pazit de asa zisi revolutionari ca sa nu fie ridicat. ( 11 , 11* ).
In alta localitate , tot unui ofiter de Militie , asa zisii revolutionari i-au taiat capul si au jucat fotbal cu el.
Acestea sunt numai doua exemple din numeroasele atrocitati care au insotit pangarirea drapelului Republicii Socialiste Romania si care au fost ascunse opiniei publice de Televiziunea romana si de cea mai mare parte a presei din Romania. Daca Grecii antici si Romanii au inteles ca viitorul se leaga de trecut , dece nu ne-ar servi invatatura lor si noua ca un frumos exemplu ? SENECCA spunea : “ Chibzuinta cu privire la viitor vine din trecut “ , iar ISOCRATES arata ca “ Trebuie sa deducem cele viitoare din cele trecute “.
Revenind la criza EURO din actualitate si la panica europenilor care a fost declansata de criza actuala constatam ca in Europa de Vest , reprezentanti ai elitei intelectuale au lansat pentru opinia publica teze noi , cum ar fi teza distrugerii creatoare . Creatoare de ce ? Creatoare pentru cine ?
Se cunoaste destul de bine ca aceasta teza a fost fabricata la Washington in urma cu ceva timp. Henry REGNAULT , profesor de economie la Universitatea PAU afirma ca actuala criza , cea mai mare si fara precedent in istorie , “ deschide un proces de distrugere creatoare de o intensitate exceptionala si ca problema nu este de a relansa ci de a refonda Capitalismul “ ( 12 ) Nu putem fi de acord cu aceasta afirmatie si consideram ca aceasta teza sustinuta de profesorul Henry REGNAULT este aberanta. Teoria distrugerii creatoare apartine acelor forte sociale angajate in dialogul politic care apara Capitalismul devenit anacronic pentru timpul de azi si pentru timpul de maine . Capitalismul , se stie bine , este determinat in mod obiectiv de propriile sale relatii de productie care au devenit de mult timp o frana pentru dezvoltarea societatii , el trebuind sa paraseasca scena istoriei cat mai reprede.
Dar aceste forte au tendinta , inevitabila dealtfel , de a contracara pe plan politic , doctrinar , reusita analizei celorlalte forte care lucreaza corect pentru rezolvarea problemelor de importanta maxima puse de actuala criza si care impun raspunsuri si solutii rapide. Aceste forte anacronice lanseaza constructii teoretice doar in functie de propriul lor interes .
Teoria distrugerii creatoare si teoria Terapiei de Soc a profesorului Jeffrey SACHS ataca insasi spiritul critic si constructiv al stiintei. Experienta aplicarii teoriei terapiei de soc in tranzitia fostelor tari socialiste din Europa pentru distrugerea bazelor economice ale acestor tari si pentru deturnarea cursului istoriei de la Socialism , cu efectele ei dezastruase de aruncare a milioane de oameni de pe o imensa suprafata a Europei in mizerie si saracie trebuie sa dea foarte mult de gandit europenilor. Ei trebuie sa gandeasca lumea de azi si de maine pe baza experientei trecutului apropiat. Sa separe teoriile bune de cele proaste precum orice gospodar separa graul de neghina. Aplicarea teoriilor proaste in economie inseamna otravirea societatii si in acelasi timp irosirea resursei societatii si a omului numita timp. Inseamna intarzierea promovarii unei societati libere de exploatare.
Procesele economice si politice care sunt in plina desfasurare in timpul actualei crize si care se afla sub imperiul traficantilor de istorie semnaleaza ca popoarele Europei sunt in pericol , fiind impinse spre haos si mari dezastre , care nu vor mai putea fi nici controlate si nici cuantificate pe plan national.
Asa cum aratam mai sus , Marele Capital ca sa poata domina va fi insotit de fascism .
In aceasta situatie de pericol extrem popoarele Europei de Est si de Vest trebuie sa-si elaboreze propriul proiect. Este o cerinta urgenta. Popoarele Europei au ceva de facut impreuna : sa nu mai admita dictatura Marelui Capital.
Insa pentru a construi prezentul si pentru a constientiza viitorul ca unul din drepturile fundamentale ale omului trebuie sa stim cat mai mult despre trecut. Trebuie sa stim cat mai mult despre trecutul apropiat al Europei care a fost si este supus de 20 de ani dezinformarii de catre politicienii mincinosi si traficantii de istorie care actioneaza asupra societatii ca un cancer.
Altfel , necunoasterea se va transforma intr-o primejdie de moarte pentru promovarea progresului in aceasta zona geo-politica a lumii.
BIBLIOGRAFIE :
1. Col.(r) Florian Garz ,« Istoria Interzisa » Ed. Obiectiv Craiova p.98
2. Col.(r) dr. Gheorghe RATIU , “Raze de lumina pe carari intunecate”. Ed. Paco , Bucuresti , 1996 , p.60
3. Col.(r) Florian GARZ , op.cit. , p. 54
4. Marian OPREA , Director Revista Lumea , Emisiunea Miezul Problemei , National TV , 26 oct. 2004.
5. Col.(r) Florian GARZ , op.cit. p.68
6. Col.(r) Florian GARZ , op. cit. p.116
7 Philippe VASSE , « Crise de l’Euro : la marche a la dislocation de la zone Euro » , Agoravox , le mardi 8 juin 2010
8 Philippe VASSE , ibidem
9 Malika SOREL , « Outrage au drapeau », Agoravox , le 16 juin 2010.
10 Ziarul ZIUA – Internet , 16 iulie 2009 , « MAE rus : Stalin nu reprezinta stalinistul nr.1 ci un antifascist la fel ca Roosevelt si Churchill.
11 Mihai UNGHEANU , « Un razboi civil regizat ? » ,Editura Romcartexim , Bucuresti , 1997
11* Nina GEORGESCU , “Impotriva Manipularii” vol.1 , Editura Total Publishing , Bucuresti , 2004 , p.14
12 Henri REGNAULT , apud , Simone WAPLER , “ 2010 Reprise de la crise “ , 15 iunie 2010 , Internet
Citit si: Terapia de soc sau leninismul rasturnat al lui Jeffrey Sachs
Sa ridicam valul minciunii care s-a oficializat devenind mijlocul prin care diverse marionete ale ocultei mondiale isi sufoca concetatenii si distrug propria tara pentru a-si afirma slugarnicia fata de o putere parazitara si intunecata, care aproape a transformat deja omenirea dupa chipul si asemanarea sa... Un apel pentru reintoarcere la valorile noastre nationale si la credinta prin care am iesit intotdeauna din negrele incercari ale istoriei, in mod miraculos, mereu tot mai intariti.
marți, 21 decembrie 2010
VOCEA RATIUNII REDIVIVUS
Publicat de
Ion Olteanu
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
minciuna, manipulare, conspiratie, spalare, creier
adevar,
antiromanism,
asasini,
conspiratie,
controlul mintii,
dreptate,
genocid,
lupta,
noua ordine mondiala,
oculta mondiala,
patriotism,
spirit romanesc
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu