Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română

luni, 23 decembrie 2013

De ce a fost asasinat Ceauşescu


Pun în circuit public un material primit pe email şi pe care nu îl pot păstra numai pentru mine: 


Maria Diana Popescu
Luni, 16 Decembrie

Cu privire la subiect, în mod sigur voi primi şi de această dată o invitaţie călduroasă de a merge să mă întâlnesc cu făuritorii mei, însă, dacă toată lumea ar fi iubit adevărul, dacă unii ziarişti din Ţară nu s-ar fi vândut asasinilor, adevărul n-ar mai fi umblat astăzi zdrenţuros şi cu capul spart. Nici nu-şi intră bine decembrie, că presa o dă cotită şi învârtită cu asasinarea soţilor Ceauşescu. Indiferent ce si cum a fost, a fost Preşedintele Republicii Socialiste România (pentru cei mai tineri, aşa era denumirea oficială a ţării noastre în 1989), Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena Ceauşescu, erau oameni de stat, şi au fost eliminaţi în stil mafiot (sublinierea îmi aparţine), prin împuşcare cu rafale de Kalashnikov, în marea Sărbătoare a Sfântului Crăciun, după o „judecată” sumară şi strâmbă. După execuţia barbară şi ruşinoasă, dictată pe 24 decembrie, prin telefon de la Bucureşti, de un grup din care făceau parte Brucan, Iliescu, Măgureanu, Roman, Voican, Militaru, Kemenici, care aveau garanţia impunităţii lor, totul s-a prăbuşit în România şi am ajuns realmente sclavi într-o sărăcie lucie. Cât curaj au Petre Roman şi restul asasinilor când afirmă că „trupurile Ceauşeştilor şi filmul execuţiei au dispărut timp de câteva ore!
Ex preşedintele României şi soţia sa, Elena Ceauşescu, nu au fost condamnaţi de un tribunal oficial. Au fost executaţi potrivit unei hârtii scrisă şi semnată la data de 23 decembrie 1989, de către Ion Iliescu, dată la care nu avea nicio calitate oficială în conducerea statului român, în afară de cea de şef al găştii de „profitori sub acoperire” de revoluţionari, ce încercau anihilarea adevăraţilor revoluţionari, pentru a nu scăpa din mână puterea. Conform zicalei „frica păzeşte bostănăria”, la scut timp după asasinarea celor doi, de teamă că poate le va veni rândul şi lor, călăii au trecut urgent la abolirea pedepsei capitale în România.
Ceauşeştii au fost ucişi cu sânge rece, iar cei implicaţi în asasinarea cuplului prezidenţial ar trebui sa răspundă în faţa legii. Acum!
Cu prilejul discursurilor publice, Preşedintele Nicolae Ceauşescu atrăgea atenţia cu privire la pericolul imperialismului, care poate duce la pierderea identităţii economice, a identităţii de neam şi chiar a independenţei naţionale. Aşa s-a şi întâmplat după lovitura de stat.
Cercetaţi documentele, aşa am făcut şi eu, apoi o să vă vreţi să îl comemoraţi. Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu se baza pe „neamestecul în treburile interne ale altor state”. Şi pentru că pe plan internaţional fostul preşedinte acţiona şi gândea româneşte, trebuia înlăturat şi înlocuit cu o marionetă care gândea şi acţiona pe dublu canal: în favoarea marilor puteri capitaliste, dar păstra, prin telefonul roşu, conexiunea cu Moscova.. Cinismul cu care un plutonier, pe numele său Dorin Cârlan relata anul trecut execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale, la un post central de televiziune, citez - „am făcut-o ferfeniţă pe Elena Ceauşescu şi i-am scos polimerii din cap odată cu creierii, oasele şi sângele,” m-a cutremurat şi m-a determinat să cred că omul are bujiile ancrasate. Ori s-a scrântit după crimele comise. Ori a fost special ales în plutonul de execuţie, pentru că nu era întreg la minte. Plutonierul acesta împuşcase doi oameni, nu cu un glonţ, ci cu rafale şi deborda de entuziasm infantil pe ecran, facând din asta o bravadă publică. Cei care au înfăptuit asasinatul şi cei care l-au comandat, în urma mascaradei judiciare, n-au nicio scuză. Cu toate că au acţionat la comandă externă şi internă şi sub manipulările ce au guvernat lovitura de stat din 1989. Se pare că avem o vocaţie de a ne asasina patrioţii.
Istoria stă mărturie. La fel ca şi Mareşalul Ion Antonescu, Ceauşescu a strigat înaintea primul glonţ: „Trăiască România liberă şi independentă, moarte trădătorilor!” S-a avut mare grijă, însă, ca această parte a filmului (cosmetizat, falsificat şi trucat) difuzat până la intoxicaţie, în fiecare an, înainte de Crăciun şi care a făcut înconjurul lumii, să nu ajungă la public, să fie tăiată. De fapt un asasinat politic abominabil, la scara istoriei, o ruşine pentru noi, execuţia cuplului prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşesc pe 25 Decembrie, la Sfânta Sărbătoare a Naşterii Mântuitorului, este un asasinat anticreştin, iar sub acest blestem a urmat involuţia poporului în libertatea şi democraţia mult-visată de naivi. Asasinarea soţilor Ceauşescu a fost folosită ca „o veste minunată” în presa vremii. Toate ziarele titrau cu litere de-o şchiopă: „O veste minunată: dictatorul a fost prins şi împuşcat!” O manipulare grosolană!
Asasinatul înlocuise vestea minunată a Naşterii Domnului Iisus, sărbătoarea creştinului român (îngroşarea îmi aparţine).
Ceauşescu le stătea în cap occidentalilor. De fapt a fost omorât pentru că a ridicat Ţara de la stadiul de semifeudalism la cel al civilizaţiei. Devenise incomod puterilor Occidentului. Ceauşescu a oferit românilor: educaţie de înaltă clasă, într-un învăţământ gratuit, loc de muncă garantat, locuinţă pentru fiecare familie sau tânar, asistenţă medicală gratuită (chiar dacă nu se ridica la standardele europene de astăzi, când românii mor cu zile). A oferit demnitate umană şi protecţie socială Ce-a dat capitalismul românilor? Sărăcie, şomaj, hoţie, tâlhărie, droguri, etnobotanice, escrocherie, homosexualitate, lesbianism, prostituţie, sclavie, discriminare, crime şi pistol la brâu tuturor nenorociţilor. Cine a suferit în regimul dinainte de '89? Puturoşii, proştii, curvele şi hoţii de buzunare. Desigur, şi atunci se făceau abuzuri, dar nu pot fi comparate cu cele de astăzi. Ultimii 24 de ani de după lovitura de stat şi asasinarea cuplului prezidenţial, au fost cu adevărat dramatici.
Părinţii au trăit dictatura cu regim socialist, nu comunist, cum zic necunoscătorii şi ignoranţii, care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi cu ce se mănâncă Istoria de până în 1944 şi chiar cea până în 1964. Într-o dictatură cu regim socialist, Ceauşescu a construit extrem de multe edificii, ca să aibă ce închide, vinde şi demola capitaliştii. S-au ridicat patru milioane de apartamente unde s-a mutat jumătate din populaţia ţării, s-au construit fabrici şi uzine mari, unde au muncit peste zece milioane de oameni, s-a construit Transfăgărăşanul, metroul, Canalul Dunăre-Marea Neagră (după care tânjesc mulţi, astăzi), Casa Poporului, Sidex Galaţi, Oltchim, Petromidia, şcoli, grădiniţe, spitale, creşe, pe care capitaliştii nici n-au fost în stare să le dea cu var. România a pierdut în cei 24 de ani de la lovitura de stat aproape întreaga industrie, a pierdut suveranitatea şi independenţa economică. Generaţiile prezentului trebuie să afle că familiile tinere primeau locuri de muncă şi apartamente de la stat, după terminarea facultăţii studenţii primeau repartiţie, iar învăţământul şi sănătatea erau gratuite. Priviţi acum sutele de mii de copii abandonaţi de părinţii plecaţi la muncă în Occident, priviţi fabricile de şomeri, adică universităţile care îi lasă pe tineri în voia libertăţii haotice. Da, teoretic, socialismul e o noţiune neprietenoasă. Dar, cei mulţi, talpa ţării, nu se zbăteau în sărăcie ca astăzi, când suntem liberi să întreţinem bugetul statului fraudat de guvernanţii şi politicienii care s-au îngrăşat pe spinarea poporului. Controlul asupra populaţiei este mult mai extins azi decât în socialism, doar că nu mai e realizat prin forţă, ci prin mijloace subtile: lefuri şi credite, înregistrarea neconstituţională şi abuzivă expunerea codului numeric personal, controlul opiniei publice (adică tot prin frică). Românii au fost forţaţi să devină consumatori. Li se dau lefuri pe card, ca să consume după nevoile Occidentului, de parcă românii nu ar mai avea voinţă proprie, dar şi ca să-i obişnuiască cu banii virtuali. Urmează cărţile de identitate cu CIP şi detectare prin GPS inclusă. Spre deosebire de perioada de dinainte de 1989, azi stai cu frica în sân ca o să ajungi şomer, eşti liber pe naiba, doar să te plimbi pe jos, să-ţi dai copilul la şcolile particulare ale mafioţilor şi pe bani grei, eşti obligat să cumperi manualele analfabeţilor din sistem, altfel i se scade nota copilului. Astea da, „succesuri” democratice! În socialism nu vedeai oameni dormind pe stradă, daţi afară din case, nu vedeai ţărani săraci. Ceauşescu a construit o economie puternică, cum n-a avut România înainte de război, pentru ca să fie independentă şi să nu cerşească la F.M.I., B.M. etc. Dar, ca preşedinte, când nu eşti dator organismelor financiare mondiale, eşti considerat dictator, eşti invadat de şacali, ţi se iau resursele naturale, iar poporul este transformat în contribuabil activ, (deşinu are loc de muncă, taxele sunt obligatorii) sclav şi consumator. Libia, Egipt, Siria, şi România sunt exemple vii în acest sens. L-au eliminat pe Ceauşescu când Ţara nu mai avea datorii şi economia mergea strună. Tocmai când terminasem de plătit datoriile şi urma să ne bucurăm de un nivel de viaţă european, de teamă că vom concura puterile occidentale, au venit alogenii şi-au pus gheara pe avuţiile naţionale. Chiar dacă în socialism, pentru o perioadă scurtă s-a mâncat mai puţin, a fost sănătos, s-a trăit fără căldură, s-a dat curent electric cu porţia, chiar dacă pâinea, zahărul şi uleiul erau cartelate, aşa s-au plătit datoriile externe. Nu existau milionari şi miliaradari care să fraudeze statul. Azi există mâncare şi pâine din belşug (dar puterea de cumpărare este zero), dar garnisite cu euri mortale, care au răspândit boli, obezitate, cancer, diabet, gradul de îmbolnăvire al populaţiei fiind triplat. S-au înmulţit boschetarii, copii străzii, mai ceva decât câinii comunitari, presa e plină de scandaluri, crime; miliardarii de carton au conturile doldora, şi n-au dat o zi cu sapa. Legea-i făcută pentru ei, au maşini luxoase şi pistolul la brâu. Toate acestea lucruri fermecătoare au fost înscrise în planul loviturii de stat din 1989. Ne merităm soarta. Să trăiţi bine!
Aşadar, mă întorc la întrebarea unui ziarist român din presa centrală. „De ce n-a făcut Ceauşescu autostrăzi”? Simplu: exportul către Rusia şi spre celelalte ţări se făcea pe căile ferate şi pe apă. Specialiştii timpului au gândit în conformitate cu necesităţile practice. Nimeni nu a umblat în opinci în perioada socialistă, de acum înainte vom umbla poate desculţi. Opinca e încălţare ecologică şi mi-e teamă că nu ne vom permite s-o cumpărăm. După 1989 câţi kilometri de autostradă s-au construit? Poate răspund miniştrii de la transporturi sau Bechtel? Toată bogăţia Ţării adunată cu sudoarea poporului a fost confiscată de „elita” politică şi financiară, în cârdăşie cu organismele financiare mondiale, de băieţii şmecheri, de pungaşii pripăşiţi pe la noi şi prin guvern, care ne dau atât cât să nu murim de foame. Chiar nu înţeleg de unde toată stupizenia unor colegi de breaslă de a se raporta doar negativ la ceea ce fost pe vremea lui Ceauşescu? Să lăsăm trecutul distrus cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă, şi să-i întrebăm pe neisprăviţii care au acumulat averi uriaşe, pe care nu le puteau realiza într-un mileniu prin muncă cisntită, de ce au îndatorat ţara până la sufocare, de ce au jefuit averea ţării pe care au depus-o în bănci străine, de nu mai are ţara fonduri pentru investiţii, pentru salarii şi pensii? Dacă tot se plâng că nu mai sunt bani pentru investiţii, de ce nu investesc ei banii furaţi de la popor? De ce oare tot aşteptăm noi investitori străini? Aceştia nu vor urmări niciodată binele ţării unde fac investiţia, ci, firesc, propriul lor profit, cât mai mare, pe care-l vor externa, în valută, nu în lei. Leii îi lasă pentru vânzătorii de Ţară autohtoni, care le asigură calea spre câştiguri ilicite. Cei care au guvernat după lovitura de stat, n-au fost în stare să construiască nimic în Ţară , în afara de sedii de birouri pentru stors românul de ultima leţcaie. Toţi au fost puşi pe căpătuire. Au devalizat băncile (Bancorex, Banca Agricolă, Banca Religiilor etc...), întreprinderile, fabricile, combinatele, au sărăcit populaţia prin inflaţie de 300%. Sub minciuna Iliesciană în coabitare cu a lui Petrică în plover, numită „privatizare”, producţia României a fost redusă la tăcere treptat. Ce nu s-a putut fura, s-a vândut străinilor cu capital majoritar sau total pe mai nimic, preţul fiind sub cel de fier vechi, dar pe mită grasă.
Un fost funcţionar al Ministerului Economiei de pe vremuri, de formaţie economist, azi pensionar, mi-a explicat cum s-a reuşit înainte de 1989 performanţa echilibrului economic şi absorbţia în procent de 100% a forţei de muncă tinere, cum România a refuzat orice contact cu F.M.I.-ul şi cu alte organisme financiare internaţionale, care încercau atragerea României în capcane. „Trepăduşii n-aveau ce căuta în rotiţele sistemului, tocmai de aceea sistemul economic nu avea nici noxe, nici fisuri grave. Nu erau clase favorizate. Multe din lucrurile de dinainte de ’89 - păstrând proporţia evoluţiei în timp - erau superioare celor de azi.
Atunci erau tot felul de organisme de cinste şi control, care rezolvau problemele oamenilor, azi nu ai la cine apela, hoţii se dau drept conducători.” Studii recente arată că pe atunci toată populaţia activă avea slujbă, astăzi aproximativ 6 milioane de români îşi caută de lucru în afara ţării. Toţi românii aveau locuinţe, azi sunt datori pe viaţă băncilor străine, scoşi în stradă şi executaţi silit. Atunci se întrerupea curentul electric zilnic, astăzi nu avem bani să-l plătim. Atunci erau câteva ore de televiziune pe zi, astăzi, sute de posturi TV ne aduc în case violenţă, destrăbălare, circ politic, crime, dezmăţ, sexualitate, pornografie, homosexualitate, care tulbură minţile copiilor şi îndeamnă la sex de la vârste fragede, ducând la angoase, la frustrări, sinucideri şi conflicte interioare cu sinele.
Despre ce economie vorbeşte astăzi guvernul? Coloşii industriali, care decenii la rând au asigurat producţia internă şi exporturile ţării noastre, au fost bombardaţi.
Nu sunt bani pentru salariile medicilor, se desfiinţează şcoli şi spitale, sănătatea e la mâna grupurilor farmaceutice care condiţionează numirea factorilor de conducere şi politica instituţiilor de sănătate. „Regimul socialist investea cam 30% din PIB în cercetare-dezvoltare, tehnică militară (tancuri), aerospaţială (avioane inclusiv supersonice), agricultură, infrastructură (căi ferate, drumuri şi poduri la sate, canale şi sisteme de irigaţii, baraje, canalizări)”. Ce a adus, aşadar „revoluţia”, pardon, lovitura de stat? Libertatea de a merge la căpşuni, libertatea sclaviei pe pământ românesc şi dispreţul Occidentului. O ţară primită cadou în 1990, fără un leu datorie externă şi cu destui bani cash (a se înţelege lichiditate B.R.C.E.), a fost sufocată de datorii pentru generaţii de-a rândul. Imediat după lovitura de stat, Petre Roman, premier pe atunci, a anunţat că industria ţării este un morman de fiare vechi”, o minciună colosală, care a dat startul jafului, aflat şi azi în desfăşurare.
Aşadar, de ce a fost asasinat Nicoale Ceauşescu? Pentru că a condamnat invazia U.R.S.S. în Cehoslovacia în 1968 (şi a împiedicat invazia Poloniei în 1981 de către aceeaşi URSS – n.n.); pentru că a construit Casa Poporului, a doua clădire ca mărime în lume după Pentagon; pentru că România era al patrulea exportator de armament din Europa; pentru că a construit metroul din Bucureşti, Centrala atomică de la Cernavodă, canalul Dunăre-Maria Neagră; pentru că în primăvara anului 1989 România achitase toate datoriile externe în valoare de peste 18 miliarde de dolari; pentru că acumulase depozite de aur în Banca Naţională (volatilizate astăzi şi trimise în excursie, peste hotare); pentru că a interzis avortul şi a încurajat natalitatea, aducînd populaţia la peste 22.000.000, pentru că nu a avut conturi în străinătate cum au pretins neobolşevicii; pentru că a construitpeste patru milioane de apartamente; pentru că producţia de oţel a ţării era de 8% din producţia mondială, iar în funcţie de acest lucru România putea modifica oricând preţul oţelului la bursă; pentru că a construit peste 10.000 de şcoli, universităţi şi grădiniţe, aproape 100 de hidrocentrale; pentru că România avea una din cele mai dezvoltate reţele de cale ferată din Europa; pentru că, începând din 1973, Nicolae Ceauşescu a permis înfiinţarea a 48 de societăţi mixte, cu participare de capital occidental în ţară şi străinătate, iar volumul schimburilor comerciale cu Occidentul aproape se dublase: de la 28% în 1965, la 45% în 1974; pentru că între anii 1971-’75, România a înregistrat o rată anuala de creştere de 11,8%, cifră neegalata niciodată în plan european. Pentru toate acestea şi pentru vina de a nu fi fost un patriot de ocazie, ci unul adevărat, Ceauşescu a fost asasinat cu sânge rece, într-o frenetică grabă, în ziua Sfântă a Crăciunului.
Dacă încerci astăzi să vorbeşti despre Ceauşescu eşti imediat catalogat drept comunist sau nostalgic. În cazul meu, nu pot fi acuzată nici de participaţiune la sistem, nici de nostalgie comunistă. Pe vremea asasinilor lui Nicolae Ceauşescu, ajunşi între timp miliardari cu ajutorul americanilor, mă ocupam cu biberonul. Studiaţi documentele de arhivă şi veţi vedea ce-a făcut Ceauşescu cu banii de la F.M.I. şi de la Banca Mondială, şi ce-au făcut aceşti democraţi grăsuni de bătătură, specializaţi în excrocherii financiare la şcolile politice de vară ale partidelor.
Studiaţi documentele! Preşedintele împuşcat de cei câţiva antiromâni, îndoctrinaţi de „agenturili străine” nu vi se va mai părea atât de sinistru. Ceauşescu a fost cu adevărat un patriot. În afara lichelelor care au prădat statul român şi o duc extrem de bine, astăzi poporul zace în sărăcie, exploatat mişeleşte, de aproape un sfert de veac. Zidul de la Târgovişte e prea mic pentru aceste haite de politicieni care au subminat şi ruinat România postdecembristă!

joi, 19 decembrie 2013

Restitutio decembrie ‘89


Ultimele zile au fost teribile şi de-a dreptul groteşti prin încercările unei clase politice degenerate de a măslui nu numai adevărul, dar şi legile, în dorinţa expresă de a-şi asigura o imunitate permanentă sub care să-şi muşamalizeze faptele reprobabile care au început deja să o judece singure, în lipsa unei justiţii care să o condamne în loc să o spele, ca apoi să o repună curată în circuit.
Pentru a contribui la devoalarea originii acestei pegre de care nu mai reuşim să scăpăm de atâta amar de vreme redau mai jos integral un articol al domnului Prof. Univ. Dr. Ion Coja apărut în revista Art-Emis Academy:   

Nemernicii din '89


 „Află că pe om au vrut să-l linșeze! Pe amândoi! Acesta a fost planul!”

Ipoteza pe care o fac acum publică mă preocupă de multă vreme. Încă de la începutul anilor ’90, când m-am întâlnit la o reuniune publică cu un prieten din copilărie, ne-am așezat alături, nu ne mai văzusem de ani de zile, eu mai apăream pe la televiziune din când în când, așa că discuția noastră a fost pe marginea ultimei mele ieșiri TV. Mi-a corectat niște afirmații scăpate în eter, afirmații privitoare la evenimentele din decembrie, iar când a fost să ne despărțim mi-a spus: „Află că pe omul au vrut să-l linșeze! Pe amândoi! Acesta a fost planul!” Pe „omul”, adică pe Nicolae Ceaușescu... Știam bine cu cine stau de vorbă, așa că l-am crezut! N-am putut din păcate să-i cer detalii, s-a ridicat de lângă mine și a mers la microfon, unde era invitat să ia cuvîntul din partea nu mai știu cărui partid sau ONG. După ce și-a rostit cuvîntul a rămas pe un scaun liber din primul rând. De atunci nu l-am mai văzut, ne-am mai dat câte un telefon din an în Paște. Sper să fie în viață și să citească cele de mai jos!


Sursa informației era sută la sută credibilă
  
Iubite N.O., am luat foarte în serios afirmația ta. Mi-am zis chiar că mi-ai pasat mie datoria de a o face publică. Tu, prin statutul tău, n-o puteai face! Iar eu nu știu să țin un secret. Numai că această ipoteză este atât de cumplită, pur și simplu devastatoare, încât nu o puteam lansa mai departe, în public, așa cum o primisem! Cine m-ar fi crezut? Ce dovezi aveam? Pentru mine era sută la sută credibilă sursa informației. Știam bine cine este amicul meu, chiar dacă în ultimii 25 de ani nu ne văzusem nici măcar de cinci ori! Încrederea mea era însă totală: avea de unde să cunoască adevărul despre decembrie 1989! Dar nu aceeași încredere o aveau și milioanele de necunoscuți care alcătuiesc publicul românesc, acel public la care ar fi ajuns de la mine ipoteza că pe Ceaușescu adversarii săi au plănuit și au decis să-l linșeze. Cine m-ar fi crezut pe cuvânt, așa cum, pe cuvânt, l-am crezut eu pe amicul N.O.? În fața publicului trebuia să vin cu dovezi! Nu le aveam. Aveam numai cuvântul unei persoane a cărei identitate n-o puteam dezvălui!

Gil Andriescu, ce naiba căutai tu, pe 22 decembrie, pe post de Cerber, la Televiziune?

Am început să caut dovezile! Mai exact spus, orice informație privind ziua aceea, de 22 decembrie, o raportam, volens-nolens, la ipoteza linșajului: Pe Nicolae Ceaușescu au vrut să-l linșeze. Probabil că din această cauză am ținut minte cam tot ce văzusem în ziua de 22 decembrie, când m-am aflat printre bucureștenii adunați în fața C.C.-ului, imediat după plecarea armatei din perimetrul respectiv. De curând, am relatat cele văzute atunci, în textul intitulat „Gil Andriescu, ce naiba căutai tu, pe 22 decembrie, pe post de Cerber, la Televiziune?” Preiau din acel text, cu unele completări, datele care pot interesa în continuare:
1. Lumea adunată în fața C.C. al P.C.R. nu manifesta propriu zis! S-au adunat mulți, s-a umplut piața, dar lumea păstra o distanță de câțiva metri de clădirea C.C. și aștepta. Așteptam să vedem ce se întâmplă în clădirea C.C., ce comunicări ni se vor face. Cum va încerca Ceaușescu și ai lui să iasă din impas! Spiritul combativ al celor din piață era ca și nul!

A vrut să-l protejeze sau să-l împiedice să vorbească?

2. Când Nicolae Ceaușescu a ieșit în balcon, în mână cu o porta voce, și a încercat să se adreseze mulțimii, prima reacție a fost să vedem ce spune! Dar s-a găsit un individ care s-a repezit la intrarea „A”, de sub balcon, a rupt un steag din care a făcut un soi de retevei și l-a aruncat spre Ceaușescu! Atunci s-au pornit și ceva huiduieli. În balcon a apărut un individ - poate doi-trei -, și l-a luat în brațe pe Ceaușescu obligându-l să se retragă! A vrut să-l protejeze sau să-l împiedice să vorbească? Țin bine minte că m-am mirat: de ce cu porta voce? Unde era stația de amplificare?! Cum de a rămas ditamai Ceaușescu într-o biată porta voce?
3. Apoi am văzut că lumea din fața intrării „B” - intrarea din Onești, începe să „aflueze” spre clădire, intrând tot mai mulți, se făcuse deja o oarecare înghesuială. Eu, împreună cu Mircea Ciobanu, stăteam și comentam situația, undeva cam pe unde se află acum „obeliscul lui Iliescu”, ceva mai spre statuia lui Maniu. Cam tot atunci a apărut și elicopterul, s-a lăsat pe terasă, un minut-două să fi trecut și elicopterul s-a ridicat deasupra clădirii, iar după numai câteva clipe pe marginea terasei au apărut indivizi care făceau spre noi, cei din piață, semnul victoriei, strigau, gesticulau. Am presupus că sunt persoane dintre cei intrați pe la poarta „B”.

Nu a existat o presiune a celor din piață asupra clădirii

4. Repet: nu a existat o presiune a celor din piață asupra clădirii, care să explice, să justifice deschiderea ușilor! Prima s-a deschis poarta „B”. Cât am mai stat acolo nu-mi aduc aminte să se fi deschis și poarta „A”, cum i-am auzit pe unii că s-ar fi întâmplat.
5. În toamna anului 1992, când am intrat și eu în clădirea respectivă, ca senator, am putut să cercetez cu atenție ușa grea, metalică, de la intrarea „B”. Ca și celelalte uși ale clădirii, ar fi putut rezista ore în șir încercării cuiva de a le forța. Nici cu tancul nu ar fi fost o treabă ușoară! Prima întrebare: cine și de ce a dat ordin să se deschidă poarta „B” atunci când Nicolae Ceaușescu mai era în clădire? Ce a fost în mintea acelui individ? Ce și-a închipuit că va urma? Cele de mai sus le-am pus imediat în legătură cu ipoteza amicului N.O. Se cam potriveau lucrurile. Dar nu suficient ca să fac eu „dezvăluiri” publice! Nu ar fi fost dezvăluiri, ci niște biete presupuneri, așa cum s-au mai făcut cu sutele pe subiectul acesta. Mă făceam de râs dacă ieșeam în lume cu ele.

„Mutre dubioase”

6. M-a pus pe gânduri o afirmație făcută la un moment dat de Ana Blandiana. Împreună cu soțul ei, Romulus Rusan, fuseseră și ei în fața C.C.-ului în ziua de 22 decembrie. Printre altele, au remarcat sosirea la un moment dat a unui camion din care au coborât mai mulți tineri cu mutre cam dubioase, care apoi au intrat primii în clădirea C.C.-ului, pe poarta „B”. Am subliniat cuvântul „mutre dubioase”, deoarece lumea adunată în piață era „lume bună”, bucureșteni îngrijit îmbrăcați, fețe luminoase, cum vezi de obicei pe Calea Victoriei... Vag parcă mi-aș aduce și eu aminte de sosirea camionului, a unui camion sau două, dar n-aș putea spune că am văzut cine a coborât din acel camion, cum arătau... De ani de zile am tot zis că se va nimeri să-l întâlnesc pe dl Romulus Rusan să-l întreb mai multe despre acel camion. Între timp m-am apucat să scriu o carte, un roman despre cele petrecute în toamna anului 1989. Romanul s-a făcut trilogie, „Şeitanii” întitulată, și e gata de tipar. Peste o mie de pagini! În roman este lansată și ipoteza linșajului, dar nu ca ipoteză, ci ca lucru cert, plănuit de complotiști, în detaliu. Mi-am zis că, citind cartea, cine n-o să creadă povestea cu linșajul, este liber s-o ia ca pe o ficțiune artistică, o invenție a autorului, băgată în carte ca să facă cartea mai atrăgătoare, mai vandabilă - vor zice unii, să provoace eventual și un scandal etc. Mi-am asumat acest risc. Ce nu face un scriitor român de dragul succesului?!...

Odată și odată se va afla adevărul!

Numai că eu m-am bazat tot timpul pe amicul N.O., în care am toată încrederea că nu putea să-mi spună asemenea „enormitate” decât dacă era lucru bine știut de el. Iar el avea de unde să știe! Fusese și el profesor, ca și mine, dar la alt soi de școli, mai pe la periferia împădurită a Bucureștilor. Mi-am zis că odată și odată se va afla adevărul, iar dacă se va afla după apariția cărții mele, confirmând-o, cu atât mai bine pentru mine și pentru ...dânsa!
Iată însă că zilele trecute primesc de la însuși domnul colonel Filip Teodorescu invitația de a participa la „ARCUB” la o discuție publică pe marginea volumului „Adevăruri Incomode”, scoasă de redacția revistei „Vitralii”, binecunoscută pentru corecțiile esențiale pe care le-a adus la reconstituirea celor petrecute în decembrie, precum și înainte și după ziua fatidică! Odată cu invitația primesc și volumul respectiv! Ca să știu despre ce avem de vorbit.

O confirmare tristă

Din prima ochire dau în volumul „Adevăruri incomode” peste textul dlui Aurel David, fosta gardă de corp alui Nicolae Ceaușescu. Mi-l recomandase domnul colonel, cu precizarea că Aurel David l-a însoțit pe Ceaușescu pe terasa C.C.-ului și l-a urcat în elicopter. Așadar, mi-am zis, un text care poate fi confirmarea ipotezei linșajului sau, dimpotrivă, infirmarea acestei ipoteze. Declar cu toată sinceritatea: Nu am nicio satisfacție că am găsit în acest text confirmarea - pentru mine deplină -, a spuselor lui N.O. O confirmare tristă: pe Nicolae Ceaușescu autorii loviturii de palat din decembrie 1989 au vrut să-l linșeze!

După 22 decembrie 1989 Țara a încăput pe mâna unor criminali scelerați!

Au fost așadar scenariștii și regizorii celor petrecute în decembrie 1989 atât de nemernici?! Atât de ticăloși?! De abjecți?!... De nebuni?! Iată că au fost! Iar după 22 decembrie 1989 Țara a încăput pe mâna lor! A unor astfel de criminali scelerați! Nu este de mirare că am ajuns acolo unde suntem azi! Cu asemenea mizerii de ne-oameni putea să fie chiar și mai rău! Adică putea să se petreacă și acel linșaj, care ne scotea din lumea civilizată pentru o mie de ani! Din relatarea dlui Aurel David rezultă limpede cât de puțin a lipsit! Câteva secunde au făcut diferența, au împiedicat să se producă lucrul cel mai oribil cu putință. N-a fost de colo nici ceea ce până la urmă s-a întâmplat: crima de la Târgoviște, despre care cu toții am zis că a fost cea mai mizeră încheiere posibilă. Un fel de nec plus ultra al abjecției criminale. Iată însă că era cât pe ce să avem parte de un spectacol și mai sângeros, și mai sălbatic, și mai rușinos, și mai respingător! Absolut inimaginabil pentru oameni sănătoși la minte!...

„... Acel copil mă apărase cu corpul său de urgia războinică a unor « bruneți »

Citez așadar din textul intitulat O situație limită din viața unui ofițer din fosta Direcție a V-a, apărut în volumul „Adevăruri Incomode”[1]: „În 22 decembrie 1989, la ora 12,09, sub presiunea mulțimii de oameni adunați în Piața Palatului pentru răsturnarea regimului politic, decola spre necunoscut, de pe terasa Comitetului Central al partidului, într-o atmosferă ajunsă la paroxism, elicopterul în care se afla președintele țării, Nicolae Ceaușescu. Alături de acesta erau soția sa, Elena, doi demnitari de partid și de stat, precum și doi ofițeri din garda prezidențială aflați în misiune de securitate și gardă. Decolarea respectivă, intrată în istorie, s-a efectuat sub amenințarea directă a capturării președintelui țării de către un grup de manifestanți, unii înarmați cu diferite obiecte contondente bine și din timp meșteșugite, iar alții cu pistoale mitralieră cu pat rabatabil. Acest grup, care ajunsese pe terasa respectivă cu câteva clipe înainte de decolarea elicopterului, a fost pe punctul de a-l captura pe președintele țării și, după expresia unor manifestanți violenți, de a-l judeca « pe loc », într-o manieră medievală. [...] În momentele care au urmat, viața mea a intrat într-o situație limită, fiind dezarmat cu violență și agresat fizic de către unii manifestanți înfierbîntați care m-au acuzat, sub amenințarea cu aruncarea de pe terasă, că eram vinovat pentru faptul că „tiranul” scăpase de judecata poporului.[2] [...] Alături de o femeie care se afla în grupul de manifestanți, acel copil mă apărase cu corpul său de urgia războinică a unor „bruneți” care au început să-și verse furia pe mine, pentru că nu i-am lăsat să-l facă pe Ceaușescu „carne de mici”.[3](Sublinierile îmi aparțin - n.a.)

A doua întrebare: Ce s-ar fi întâmplat dacă „grupul” ar fi ajuns pe terasă cu câteva clipe mai devreme sau decolarea ar fi întârziat cu acele „câteva clipe”? Răspunsul ni-l dă ofițerul gardă de corp: Ceaușescu ar fi fost supus „pe loc” judecății poporului, iar „poporul” urcat pe terasă venise pregătit să-i facă pe cei doi „carne de mici”! Sau să-i arunce de pe terasă. Eu alt înțeles nu pot deduce din textul citat mai sus. Adică, într-un singur cuvînt, linșaj! Au lipsit „câteva clipe”!

„Manieră medievală”... „carnagiu făcut la ordin”

Relatarea domnului Aurel David este suficient de clară, de edificatoare. Poate că va accepta să revină, ar fi chiar imperios necesar să revină asupra acestei relatări cu mai multe detalii privind comportamentul „manifestanților”, identitatea acestora, ce vorbe au mai rostit aceștia, altele la fel de edificatoare ca și vorbele pe care domnul David le reproduce deja. Cu siguranță au mai fost și altele. În mod deosebit se cere explicată formula „manieră medievală” prin care autorul desemnează scopul urmărit de grupul respectiv de manifestanți. Expresia nu le aparține manifestanților, ci domnului David. Exact-exact, ce a vrut domnia sa să spună? Se pare că a vrut să-și menajeze cititorii. Oricum înțelesul relatării mi se pare a fi unul singur: lui Nicolae Ceaușescu și Elenei Ceaușescu li se pregătise o moarte violentă în însăși clădirea C.C. al P.C.R.. Și completez eu: O moarte pentru care nimeni să nu-i poată acuza pe emanații revoluției! Pe cei pe care dispariția lui Nicolae Ceaușescu urma să-i instaleze în fruntea bucatelor!

Extrem de importantă este și precizarea: manifestanții ajunși pe terasă erau „înarmați cu diferite obiecte contondente bine și din timp meșteșugite, iar alții cu pistoale mitralieră cu pat rabatabil ”. Evident, grupul respectiv făcea parte din scenariu, nu era constituit spontan, din rândul celor care ne aflam în piață de câteva ore și nu venisem de acasă decât, cel mult, cu un baston - cazul meu! Un baston, e drept, rabatabil, ca și patul pistolului mitralieră din dotarea acelorași manifestanți care, odată intrați în clădirea C.C., au știut încotro să se îndrepte: spre terasă. De la cine au primit așa de repede informația că Ceaușescu a plecat din biroul său? Cine le-a dat armamentul încă de cum au pășit în interiorul clădirii?! Nu cumva „manifestanții” aceia erau deja în clădire atunci când poarta „B” s-a deschis? Căci ei nu aveau cum să se afle printre manifestanții din piață înarmați cum erau, inclusiv cu pistol-mitraliere! Iar acest grup au urcat țintit pe terasă știind ce aveau de făcut: să-i facă pe soții Ceaușescu „carne de mici” și să-i arunce de pe terasă! Îngrozitor scenariu!

Pentru a masca acest carnagiu făcut la ordin, de o echipă de criminali pregătiți pentru asta, s-au deschis porțile C.C.-ului ca să se dea aparența că grupul respectiv aparține mulțimii din piață, mulțime care, repet, nu se arătase nicicum dispusă la violență, răfuială, molestare fizică a cuiva!

Cu Ceaușescu era plănuit altceva: să fie „judecat de popor” pe loc!

A treia întrebare: Cine a dat ordin să se deschidă intrarea „B”, și cine a dat ordin să vină elicopterul? Cele două ordine au fost date de persoane diferite, cu intenții - se pare, net diferite. Dacă mi-aduc bine aminte, elicopterul a venit la ordinul generalului Victor Stănculescu. Celălalt ordin cine l-a dat? Când vom identifica persoana care a ordonat deschiderea porților, această persoană va trebui să răspundă la a patra întrebare: atâta vreme cât Nicolae Ceaușescu mai era în clădire, iar presiunea din stradă era ca și inexistentă, de ce nu a așteptat venirea și plecarea elicopterului în deplină siguranță? Logica ordinului respectiv nu pare să fie decât una singură: a deschis poarta ca să nu-l lase pe Ceaușescu să plece cu elicopterul și să scape! Cu Ceaușescu era plănuit altceva să se întâmple: să plece pe lumea cealaltă, nu la Snagov! Să fie „judecat de popor” pe loc, acolo unde erau găsiți! Fără alte complicații și formalități, fără nicio amânare!

Notă: nimeni nu prea înțelege motivul real pentru care Victor Stănculescu este după gratii? Cu ce i-a supărat pe colegii săi de complot anti-ceaușist? Are vreo legătură condamnarea sa cu salvarea lui Ceaușescu cu ajutorul elicopterului venit la ordinul domnului Stănculescu?

Nu a existat nicio presiune din partea „mulțimii de oameni adunați în Piața Palatului”.

La relatarea domnului Aurel David aș face două corecturi: Nu a existat nicio presiune din partea „mulțimii de oameni adunați în Piața Palatului”. Am fost martor! Ușa de la intrarea „B” s-a dechis fără ca cineva măcar să ciocănească în ea și să ceară permisiunea de a intra! De asemenea, prezența oamenilor din piață nu urmărea „răsturnarea regimului politic”! Lozinca „Jos comunismul!” a apărut după câteva zile, nu făcuse parte din scenariu! Apariția acestei lozinci intra în contradicție cu cunoscuta acuzaţie adusă lui Ceaușescu că „a întinat” idealurile comuniste, socialiste etc! Repet: Lozinca „Jos comunismul!” nu a făcut parte din scenariu! Este opera celor care au ieșit în stradă din proprie inițiativă! A bucureștenilor! La fel cum și demolarea statuii lui Lenin a fost opera străzii, nu a șobolanilor care au conspirat în ascuns.

Scenariul prevăzuse ca totul să se termine în clădirea C.C.-ului

Ce a urmat se cunoaște. Sau, mai exact spus, atât cât se cunoaște, putem deduce că lucrurile nu s-au mai petrecut după un plan: elicopterul ajunge la Snagov, de acolo pleacă în necunoscut, bietul Ceaușescu este abandonat apoi pe marginea șoselei, dacă avea noroc să dea de niște oameni de suflet, care să-l ia în casă și să-l țină ascuns câteva zile, nimic nu ar fi împiedicat și o asemenea evoluție a evenimentelor!...
Ce denotă această aiureală, această degringoladă în care a intrat scenariul după decolarea elicopterului? Denotă, după părerea mea, că scenariul prevăzuse ca totul să se termine în clădirea C.C.-ului, acolo să se petreacă și „judecata poporului”, acolo să fie „judecați pe loc” tiranii! Adică cei doi să fie făcuți terci, călcați în picioare, sau aruncați de la terasă, de la etajul al VII-lea, în stradă!
De ce au imaginat acest final scenariștii complotului anti-ceaușist? După calculul ticălos și laș făcut de aceștia, moartea prin linșaj a soților Ceaușescu ar fi fost pentru ei, pentru complotiști, finalul cel mai comod, cel mai fericit: după un linșaj, efectuat de „popor”, de o gloată de indivizi necunoscuți, este imposibil de stabilit cine este vinovat de moartea victimelor! Iar pe făptașii veniți din stradă și dispăruți în stradă de unde să-i iei?! Pe cine să condamni?!

Dacă linșajul s-ar fi petrecut pe terasa C.C.-ului în câteva minute cei doi ar fi fost făcuți „carne de mici”

Dacă linșajul s-ar fi petrecut pe terasa C.C.-ului sau chiar la ei în birou, în câteva minute cei doi erau făcuți „carne de mici”, apoi făptașii anonimi s-ar fi împrăștiat în mulțimea intrată în clădire, ar fi dispărut nederanjați de nimeni, iar istoria ar fi consemnat că „poporul s-a răzbunat”, că „judecata poporului” a fost cumplită, dar dreaptă. În lipsa unor înregistrări video, nimeni nu putea fi chemat în justiție, chiar dacă aceasta ar fi încercat cu tot dinadinsul să afle adevărul. Așadar, în logica criminală a scenariului, era nevoie ca mulțimea să intre în clădirea CC pentru a le oferi asasinilor posibilitatea ca, după linșarea soților Ceaușescu, să se amestece cu această mulțime și să dispară fără a putea fi identificați! Repet: printre cei aflați în piață nu au fost văzuți indivizi înarmați cu pistoale mitralieră, cu „obiecte contondente”.
Mi-aduc aminte că în anii '50, pe lângă Tulcea, o șatră de țigani a stârnit mânia unui sat, printr-o crimă care a revoltat întreaga comunitate. Țăranii au tăbărât cu toții asupra corturilor și au lovit cu topoare și furci în tot ce mișca: copii, femei, bătrâni. A fost un măcel cumplit, singurii care au rămas în viață au fost câțiva puradei, incapabili să povestească organelor judiciare ce s-a întâmplat. Iar țăranilor, anchetați de procuratură, nu le-a fost greu să se apere, zicând fiecare că n-a fost de față, n-a dat în nimeni, când au ajuns la locul faptei victimele erau deja moarte, nu au văzut de mâna cui... Nu s-a putut stabili de mâna cui a murit „X” sau „Y”. La fel, în decembrie 1989, nu s-ar fi putut stabili cine, a cui lovitură, a cauzat moartea lui Nicolae sau a Elenei. Nu s-ar fi putut stabili nici măcar cine au fost manifestanții din grupul agresiv.

Asasinilor le-au lipsit câteva secunde

Asasinilor le-au lipsit câteva secunde ca să pună mâna pe vânatul lor! Au întârziat cu câteva secunde numai! Secunde binecuvîntate, care ne-au ferit să înscriem în istorie o crimă unică prin abjecția și cruzimea celor care au plănuit-o! Cine au plănuit-o? Brucan, Voican? Petre Roman, Iliescu?... Unde au plănuit-o? La București sau la Moscova?... Mai mult nu insist! Mi-ar părea bine să se dovedească falsă pista deschisă prin cele spuse mai sus. În alte texte, scrise după plăcerea inimii mele, am făcut mult caz de omenia românească, pentru că ţin la onoarea noastră, de popor civilizat, omenos! Ne-a făcut de rușine, de ocara lumii întregi mascarada criminală de la Târgoviște, din ziua de Crăciun! Încremenesc însă la gândul că putea rușinea și oroarea să fie și mai mare... Mult mai mare! Mulțumescu-Ți, Doamne, că nu ne-ai părăsit cu totul în „acele clipe”! Atât, deocamdată.

Post scriptum. Mă mai întreb una: nu cumva amicul meu N.O. a aflat de la însuși domnul Aurel David despre nemernicii ăia de emanați că au vrut să-l linșeze pe Ceaușescu? Dacă mă gândesc bine, cei doi au fost destul de colegi, colegi de serviciu, înainte de 1989! Sigur sunt că se cunosc! Amândurora, multă sănătate
Decembrie .2013
-----------------------------------------------
[1] „Adevăruri Incomode” Bucureşti, editura Semne, 2013, p.111-121.      
[2] Ibidem, p.111.
[3] Ibidem, p.112-113.

duminică, 1 decembrie 2013

Trăiască România dodoloaţă!


Întâmplare povestită de scriitorul Lucian Blaga,  participant la Marea Unire, în volumul „Hronicul şi cântecul vârstelor"


Era o dimineaţă rece, de iarnă. Respiraţia se întrupa în invizibile cristale. Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealălaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din Romania, tun dupa tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. Soldaţii germani, fumegând liniştiţi din pipe, se uitau miraţi după căruţele noastre grăbite...
- Uite, îi spun lui Lionel (fratele mai mare al scriitorului – n.n.): aşa – prin ger şi zăpada – se retrăgea pe vremuri Napoleon.
La Alba Iulia nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Lionel, care era în delegaţie, a intrat. Am renunţat cu o strângere de inimă şi mă consolam cu speranţa ca voi afla de la fratele meu cuvânt despre toate. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toata ziua, pe câmpul unde se aduna poporul.
Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta.
În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv. Era ceva ce te făcea să uiţi totul, chiar şi stângăcia şi totala lipsă de rutină a oratorilor de la tribună.
Seara, în timp ce ne întorceam cu aceeaşi trăsura la Sebeş, atât eu, cât şi fratele meu ne simţeam purtaţi de conştiinţa că pusesem temeiurile unui alt ”Timp” cu toate că n-am facut decât să "participăm", tăcuţi şi insignifianţi, la un act ce se realiza prin puterea destinului.  Faptul de la răscrucea zilei, cu tăria şi atmosfera sa, ne comunica o conştiinţă istorică.
Când am trecut prin Lancrăm, satul natal, drumul ne ducea pe lângă cimitirul, unde, lângă biserică, tata îşi dormea somnul sub rădăcinile plopilor. Zgomotul roţilor pătrundea, desigur, până la el şi-i cutremura oasele.
- Ah, dacă ar şti tata ce s-a întâmplat, zic eu fratelui meu întorcând capul spre crucea din cimitir...
Cănd dam să ieşim din sat, numai ce auzim dintr-o curte, neaşteptat, în noapte, un strigăt de copil: "Trăiască România dodoloaţă!"
(în zonă,”dodoloţ” era cuvântul uzual pentru "rotund" – n.n.)

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

PUNCTUL PE I



De aproape 25 de ani se întâmplă un fapt fără precedent în istoria României, dar şi de o gravitate excepţională: serviciile secrete, armata şi poliţia statului român luptă împotriva propriului popor!

Da, acesta este adevărul!

Aceste instituţii, plătite de amărâtul de popor din munca sa cinstită, s-au solidarizat cu jefuitorii şi trădătorii acestei ţări şi de dragul unui ban bun câştigat uşor participă la ascunderea actelor criminale făptuite împotriva statului şi neamului nostru, precum şi la descurajarea şi manipularea poporului spre a sta domol şi fără iniţiativă în faţa agresiunii materiale şi spirituale la care este supus.  

Această situaţie s-a creat, mai ales, pe fondul penetrării şi preluării conducerii respectivelor instituţii de către francmasonerie (pe care Adrian Năstase a avut tupeul de a o pune în sarcina bugetului de stat, în ultimele zile ale mandatului său ca prim-ministru), aceasta fiind liantul comun dintre politic şi stat. A rezultat astfel un stat nu numai mafiotic, dar şi poliţienesc, în care nu mai ai loc nici să respiri fără a fi controlat, sau cel puţin supravegheat.

În acest context redau integral, mai jos, articolul cu titlul:

Ni se pregateste ceva? Miscarile suspecte ale Poantei


Extrem de interesanta atitudiena premierului plagiator al Romaniei. Pe de o parte pune taxe si pe mustele din closet pentru a argumenta “uriasa” marire de zece la suta a salariilor a catorva sute de profesori debutanti (de pe la 800 de lei se va ajunge in jurul sumei de 880 de lei) si pe de alta parte bugetul alocat serviciilor secrete creste teribil. Sa nu uitam si de acordarea mult trambitatei burse celor cateva sute de medici rezidenti, dar care nu justifica cresterea darilor, precum incearca ponta sa sugereze.
Sa intelegem ca prioritatile Romaniei sunt serviciile secrete si nu invatamantul, sanatatea, autostrazile sau investitiile? Bugetul serviciilor secrete dedicat doar salariilor, este aproape dublu fata de bugetul Ministerului Sanatatii. Ce salarii au acesti securisti care, intre noi fie vorba, “fut buha” – ca sa o citez pe distinsa amarata ce apare in reclamele favorabile tunului de la Rosia Montana ( favorabile RMGC). Sa facem un calcul: sunt putin peste 40 000 de angajati ai ministerului sanatatii (n.n. - de fapt sunt peste 100.000) si putin peste 15 000 de frecatori de menta in servicii, doar ca bugetul celor din urma dedicat salariilor este dublu. Este nevoie sa mai scoatem in fata si celelalte avantaje pe care securistii le au?
Romania este un stat profund securist, condus de securistii sau de urmasii securistilor comunisti. Poporul lucreaza pentru salariul minim pentru a putea tine cu salarii excelente si privilegii aceste structuri “secrete” care, tot intre noi fie vorba, nici pe de parte nu arata ca isi merita banii. Probabil au fost capusate de curvele politicienilor, de neamurile si copii lor, ca doar acolo se traieste bine… Dupa cum, cu siguranta ati inteles, romanii muncesc pentru a-i tine pe palme pe acesti hoti si pe structurile care le asigura lor siguranta.Cresterea taxelor a fost decisa pentru a creste salariile si bugetul structurilor care asigura mafiotilor securitatea.
Situatia de acum din Romania este similara cu ce se petrecea in evul mediu, cand marea masa a taranilor munceau zi lumina pentru a tine pe palme nobilii si clericii, adica sistemul profitorilor.
Revenind la intrebarea din titul articolului, CE SE PUNE LA CALE din moment ce a crescut bugetul acestor structuri si servicii secrete?
PS: ii platim regeste pe acesti infractori din servicii si pe tartorii politici din spatele lor pentru a lupta impotriva noastra si a pazi mafia!

N.n. – în ciuda acestei situaţii de fapt nu trebuie să ne declarăm aprioric victime şi să încetăm a rezista, chiar şi numai pasiv.
Avănd în vederea natura satanică deja bine demostrată şi documentată a francmasoneriei, ne rămâne în primul rând ceva ce nu ne poate lua nimeni şi nici impozita: rugăciunea către Dumnezeu, să facă El cât mai repede dreptatea Sa!
Aveţi credinţă şi, cu sufletul curat, faceţi în fiecare zi câte o mică rugăciune către Dumnezeu sau/şi către Mijlocitorul nostru la El, Iisus Hristos, în acest scop.
Căci vă reamintesc de apelul stipulat chiar în titlul acestui blog, apel pentru reîntoarcerea la valorile noastre naţionale şi la credinţa prin care am ieşit întotdeauna din negrele încercări ale istoriei, în mod miraculos, mereu tot mai întăriţi.

joi, 21 noiembrie 2013

ADEVARUL DESPRE UNGURI (XIII)

Lecția de nota 10 a profesorului sârb 


Un profesor de istorie sârb din Voivodina, aflat zilele trecute la Satu Mare, a transmis redacţiei o reacţie pe marginea articolului “Afront adus românilor pe bani europeni”, apărut în numărul din 4.12.2012 al Gazetei de Nord Vest. 


Reproducem integral (rearanjat in pagina si accentuat – pentru o mai buna intelegere) textul transmis de profesorul sârb Miodrag Stanojevic:

    “Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs., bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.
Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi-a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni” apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen: - fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române ignorând acest gest.

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie:

Ce s-ar fi întâmplat dacă:

- un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos
- un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)
- un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje.
Meciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani: la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat românii = ţigani.

Acelaşi scenariu:
- ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie.
Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani sau Vojvodina aparţine Ungariei”?
Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern.

De ce îşi permit asta în România?
De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina?
Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în “Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor paşnic, binevoitor şi primitiv” şi, completez eu, un popor “imbecil de tolerant”. Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.

    Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare.
Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomie.
Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.
Gazda mea mi-a spus că, pe lângă “valahi puturoşi” maghiarii vă mai numesc şi “mămăligari”. Îşi permit asta în ţara voastră.
Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, “paşnic, binevoitor şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:

- în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei

- în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad.

Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic).
Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.

- Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează.
Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa.
   
Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei.

În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi).
De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?

Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526 , Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.

- Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar.

Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic,
iar restul, inclusiv Buda, devine : paşalâc turcesc.
Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.

- După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).

- În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.

- În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.

În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă,   Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.

Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri.

Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când
regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867,
perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică,
în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom , de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel).

Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic,   nicidecum Ungariei - (care din 1526 până în 1867 nu a existat).

În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei.
Până în 1944, când revine României,    ce fac ungurii în Transilvania?
Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare.
Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei.

În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste.
La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.
   
Acest text a mai circulat, dar este bine sa ne reamintim anii istoriei ...
S L

joi, 14 noiembrie 2013

MUSAI SA FIE POPULARIZAT


In fine America s-a trezit!!!


 
YES! Mai tare decat orice banc ... 
Am primit din America ....

Zeci de mii de ţigani au protestat ieri într-una din cele mai sărace regiuni din România", a titrat azi CNN, cu referire la marşul organizat de secui în Harghita şi Covasna. Se pare că redactorii CNN au fost induşi în eroare de mustăţile tipic secuieşti, care nu sunt cu nimic diferite de cele tradiţionale ale ţiganilor.

În articol se precizează că "ţiganii" au mărşăluit pentru a cerşi în grup. "Individual, cerşesc bani sau mâncare. Odată adunaţi câteva zeci de mii, pretenţiile lor cresc: cerşesc bani direct de la Guvern, dar şi teritorii întregi, pe care să le conducă după bunul lor plac. O mentalitate care nu-şi are locul în Europa secolului XXI", apreciază jurnaliştii americani.

Americanii militează pentru integrarea lor în societate, în primul rând prin alfabetizare. Asta după ce au constatat că peste 90% dintre cei care au mărşăluit nu numai că nu cunosc limba engleză, dar nu sunt în stare să se exprime nici măcar în română. Mai mult, marea lor majoritate nu deţin noţiuni elementare de istorie sau geografie. "Trăiesc în secolul greşit!", au spus jurnaliştii CNN despre ei.

I love America !!!

Szeretem Amerikát !!!