Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română
Se afișează postările cu eticheta poporul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poporul. Afișați toate postările

miercuri, 16 aprilie 2014

Stalin și poporul rus pe vecie au supus. Fascinația nepieritoare pentru Directivele KGB a generat și întreține Sindromul Stockholm de Est




 
 
Dilema istorică a momentului - puternic evidențiată de coordonatele conflictului din Ucraina și, în special, de anexarea „la cerere” a Crimeei de către Maica Rusia - nu mai este cum a reușit colosul sovietic să subjuge o masă de popoare, ci cum de în gena acestora s-a inoculat sistemul afecțiunii față de prădător
Cel puțin două atitudini paradoxale ale popoarelor din fosta componență a marilor imperii sau din sfera de influență a acestora - cazul cel mai evident al zilelor noastre fiind efectele antropologice copleșitoare lăsate istoriei de fosta Uniune Sovietică - îi bulversează pe strategii occidentali care pariază necondiționat pe virtuțile democrației și pe răspândirea acestora ca soluție a păcii universale. Dacă respingerea valorilor ideologice americane - în Afganistan, bunăoară - se explică în cea mai mare măsură prin incapacitatea invadatorilor de a empatiza cu realitatea culturală a spațiului intervenției lor, rezistență sateliților Rusiei față de impregnarea occidentală are între explicații și manifestările la nivel de masă ale unui „sindrom Stockholm" - pactizarea, din instinct de supraviețuire, cu răpitorul -, în virtutea căruia, în destrămatul lagăr socialist, lumina continua să vină de la Moscova.
Acest sindrom la scară istorică nu s-a născut peste noapte. Sinistrului Stalin și călăilor săi le-au trebuit decenii de teroare planificată și de exterminări în masă pentru a frânge spiritul la nivel de națiuni, lăsând povara renașterii acestora pe umerii martirilor individuali și ca misiune (aproape) imposibilă generațiilor viitoare. Între uneltele strategice folosite de Moscova se înscrie și documentul intitulat „Directivele NKVD-ului pentru țările din orbita sovietică", o sinteză a tuturor pașilor care au îngenuncheat generații întregi de „băștinași" cotropiți și care produce efecte temeinice și astăzi, inclusiv în mentalul unei anumite părți a clasei politice care încă domină destinele României.

Holocaustul roșu: Îngenuncherea maselor
Vom evidenția ad hoc doar câteva dintre cele 45 de puncte ale înspăimântătorului document (citește aici directivele integrale), adevărate pietre de hotar ale capturii și supunerii națiunilor, pervertirii claselor sociale și reeducării în spiritul alienării și înrobirii fără alternativă a indivizilor: Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grijă ca toate rolurile-cheie să revină acelor oameni care aparțin serviciilor noastre secrete. (directiva nr. 5) Unificarea organizațiilor de tineret trebuie facută rapid. De la conducători de organizații locale în sus, în poziții de conducere se vor repartiza oameni desemnați de serviciile noastre speciale. (6) Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul că acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietații asupra pământului. (12) Politica fața de mica gospodărie țărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulara nerentabila. După aceea, trebuie începută colectivizarea. (13) Trebuie făcut totul ca hotărârile și ordinele - fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric - să fie nepunctuale. (14) Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată. (24) Trebuie extinsă birocrația statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. (32) Se va căuta ca aceia care lucrează in diferite funcții, indiferent cât de mici, să fie schimbați și înlocuiți cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificați. (44) Trebuie ca la facultăți să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesați sa se perfectioneze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă. (45)

Poruncile iadului: Îngenuncherea spiritului
Inițiativele particulare trebuie eliminate cu desăvarșire. Pentru fiecare congres se vor pregăti oameni noi și doar cei vizați de serviciile noastre secrete. (7) Se va acorda o atenție deosebită persoanelor cu capacități organizatorice și cu șanse sigure de popularitate. Acești oameni trebuie cooptati, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare. (8) Se va urmări ca funcționarii de stat (exclusiv organele de securitate) să aibă retribuții mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sanătății, justiției, culturii, respectiv la cei care dețin funcții de conducere. (9) În legătura cu activitatea băștinasilor care sunt purtători ai unor funcții de partid, de stat sau administrative, trebuie create asemenea condiții ca aceștia să fie compromiși în fața angajaților, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor in anturajul inițial. (19)Trebuie acordată o atenție deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generala împotriva acestora. (34) Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultăți trebuie sa fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. (35) Trebuie ca reprezentanții opoziției politice sa fie închiși. Se va încerca prin toate mijloacele racolarea acelor opozanți care se bucură de stima populației băștinașe. Dacă nu cedează, trebuie compromiși prin campanie de denigrare. Înainte ca ei să se întiparească în conștiinta maselor, trebuie lichidați prin așa-numite "întâmplări neprevăzute", sau închiși sub acuzația de crimă de drept comun. Numai in cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ținute sub acuzatia de "înalta trădare". (40)


Ironia istoriei: Îngenuncherea călăilor
Fie și numai implementarea aceastei ultime directive citate (40) ar fi fost probabil de ajuns să compromită fibra verticalității unei națiuni pentru generații. Aplicarea ei întocmai și cu îndârjire satanică a dus la milioane de morți, deportați, torturați și încarcerați în gulagurile din statele din orbita sovietică. Milioane de ruși, români, români basarabeni, polonezi, cazaci, tătari, armeni, ucrainieni, estonieni, lituanieni și evrei au fost exterminați sau reeducați pentru ca directivele „holocaustului roșu" să poată să dăinuie în halul în care se constată și astăzi. După moartea casapului Stalin, artizanul apocalipticului cod, Lavrenti Beria (foto sus), conducător al NKVD-ului (serviciile secrete sovietice, devenite ulterior KGB), a fost executat de foștii săi tovarăși, culmea, pentru „conspirație capitalistă." Se relatează că, la pronunțarea sentinței, călăul Beria a căzut în genunchi și a cerșit îndurare.

duminică, 1 decembrie 2013

Trăiască România dodoloaţă!


Întâmplare povestită de scriitorul Lucian Blaga,  participant la Marea Unire, în volumul „Hronicul şi cântecul vârstelor"


Era o dimineaţă rece, de iarnă. Respiraţia se întrupa în invizibile cristale. Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealălaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din Romania, tun dupa tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. Soldaţii germani, fumegând liniştiţi din pipe, se uitau miraţi după căruţele noastre grăbite...
- Uite, îi spun lui Lionel (fratele mai mare al scriitorului – n.n.): aşa – prin ger şi zăpada – se retrăgea pe vremuri Napoleon.
La Alba Iulia nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Lionel, care era în delegaţie, a intrat. Am renunţat cu o strângere de inimă şi mă consolam cu speranţa ca voi afla de la fratele meu cuvânt despre toate. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toata ziua, pe câmpul unde se aduna poporul.
Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta.
În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv. Era ceva ce te făcea să uiţi totul, chiar şi stângăcia şi totala lipsă de rutină a oratorilor de la tribună.
Seara, în timp ce ne întorceam cu aceeaşi trăsura la Sebeş, atât eu, cât şi fratele meu ne simţeam purtaţi de conştiinţa că pusesem temeiurile unui alt ”Timp” cu toate că n-am facut decât să "participăm", tăcuţi şi insignifianţi, la un act ce se realiza prin puterea destinului.  Faptul de la răscrucea zilei, cu tăria şi atmosfera sa, ne comunica o conştiinţă istorică.
Când am trecut prin Lancrăm, satul natal, drumul ne ducea pe lângă cimitirul, unde, lângă biserică, tata îşi dormea somnul sub rădăcinile plopilor. Zgomotul roţilor pătrundea, desigur, până la el şi-i cutremura oasele.
- Ah, dacă ar şti tata ce s-a întâmplat, zic eu fratelui meu întorcând capul spre crucea din cimitir...
Cănd dam să ieşim din sat, numai ce auzim dintr-o curte, neaşteptat, în noapte, un strigăt de copil: "Trăiască România dodoloaţă!"
(în zonă,”dodoloţ” era cuvântul uzual pentru "rotund" – n.n.)