Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română

joi, 17 mai 2012

ORIBILA PEGRĂ CE SUFOCĂ ROMÂNIA

Că suntem guvernaţi de una dintre cele mai negre pegre ce s-au putut abate asupra poporului român de-a lungul întregii sale istorii, nu mai este nicio îndoială. Că această pegră şi-a asigurat perpetuitatea din decembrie ’89 încoace prin mârşave manipulări, dar şi prin monopolizarea puterii politico-economice, care a condus la instaurarea unei puteri de tip mafiot (chiar mai rău), este o evidenţă ce se poate constata cu ochiul liber numai privind nivelul de trai la care a decăzut poporul. Că în interiorul acestei mafii politico-economice, indiferent de filiaţie, se duce o disimulată luptă pentru ciolan, fără nicio legătură sau interes pentru binele public, o poate simţi şi un nou născut.
Am ajuns astfel să trăim într-o buclă temporală în care legile morale dar şi cele civice au fost suspendate, în locul lor funcţionând deja la vedere, fără vreo ruşine, alte legi, oculte, care îi apără sau îi spală pe cei ce comit fărădelegile, aceiaşi care ne-au degradat viaţa şi ne-au condamant pe noi, inocenţii cei mulţi, la disoluţie şi pieire.
Imperiul întunericului a pus stăpânire pe ţara noastră şi încearcă a ascunde faptele celor nelegiuiţi într-o cavernă a răului pe care se străduieşte s-o facă accesibilă numai propriilor adepţi, permanent reciclaţi de o infamă justiţie şi mizând pe uitarea omenească a mulţimii, o mulţime creştină în adevăratul sens al cuvântului şi mult prea bună pentru ei.
Pe această motivaţie îmi fac datoria de a expune părticele din murdăria lor cu speranţa ca ţinând viu adevărul, dar mai ales spiritul său, voi putea aduce o cât de umilă contribuţie la erodarea continuă a minciunii până la anihilarea forţei sale malefice.
Voi pune în discuţie în acest articol persoana lui Victor Ponta, care are multe explicaţii de dat cu privire la acuzaţii extrem de grave care, în mod normal, ar fi trebuit nu numai să-l descalifice automat pentru orice demnitate în viaţa publică, dar şi să-l determine la o autocenzură a bunului simţ.
După ce a fost acuzat ani de zile, fără a avea vreo reacţie, de efectuarea unei inginerii imobiliare prin care şi-a însuşit prin înşelăciune vila din Poiana Ţapului, de la moştenitorii lui Lucreţiu Pătrăşcanu, iată ce mi-a fost dat să citesc, într-un material făcut public pe net de mai bine de un an de zile şi pe care îl citez în întregime mai jos:


 
 Cea mai grea ancheta pe care a trebuit s-o transpun pe ziar, este aceasta. In 19 ani de investigatii axate pe criminalitatea de stat, nu mi-a tremurat niciodata mana nici pe pix, nici pe tastatura, nici pe butonul de start al reportofonului, nici pe declansatorul aparatului foto. Imi tremura acum. Ceea ce veti citi – o avanpremiera a unei emisiuni de televiziune ce va pune capat carierei politice a lui Victor PONTA – este un RECHIZITORIU. Un rechizitoriu pe care eu, jurnalist, il prezint impotriva lui, procuror. RECHIZITORIUL unei CRIME. Materialul de fata s-a nascut greu. Pentru ca fiecare cuvant pe care-l veti citi mai departe este inundat de lacrimi amare si grele. 
Prea grele. Cine n-ar fi cutremurat daca ar privi fotografia alaturata, stiind ca tanarul din imagine, care vine parca spre noi, jovial, cu mana intinsa in semn de SINCERITATE si putere, inca nu si-a gasit linistea in mormantul rece in care un alt tanar, in urma cu noua ani, l-a aruncat. L-a ajutat sa cada de la etaj si sa se zdrobeasca de caldaram. Sper ca odata cu demascarea publica a principalului sau asasin, tanarul din fotografie sa-si gaseasca pacea. Se numea Cristi PANAIT. Fisa postuluia: procuror. A murit, iar fisa postului s-a incheiat aici. Calaul sau se numeste Victor Viorel PONTA. Fisa postului: procuror. El n-a murit rapus de crima de pe propria constiinta, asa ca fisa postului sau a tot suferit, de-a lungul timpului, completari: procuror – sef al corpului de control al lui Nastase – ministru – sef de partid (în prezent prim-ministru – n.n.).
“Încă îl văd în fața ochilor. Nemernicul care m-a ucis era scund, slab, cu mustața abia mijind, ironic.Un copil frumos, al cărui suflet a fost furat cu mult timp în urmă de marea mizerie a vieții. Însuși diavolul. Triumful răului asupra unei lumi din care până de curând făceam încă parte. Nu însemnam pentru el mai mult decât o pietricică” – asa ar spune, in stilul sau usor boem, usor acid, procurorul PANAIT despre asasinul sau. In 10 aprilie 2002, tanarul procuror, in varsta de doar 29 de ani, a mai apucat doar atat sa spuna, matusii lui: “E PONTA! Cainele PONTA m-a ucis!”.

A inchis ochii, a intrat in coma de gradul IV si, la scurt timp, a inchis ochii pentru totdeauna, ramanand doar un nume incrustat pe o cruce. In timp ce asasinul sau si-a construit “cariera” pe un mormant. Azi, eu, jurnalist, il acuz pe el, procuror: PONTA, ESTI UN CRIMINAL. DOAR UN CRIMINAL! Ponta era coleg cu Panait… si complice cu: Adrian NASTASE si Ovidiu TENDER. Oficial, pe 10 aprilie 2002, s-a anuntat decesul procurorului Cristi PANAIT, survenit ca urmare a unui act suicidal. Tot oficial, azi, 17 martie 2011, eu anunt decesul procurorului Cristian PANAIT ca fiind un act criminal. Si-l arat cu degetul pe asasin: fostul procuror Victor PONTA! Il arat cu degetul mainii stangi, pentru ca in mana dreapta tin dosarul nr. 177/P/2002, al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala si criminalistica. Obiectul acestuia este „Moartea violenta a procurorului Cristian Panait. Inculpat: Ponta Viorel Victor”. Dosarul a fost tinut timp de noua ani “la secret”. L-am obtinut. Foarte greu. Recunosc, public, ca l-am obtinut santajand doi procurori obedienti lui Adrian Nastase, se stiu ei care. Am promis ca nu le voi dezvalui infractiunile, si ma voi tine de promisiune. In fond, cateva evaziuni fiscale si o spalare de bani nu-s mai grave decat o crima. Iar numele lor nu-s mai sonore ca al lui Ponta. Asadar, ceea ce dezvalui aici va fi detaliat cu probe intr-o emisiune TV. Ii dau posibilitatea lui PONTA sa-si pregateasca apararea, de aceea public intreaga poveste a asasinarii lui PANAIT inainte de emisiune. Si va trebui s-o pregateasca temeinic! Asta, evident, daca va avea curajul unei confruntari directe – si in direct! – cu subsemnata. Acestea fiind zise, iata faptele prin care actualul sef de partid socialist a ales sa ajunga in varf, ridicandu-se pe catafalcul colegului sau din Parchetul General, in urma cu noua ani:
„În urma evenimentului produs la 10.04.2002, ce a constat în caderea lui Panait Nicolae Cristian de la înaltimea terasei propriei locuinte, pe partea carosabila a strazii Logofat Stroici, nr. 35, Sectorul 2, Bucuresti, ne-am deplasat la fata locului si am efectuat cercetarea în scopul descoperirii, fixarii si stabilirii pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba. În pofida tratamentului chirurgical aplicat si a masurilor de resuscitare întreprinse de medicii Spitalului Clinic de Urgente Bucuresti, la ora 20,30 s-a înregistrat decesul lui Panait Cristian. Cercetarile s-au desfasurat în cadrul unor versiuni de ancheta elaborate în raport de persoana victimei, profesia si functia sa, locul de munca, anturajul sau, etc. La stabilirea formei judiciare a mortii s-au avut în vedere cele 3 posibilitati de suprimare a vietii: omuciderea, caderea accidentala si sinuciderea.” – asa incepe raportul criminalistului din cadrul IGPR, referitor la evenimentul macabru din seara zilei de 10 aprilie 2002. Mai departe, in rechizitoriul procurorului care cerceta moartea violenta a lui Panait (in dosarul real al cauzei, si nu in cel fals, prezentat de procurorul Ilie Botos in urma cu cativa ani si in care, in complicitate cu Ovidiu Paun si Ilie Piciorus – ambii sefi ai lui Panait, s-a falsificat raportul medico-legal si cel al criminalisului, aratandu-se opiniei publice ca moartea procurorului a survenit ca urmare a aruncarii de la fereastra apartamentului in care locuia) se spune ca “varianta sinuciderii ori a accidentarii nu se sustin de catre probele coroborate cu declaratiile martorilor, in concluzie stabilirea formei judiciare a mortii ramane ca stabilita omuciderea”.

Pe lista suspectilor din dosarul cauzei exista un singur nume: “Viorel Victor Ponta, de profesie procuror, coleg cu victima”. La dosar mai exista, de asemenea, ca punct deosebit de important in desfasurarea anchetei penale si stabilirea autorului crimei, declaratia matusii lui Cristian Panait: “Cristi m-a anuntat, cand s-a intors de la serviciu, in jurul orei 17, ca va avea o vizita si  sa nu ma sperii daca aud scandal. A zis: Ori eu, ori ei! A specificat ca vrea sa lamureasca niste probleme de viata si de moarte cu un coleg si a spus numele Ponta. Mi-a cerut sa le pregatesc o cafea si, daca se poate ar fi mai bine sa nu asist la discutii. In jurul orei 17.30 a venit musafirul asteptat iar eu, conform intelegerii cu Cristi, am plecat in vizita la o vecina. Ultima persoana care a venit la Cristi a fost acest Ponta”. Femeia mai declara si ca “am fost alertata de ceilalti vecini ca nepotul meu a cazut de la etaj. Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el au fost: cainele asta de Ponta m-a omorat! Apoi a mai spus ceva dar nu am mai putut auzi, a intrat in coma”. Procurorul care a dat rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva lui PONTA a fost, in doi timpi si trei miscari, pensionat fortat, de catre ministresa Rodica STANOIU. Un alt procuror a luat “cazul” si, la ordinele lui Botos – procurorul de casa al lui Nastase si Hrebenciuc, a falsificat toate probele astfel incat moartea procurorului Panait sa para o sinucidere. Ba, mai mult de-atat, i-au intinat si batjocorit pana si amintirea: au ordonat, postmortem, sa i se faca o analiza psihiatrica lui Panait. Nu era deajuns pentru ei ca unealta Ponta il ucisese, il voiau si “nebun”. Miza v-o dezvalui in cele ce urmeaza (toate datele dosarului le voi prezenta in emisiune, impreuna cu declaratii, in premiera, ale fostilor colegi ai lui Panait). 
In urma disparitiei tragice a procurorului Panait, cloaca din spatele lui Ponta l-a recompensat generos, pentru crima savarsita, pe imberbul “procuror”: in acelasi an a devenit, hodoronc – tronc, sef al corpului de control al Primului-Ministru Nastase. Sa vedem insa de ce devenise Panait atat de periculos pentru sefii lui incat sa i se ordone suprimarea, iar executantul Ponta sa o si duca la indeplinire:
DOSARELE LUI PANAIT: In primul dosar, procurorul ancheta furtul masinii deputatului PSD Viorel Gheorghiu. In urma anchetei, Panait a stabilit ca deputatul si-a inscenat furtul autoturismului BMW, pentru a obtine, in mod ilegal, 2,2 miliarde de lei, valoarea asigurarii. Cel de-al doilea, mult mai delicat, care a facut multa valva si despre care s-a spus ca a determinat “sinuciderea” sa, il viza pe procurorul bihorean Alexandru Lele. Convingerea luiPanait - aceea ca Lele era nevinovat, s-a materializat printr-o ordonanta prin care Panait, in ciuda presiunilor la care era supus, a dispus scoaterea de sub urmarirea penala a procurorului Lele. Mentionez ca Lele tocmai arestase pe unul dintre sponsorii principali ai lui Nastase si bun prieten cu Vasile Blaga, pe vremea aceea pesedist si sef de vama la Bihor. Un alt dosar pe care Panait il avea in lucru era cel al soţiei lui Adrian Năstase, care era cercetată pentru apariţia īntr-un cont bancar a 400.000 de euro nejustificabili. Alte dosare aflate in lucru ale lui Panait: spalare de bani Ovidiu Tender, si modul in care a vandut fraudulos, catre Petrom, o casa din domeniul public, insasi ministresa de atunci a Justitiei, Rodica Stanoiu. Imediat dupa moartea lui Panait, aceste dosare (mai putin al procurorului Lele) i-au fost date lui Ponta. N-a apucat nici macar sa le rasfoiasca pentru ca, nu-i asa !, a fost numit sef de control guvernamental. Si le-a facut sa dispara! Moarte, precum colegul pe care l-a impins pe fereastra cu sange rece!
VA URMA!

miercuri, 16 mai 2012

Drama Basarabiei şi a Bucovinei de Nord

VIZIONAŢI ŞI DAŢI MAI DEPARTE !!!

Filmul “Odessa în flăcări”

La începutul mileniului III cinematografia românească a primit un dar nesperat. Presa italiană a scris despre un fapt cu totul inedit, anume descoperirea întâmplătoare în arhivele studiourilor Cinecita din Roma a peliculei filmului “ Odessa în flăcări”, considerat definitiv pierdut. “ Odessa în flăcări”, realizat în anul 1942 într-o coproducţie româno-italiană, este consemnat în istoria cinematografiei europene, şi nu numai, o capodoperă a genului. Despre el rămăseseră doar câteva cronici, unele consemnări, fotografii şi afişe.
Având ca subiect drama refugiaţilor din Basarabia, în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca şi a ororilor comise de trupele NKVD, filmul a fost interzis dupa ocuparea ţării de catre Uniunea Sovietică, iar protagoniştii acestuia au fost aruncaţi în închisori. Depus în arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate într-un cadru restrâns, mulţi ani “ Odessa în flăcări” a figurat doar in registrul de evidenţă al arhivelor, iar apoi a dispărut din scripte. După decembrie 1989, unii cercetatori în istoria filmului au căutat zadarnic să dea de urma peliculei, investigaţiile ducând la concluzia ca ea a fost confiscată de “ consilierii sovietici” din perioada ocupaţiei, după care a fost scoasă din evidenţe de către Direcţia presei si tipăriturilor, adică fosta cenzură. S-a mai descoperit că Securitatea NKVD-istă a dat un ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de razboi din perioada 1940-1944, considerate fasciste şi “imperialiste”, duşmănoase “orânduirii comuniste”.
Capodopera cineatografică aparţine regizorului italian Carmine Gallone, unul dintre cei mai renumiţi ai timpurilor sale. Scenariul este semnat de dramaturgul Nicolae Kiriţescu. “Odessa în flăcări” urma tradiţia inaugurată de primul mare film românesc din 1912, care omagia victoria trupelor române în Războiul de Independenţă din 1877.
“Odessa în flăcări” este o pagina vibrantă de istorie, arătând lumii, în 1942, la Festivalul de la Veneţia – unde de altfel a câştigat Marele Premiu – ce însemna ocupaţia bolşevică şi teroarea stalinistă. Timp de mai bine de o jumătate de secol, despre acest film nu s-a pomenit nimic. Nici nu putea fi vorba să se dea în vileag drama Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, atâta vreme cât la Bucureşti s-a aflat la putere un regim obedient Kremlinului, care a făcut apoi dispărut acest film.
   


(Preluat de pe: http://foaienationala.ro/filmul-odessa-flacari-video.html).

luni, 14 mai 2012

GLOBALIZARE, LĂCOMIE, NEBUNIE ŞI DEMOCID

Pentru că zilele trecute am avut ocazia de a viziona în direct la un post de televiziune cum cineva, în dialog direct cu Valeriu Tabără, îl acuza pe acesta de distrugerea intenţionată a agriculturii tradiţionale româneşti, cu scopul introducerii soiurilor modificate genetic, iar Valeriu Tabără replica cu tupeu că persoana respectivă nu este în temă, simt nevoia să contribui la clarificarea măcar parţială a subiectului prin sublinierea câtorva aspecte ce nu sunt prea adesea puse în discuţie în mass media datorită caracterului servil al acesteia faţă de stăpânii din umbră.
Aş dori să încep cu precizarea că termenul “democid” aparţine cercetătorului american R.J. Rummel, care şi-a dedicat întreaga activitate ştiinţifică abordării unui subiect mai puţin cercetat şi anume cel al acţiunilor nocive, mai puţin sau mai mult violente, ale guvernelor, îndreptate împotriva propriilor popoare, sub genericul termenului menţionat mai sus.
Este un termen de generic, mai mult decât aplicabil tuturor acţiunilor desfaşurate de oculta internaţională pentru instaurarea unei noi ordini mondiale şi a guvernului mondial, el devenind de fapt definitoriu pentru mijloacele folosite în acest context.
Acest cercetător, cu o documentată rigoare ştiinţifică, afirmă că, în decursul recentului încheiat secol XX, sute de milioane de oameni au fost exterminaţi, prin politici premeditate, de către propriile guverne, care şi-au schimbat astfel menirea firească de apărători ai propriilor popoare devenind complici ai agresorilor conţionalilor lor. Pe cale de consecinţă, politicile unor guverne faţă de proprii concetăţeni au produs de 4 ori mai multe victime decât toate conflictele armate înregistrate în secolul trecut (incluzând cele doua războie mondiale).
Interesant este că Rummel îşi asumă responsabilitatea de a prezenta exemple de “democid” din întreaga lume: URSS, Germania, China, SUA, Mexic, Portugalia, Vietnam, Japonia, Indonezia, Polonia, Pakistan, Turcia, Cambodgia, Coreea de Nord ş.a.
Este de remarcat faptul că, deşi ţările unde au avut loc asemenea acţiuni au culturi, limbi, geografii şi sisteme sociale diferite, toate au o trăsătură comună: dorinţa  excesivă de putere, de guvernare, de control discreţionar.
În primii 88 de ani ai sec.XX, aproape 170 de milioane de oameni, bărbaţi ,femei şi copii, au fost înfometaţi, bătuţi, schingiuiţi, spânzuraţi, bombardaţi, apelându-se la o gamă largă de mijloace prin care guvernele, urmărind planuri oculte, au cauzat moartea propriilor cetăţeni, neînarmaţi, neajutoraţi, dar profund dezinformaţi. După unele statistici, numărul morţilor s-ar apropia de 360 de milioane de persoane.
Spre sfârşitul secolului trecut, oculta mondială a trecut la implementarea unor noi strategii de control al populaţiei, dar nu mai puţin criminale decăt cele bazate pe violenţa directă. Aceste noi strategii sunt bazate pe progresul tehnologic, făcând uz de cele mai noi descopriri din domenii precum: agricultura, medicina, manipularea psihotronică şi controlul electronic al oamenilor si al operaţiunilor.
Aşa cum am dat de înţeles în preambul, în acest articol mă voi cantona în domeniul agriculturii prin redarea integrală a articolului dlui Ion SCUTARU  intitulat:

ALERTĂ: Top 10 alimente modificate genetic. Acum şi cu gene umane!

miercuri, 9 mai 2012

Cum a spălat Guvernul Năstase 600 milioane de dolari – BANI PUBLICI! - pentru fundul lui Patriciu

Spălarea banilor este definită ca: – schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscînd că provin din săvîrşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau disimulări originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvîrşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la judecată sau executarea pedepsei. Cele mai „vulnerabile“ sectoare economice, unde s-au întîlnit cele mai multe cazuri de spălare de bani, sînt: – comerţul intern prin contrabanda cu produse petroliere, cafea, tutun; – sectorul financiar – în frunte cu „vestitele“ rambursări ilegale de TVA de către organele fiscale şi evaziunea fiscală; sectorul bancar s-a clasat pe locul trei în acest top (utilizarea împrumuturilor în alte scopuri decît cele prevăzute în contractele de credit şi obţinerea de credite prin fapte de corupţie s-au transformat în adevărate tranzacţii de bani). Guvernul NASTASE a permis extinderea condamnabilă a acestui „cancer“ (spălarea banilor), a cărui pagubă în economia naţională este de ordinul miliardelor de dolari. Din analiza informaţiilor deţinute de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor au rezultat indicii temeinice de spălare a banilor, în legătură cu operaţiunile efectuate de cetăţenii români Patriciu Dan Costache, Marin Sorin şi Marin Mihaela Rodica, prin intermediul grupului de firme Rompetrol. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a transmis Parchetului de pe lîngă Î nalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Informarea nr S/II/427, din care rezultă: Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a descoperit cea mai amplă operaţiune de spălare de bani din ultimii 14 ani, derulată prin intermediul grupului de firme Rompetrol, condus de omul de afaceri Dan Costache Patriciu. Arta circuitelor şi fluxurilor financiare prin care s-au plimbat banii pînă le-a pierdut Fiscul urma este impresionantă, ea cuprinzînd 22 de firme, 3 fundaţii şi 9 persoane fizice. De menţionat că Guvernul Năstase a salvat pe bani publici Grupul Rompetrol de la faliment, transformîndu-i datoriile de 600 de milioane de dolari către stat în obligaţiuni.

Citiţi mai departe…

vineri, 4 mai 2012

ADEVĂRUL DESPRE ECONOMIA CAPITALISTĂ


Redau integral un articol al dlui Nicolae Hoanţă – autorul cărţii "Puterea banilor":

Sunt tot mai convins că economia ca știință care descoperă esența lumii economice  nu există, ci este doar o alchimie bazată pe ingrediente de tot soiul folosite de alchimiștii capitaliști internaționali împreună cu catalizatorul bani pentru a întreține lumii iluzia făuririi și trăirii raiului aici pe pământ. Așa-zisele legi economice pe care s-ar baza economia ca știință nu sunt cu adevărat legi, ci niște aserțiuni în mare parte neadevărate, adică fără putere generală, fără esență și în mare măsură manipulatoare. Existența unei legi economice ar trebuie să însemne desfășurarea durabilă a fenomenelor economice în mod obiectiv, adică fără posibilitatea intervenției decisive a oamenilor pentru a schimba esențial cursul desfășurării lor. Însă nimic din ce este considerat de mulți ca având caracter de legitate economică în capitalism nu se dovedește a fi adevărat la o cercetare mai atentă a economiei și societății în evoluția istorică a acestora.
În atari condiții, tot ce ni se prezintă că ar fi temeiul capitalismului și capitalismul însuși trebuie reevaluat și reinterpretat dintr-o perspectivă bazată pe bunăcredință și luciditate, pe sinceritate și adevăr. Capitalismul, sau economia de piață cum i se tot spune, piața, concurența, democrația, piețele financiare etc. au alte resorturi de funcționare decât cele ce sunt aparente sau sunt scoase în evidență tendențios mincinos de către forțe puse în slujba marilor capitaliști internaționali-istorici.
Minciuna în care viețuiesc oamenii derivă aproape în exclusivitate din miciuna care învăluie procesele economice la care oamenii iau parte de bunăvoie sau obligați de diferite împrejurări. Pentru a reduce aria și intensitatea minciunii în care se scaldă omenirea este, deci, important să se înlăture cât mai mult din „minciuna economică”, respectiv minciuna despre esența și resorturile economiei capitaliste, adică a economiei subordonate dictatului celor care controlează banii omenirii. Pentru a înlătura minciuna economică este necesar, dar nu și suficient, a se spune adevărul despre economia capitalistă; pentru a fi și suficient este nevoie și ca oamenii să împărtășească acest adevăr și să acționeze în conformitate cu el.
Cu toate acestea, minciuna economică elaborată sub forma unor teorii „beton” este răsplătită de către Banca Națională a Suediei (începând cu 1969) cu premiul Nobel acordat unor lucrări ale unor anumiți economiști pentru aporturile lor la „științele economice”, lucrări ce nu servesc adevărului în legătură cu realitatea din spatele fenomenelor economice și de aceea sunt nevalide și dăunătoare, punând economia în ceața intenționat creată a unor formulări alambicate și sofisticate, goale însă de conținutul adevărului economic.
Poate că o rază de lumină în legătură cu „adevărurile științifice” propuse lumii, nu numai pe tărâmul economiei, ci al realității în general, să vină chiar dintr-o privire cât de cât atentă asupra laureaților cu premiul Nobel din fiecare an. Nu se poate să nu te frapeze, uitându-te cine ia premiile Nobel, asimetria laureaților.  Faptul se poate explica ușor însă dacă se ține seama că, în lumea acaparată de bani (de cei care-i controlează), acordarea premiior, ca și împărțirea dreptății și deținerea adevărului, depinde de cine deține puterea, iar în cazul premiilor Nobel de cine evaluează (judecă), de cine acordă premiile și într-o oarecare măsură de cine face propunerile. Este întocmai ca în cazul tratării setimentaliste a oricărei probleme: sângele apă nu se face. Dacă te propun și te evaluează frații și te premiază părinții într-o competiție cu alții din afara clanului din care faci parte, poți fi sigur, într-o proporție copleșitoare, că tu vei fi alesul.
Așa-zisa știință economică (economics) este opera capitalismului, o încercare de descriere a modului în care acesta se manifestă la suprafață, cu vizibilitate pentru toată lumea și nu în profunzimea lucrurilor, în esența lor, pentru a spune și susține adevărurile care stau în spatele aparențelor din economia capitalistă. Marx a încercat să analizeze unele resorturi intime ale economiei politice, a științei economice, dar rezultatele analizelor sale au fost deturnate intenționat de finanța internațională (pe care Marx, normal, o cunoștea în intimitatea ei). Aceasta a folosit cercetarea lui Marx asupra economiei capitaliste în scopurile ei de dominație a omenirii prin împărțirea lumii în două universuri (cel comunist și cel capitalist), făcând experimente socio-economice pe spatele întregii lumi.
Economia capitalistă este o manifestare socială a tuturor păcatelor umane exacerbate de goana după bani, fie că aceștia iau forma profitului, salariului, a câștigului de orice fel și sub orice formă, pentru a satisface, în ultimă instanță, dorința stimulată voit, nemijlocit sau mijlocit, de a face viața tot mai dependentă de bani, de lucrurile materiale, de distracții, de nimicuri. Ea este o manifestare socială atât din perspectiva celor care reprezintă cererea, cât și a celor care reprezintă oferta, dar este și o manifestare a celor care controlează cererea și oferta prin bani și alte relații nemonetare, în aparență nemonetare, deoarece în ultimă instanță ele sunt tot monetare. Această ultimă manifestare, deși mai greu de văzut, este fundamentală pentru economia capitalistă, pentru că ea întreține goana oamenilor după lucrurile amintite mai sus, fie ca asigurare a existenței zilnice pentru cei mai mulți, fie, pentru alții, ca asigurare a raiului terestru iluzoriu.
Realitatea economiei capitaliste, a ceea ce este ea și cui servește, este sintetizată în următoarea frază a lui Amschel Mayer Rothschild: „Dă-mi controlul asupra unei monede naționale și mi-e indiferent cine face legile.” Această idee, mult mai veche, a prins rădăcini tot mai puternice după emiterea ei și ea stă la baza eșafodajului care asigură conducerea lumii prin banii creați de finanța internațională cu toată larghețea și cu o nepăsare cresă la orice critică sau alte amenințări la adresa ei. Într-un articol din Ziarul Financiar din 17.11.2011, intitulat Guvernul Goldman Sachs în Europa: "Reţeaua" Monti, Papademos, Draghi se arăta: „Mario Monti, noul premier al Italiei, Lucas Papademos, noul premier al Greciei şi Mario Draghi, proapătul şef al BCE au un lucru în comun: au lucrat cu/sau pentru banca americană Goldman Sachs. Şi nu este o întâmplare, ci o strategie de influenţă, scrie publicaţia franceză Le Monde, care reia astfel un subiect întors pe toate feţele în presa europeană de anul trecut, anume: Influenţa puternicei bănci asupra liderilor europeni, dar şi rolul acesteia în cosmetizarea rezultatelor financiare ale Greciei, din anii 2000, operaţiune care a adus-o în situaţia de astăzi. "Detractorii" Goldman Sachs, aminteşte publicaţia franceză, au acuzat banca americană că funcţionează ca o francmasonerie. Iar cei trei amintiţi mai sus sunt figuri totemice ale acestei reţele: "Sunt maeştri şi mari maeştri care răspândesc în univers adevărul dobândit în lojă", conchide Le Monde. (Este, credem, instructiv în acest sens și materialul nostru publicat pe acest blog în 10 iulie 2011 și intitulat „Băncile centrale”). 

marți, 1 mai 2012

UNDE DUCE ÎNLOCUIREA PATRIOŢILOR CU GUNOAIE OCULTATE

VIZIONAŢI ŞI DAŢI MAI DEPARTE !!!

Veţi afla şi alte episoade, din istoria recentă, ale expresiei demnităţii naţionale, spre a înţelege mai bine de ce România devenise, printr-o conducere patriotică şi dedicată ţării, iar nu intereselor de grup şi/sau personale, un stat puternic şi profund respectat, precum şi acţiunile gunoaielor mai mult sau mai puţin ocultate îndreptate înspre subminarea viitorului poporului român.
De fapt, sunt nenumărat de multe episoade de acest gen care pot contribui la refacerea mândriei naţionale prin evocarea lor şi repunerea, astfel, în adevărata lumină a vocaţiei românilor  care şi-au adus permanent un aport semnificativ şi fără de asemănare la restaurarea bunelor orânduieli atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.
În acest context aş dori să menţionez spre readucere aminte două momente unice, astrale ale istoriei moderne, care, prin singularitatea lor, demonstrează de ce faţă de orice alt popor din zonă noi avem cu ce ne mândri, pentru că, în timp ce alţii erau numai simple slugi lipsite de voinţă şi demnitate, doar poporul roman, prin conducători patrioţi, era făuritor de istorie în slujba adevărului şi dreptăţii.
Cele două momente sunt vara anului 1968 când România nu numai că nu a participat la invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia, dar a şi criticat vehement această acţiune barbară şi, apoi, iarna anului 1981 când singură, România s-a opus şi de data aceasta a şi reuşit să împiedice invadarea Poloniei de către aceleaşi trupe malefice.
Atât în primul moment, cât şi în cel de-al doilea, curajoşii şi demnii conducători români s-au trezit izolaţi din toate părţile şi, cu toate acestea, au avut curajul să-şi menţină poziţia şi, în cele din urmă, chiar să-şi impună punctul de vedere, spre admiraţia întregii lumi şi gloria poporului roman.
Acei patrioţi care au reuşit să facă din România modernă un stat puternic şi profund respectat au fost, în decembrie ’89, înlăturaţi de la conducerea ţării de nişte gunoaie mai mult sau mai puţin ocultate, a căror singură vocaţie este trădarea acompaniată de mârşăvie servilă în solda unui lichelism internaţionalizat, iar rezultatele unei asemenea mişelii apasă acum dureros asupra naţiei române, mult prea mult împovărată şi chinuită de o liotă minoritară duşmănoasă, sprijinită de netrebnice forţe oculte.
Cele relatate mai sus, şi multe altele asemenea, care nu pot pieri nicicum şi nicicând, sunt temelia solidă a poporului român ce-l fac pe acesta nepieritor, fiind pururea iubit de Dumnezeu pentru că este un vechi şi credincios luptător pentru dreptate şi adevăr.
Cu această credinţă adânc înrădăcinată în suflet nu pot să închei decât exclamând: vai de opresorii noştri vremelnici că nu ştiu cu cine se înfruntă!
 

De ce a dispărut România? (1/2)



 De ce a dispărut România? (2/2)