Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română

miercuri, 25 aprilie 2012

Sub ocupaţie!

Conform cutumelor politicianiste ţara e bine merci, ancorată în hotarele încă recunoscute. Dintr-o lentoare parşivă, prea puţini îndrăznesc să descopere realitatea de fapt, cea a trupului viu al României exorcizat, torsionat, tras până la limita expierii de cămilele marilor finanţe, de trustmenii care decid paradigmele supravieţuirii pe fondul implementării unui europenism kafkian, de înstrăinaţii proprii care îşi asumă rolul curcanilor îndopaţi fără limită din contra-valoarea vânzărilor de orice dar nu din patrimoniul lor particular.
Dincolo de criza economică clamată la mesele îmbelşugate ale fostelor mari puteri coloniale şi care, cu sau fără subtilităţi ocupă financiar noi teritorii, globalismul acoperind planşele restaurative ale unui imperiu cu nucleul dur nutrit din belşug şi pe veresie din reţeaua de conducte profund ancorate în bugetul ţărilor de linia a doua, a treia – personaje colective amorfe, condamnate irevocabil la pierderea de identitate.
Moneda naţională ca însemn de independenţă, de suveranitate a fost compromisă prin distrugerea industriei naţionale (care era restaurabilă prin câteva componente de recunoscută competitivitate) în campania privatizărilor cu un dolar la suprafaţă dar care nu au fost condiţionate de retehnologizări, de păstrarea unui anumit număr de locuri de muncă pentru profesioniştii de care nu duceam lipsă. Scenariul cuprindea în sine scoaterea paltformelor industriale române din circuitul economic concurenţial cum, în pactul apocalipsei acceptate, se  acceptase dizolvarea formelor organizate de producţie agricolă şi cam tot ce mai avea orgoliul de a purta marca „Made in Romania”. Am asistat impasibili, neclarificaţi în semantica „revoluţiei” la un proces de îngenunchiere socială nu doar a „producătorilor” (muncitori specializaţi, ingineri, proiectanţi, creatori de tehnologii( ci şi a componentelor de structură ramificată: învăţământ, cultură, armonie etnică, etc. Un neo-activism „bonjuristic” a împins în faţă, alături de perestroikieni o pleiadă gângavă de pseudo-economişti, acţionarii profitului unic al vânzărilor, care, transformând economia românească într-un talcioc de inutilităţi şi-au tras cu supramăsură „arginţii lui Iuda” concomitent cu schimbările de filtre ale discursului politic, estetica acoperire a imaginii dezastrului generalizat.
Casta politică, acelaşi personaj multiplicat sub haine aparent diferite ideologic, a reuşit să întoarcă România pe calendarul anilor 1945-1946 cu singura deosebire că patinatorii  „bolşevici” de pe gheţa produsă de trupele sovietice de ocupaţie au fost înlocuiţi de bonjuriştii amintiţi, câtimea profitoare în dauna imundei majorităţi a populaţiei.
Dincolo de ce cred actualii de toate culorile politice „în exerciţiu” parlamentar, Piaţa Universităţii anunţă clar, concred, nediscutabil încheierea unui ciclu de experienţe. Se cere, între altele, indiferent de cum va arăta „noua putere” guvernantă din acest 2012, instituirea unei liste a ruşinii, a oprobiului civic, lustrarea tuturor celor care, la dimensiuni diferite, au pauperizat naţiunea, au reactivat monştrii şovinismului, au mişcat placa tectonică a fiinţei naţionale obligând cîteva milioane de români să se refugieze în alte zone ale lumii, refugiaţii fiind, în sine, victimele unei ţări sub ocupaţie.
Din această listă a penalităţii nu vor lipsi traseiştii politici, consultanţii apocalipsei economice de varii dimensiuni, fripturiştii tocmelilor electorale, „lichidatorii” îmbogăţiţi din vânzările/privatizările „la comandă”, cei care au modificat tragic destinele atâtor semeni, paraziţii pe bugetul public, ipochimenii bonjurişti care au transformat proiectele europene în resurse personale, neprofesioniştii cocoţaţi politic pe vârful unor structuri publice, etc, etc.
Dacă structurile politice consacrate, greu de  translat din actualitate, noile formaţiuni politice intrate în cursa electorală (în mare parte sub-grupuri trucate ale genitorilor de bază) nu înţeleg nici în acest al 25-lea ceas al disperării naţionale că li se cere asumarea neechivocă, până la sacrificiu, a proiectului de ţară liberă/eliberată, desprinsă de recesiunea politică a vânzătorilor de tot soiul,  şansele recuperării demnităţii statului unitar, suveran vor fi întârziate dramatic pe fondul unor mişcări greu de controlat chiar şi de structurile tot mai bine organizate ale administraţiei de tip poliţienesc. Sunt condamnaţi cei care au condamnat populaţia la sărăcie. Iar tratarea europenismului funciar al românilor ca o promisă şi posibilă proiecţie în viitor devine tot mai evident moneda calpă a zarafilor  înconjuraţi de prea mulţi translatori.

vineri, 20 aprilie 2012

Ultimele isprăvi ale lui Nicolae Ceauşescu

- În 22 decembrie 1989, Statele Unite au trimis la Bucureşti un avion militar „cu misiunea de a recupera familia Ceauşescu”, acordându-le acestora protecţia şi azil politic în SUA.
- În primăvara anului 1990, la Bucureşti trebuia să se desfăşoare o solemnitate deosebită: liderii evreimii mondiale urmau să prezinte în mod oficial poporului român mulţumiri şi recunoştinţă pentru soarta evreilor din România anilor 1940-44.

Ultimele „isprăvi” ale lui Nicolae Ceauşescu, aşa cum sunt prezentate în ediţia revăzută a cărţii Marele Manipulator şi asasinarea lui Nicolae Iorga, Ioan Petru Culianu şi Nicolae Ceauşescu, aflată sub tipar. Ofer prietenilor mei de pe acest site ultimele pagini ale cărţii, pagini complet inedite.
Ion Coja
*** Trecem la Nicolae Ceauşescu. Ce noutăţi aveţi?
Mai multe. Nu mai ţin minte ce am vorbit în carte despre Nicuşor Ceauşescu... Atât el, cât şi Zoe Ceauşescu au murit în condiţii dubioase. În familie, în ce a mai rămas din familia Ceauşescu, se vorbeşte de mâna criminală a aceluiaşi spital, a aceluiaşi medic... Un ins deplorabil din toate punctele de vedere. Nu m-ar mira să aibă dreptate cei care îl fac vinovat pe domnul doctor ca asasin, criminal propriu-zis! Vinovat de cancerul care a pus capăt zilelor celor doi copii ai preşedintelui Ceauşescu.
*** Bănuiesc la cine vă gândiţi!... Face parte din aripa Mossad a securităţii!...
Nu ştiu dacă e chiar aşa. Nu te juca cu vorbele!... În orice caz, în sarcina lui Nicolae Ceauşescu nu s-a putut reţine nicio crimă, niciun asasinat! N-a apărut nimeni după 1990 să susţină că frate-su sau taică-su a fost ucis din ordinul lui Nicolae Ceauşescu! Sau măcar că vreun ins incomod pentru Ceauşescu a dispărut în condiţii dubioase!... În schimb, pentru cei ce s-au instalat la guvernare în decembrie 1989, mereu apar dovezi sau suspiciuni întemeiate privind asasinate comise mult după cele din timpul aşa zisei revoluţii din decembrie. Evident, asasinate care i-au vizat pe cei care ştiau prea multe şi dădeau şi semne că ar putea spune şi altora ce ştiu. Cum a fost cazul bietului Erbaşu, Erbaşu şi mai cum?!, Mihai, parcă, care a fost ajutat să se sinucidă aruncându-se de la etaj în piscina fără apă... Asta după ce cu numai două seri mai înainte îi promisese lui Dan Diaconescu în direct, l-am auzit şi eu, că va veni cu documente compromiţătoare împotriva lui Băsescu, pe atunci ministru doar!... Documente doveditoare precum că Băsescu trebuia încarcerat cu maximă urgenţă şi îndreptăţire! Documente pe care a promis să le aducă la o emisiune viitoare, proximă! ...Sau bietul Şerban Săndulescu, fostul senator de Vâlcea, care s-a ambiţionat să facă lumină în tenebroasa comisie parlamentară pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. În ziua când a murit – stop cardiac la stomatolog!, eu l-am întâlnit la prânz în faţa librăriei Eminescu. Exulta. Vioi şi fericit! Mi-a spus, cu mutra lui hâtră, mereu zâmbitoare, că l-a prins pe Iliescu, că-l termină, că a găsit nişte acte care-l vor scoate pe Iliescu din viaţa publică!...
*** Îi acuzaţi pe Băsescu şi Iliescu de crimă, de asasinat?
Erbaşu şi Săndulescu au fost asasinaţi. Nu mai dau şi alte detalii. E neîndoielnic! Dar nu pot spune că ordinul a venit personal de la Băsescu sau Iliescu. Spre deosebire de Ceauşescu, care, fără să controleze chiar totul, nu admitea să se facă în numele său şi fără ca el să ştie vreun abuz, cu atât mai puţin un asasinat, ceilalţi doi aşa zişi preşedinţi au avut o arie de responsabilitate şi de manevră mult mai restrânsă. Sunt preşedinţi de faţadă! Deconspirarea lor, compromiterea şi scoaterea lor de pe scena politică pune în pericol nu atât persoana lor, lipsită de vreo importanţă, nişte neica nimeni în fond!, ci pune în primejdie toată munca celor care de ani de zile, din umbră şi anonimi, au uneltit ca să-i aducă în fruntea mesei, a Ţării. Astfel că reacţia acelora, repet: reacţia acelora este greu de oprit, de parat! Şi reacţia acestora este deseori letală. Nu este exclus ca Iliescu sau Băsescu să nici nu fi aflat de aceste soluţii, aplicate celor doi sau altora... Mă rog, or fi aflat din presă! Şi de priceput nu le-a fost greu să priceapă... Dar nu mi-e greu să accept că nu de la ei a venit ordinul!... Sentinţa capitală!
Alte asasinate s-au produs având victime persoane pe care eu nu le-am cunoscut personal, aşa că nu mai dau nume. Toate aceste persoane ştiau prea multe! Şi nu inspirau încredere celor care au recurs la asasinat ca să le închidă gura... Se cuvine să dau un sfat celor ce ajung în situaţia de a deţine informaţii periculoase, otrăvitoare: singura lor şansă de a se apăra este să dea în vileag tot ce ştiu! Cât mai repede! De îndată ce ajunge în public informaţia respectivă, scapi de orice ameninţare! În primul rând, nimeni nu mai are niciun interes să te facă să dispari, adică să taci: dacă ai dat din tine tot ce ştii, dacă tu nu mai deţii niciun secret, nicio taină, e mai simplu să te lase în pace... În al doilea rând, în astfel de cazuri dacă nu este vorba de o chestiune personală, privată, nu suscită ură sau pasiuni copleşitoare, răzbunare etc... În schimb, din păcate, nu este aşa de simplu „să dai totul în vileag”. De cele mai multe ori mass media, fiind toată în mâinile „lor”, nu te bagă în seamă cu astfel de dezvăluiri, care pun în primejdie establishmentul politic. Dar poţi apela la Internet sau pur şi simplu stai la colţ de stradă şi împarţi fluturaşi!... Dai telefoane la mai mulţi ziarişti, laşi mesaje scrise la mai multe redacţii... Repet: să nu faci greşeala de a fi singurul deţinător al unor secrete primejdioase. ...Ba să se mai şi afle de cei interesaţi că ştii astfel de lucruri, cum au făcut cei doi, Erbaşu şi Săndulescu, săracii... Şi-au pus singuri ştreangul de gât!
*** Să revenim la Ceauşescu.
Mda... Unul dintre cei care deţineau secrete importante privindu-l pe Ceauşescu a fost pilotul helicopterului care l-a luat pe Ceauşescu de pe terasa CC-ului. A făcut greşeala că nu a spus imediat tot ce ştie, tot ce s-a întâmplat cu adevărat în minutele care s-au scurs între decolarea de pe terasa CC-ului şi drumul de ţară din judeţul Dâmboviţa unde cuplul prezidenţial a fost abandonat într-un mod atât de neverosimil! Vasile Maluţan a spus presei numai ce i s-a dat voie să spună!... În particular, prietenilor, probabil, a spus mai mult, poate chiar totul a spus! Greşeală fatală! Letală! Urmată de un accident de muncă care nu era normal să se producă la un pilot cu experienţa sa... Aşa se face că abia după moartea, după asasinarea lui Maluţan, s-a aflat un amănunt extraordinar: helicopterul cu cei doi Ceauşescu, după ce a decolat de pe terasa CC-ului, nu s-a îndreptat spre Snagov, cum ştiam noi cu toţii, ca fraierii, ci s-a îndreptat spre aeroportul Otopeni, unde, un avion militar american, a-me-ri-can!, trimis de guvernul a-me-ri-can, îl aştepta pe Ceauşescu, să fie scos din ţară şi dus în Occident...
*** Ce spuneţi?...! Nu vă cred! E pentru prima oară când literalmente şi sută la sută nu vă cred! Bateţi câmpii, domnule profesor Ion Coja! ...Vă rog să mă scuzaţi!
Dragul meu, nu mă mir că nu mă crezi. Nu insist. Dar te trimit la sursă. Iată ce am primit din Canada, din Ontario, de la dna Monica Tudor George, o româncă inimoasă, care a fost şi soţia marelui poet care a fost Tudor George!
*** Ahoe! Ahoe din vechea Troie!...
L-ai cunoscut? Mă bucur! Unul din corifeii nu ai Şcolii Ardelene, ci ai Boemei Bucureştene... Ar trebui făcut ceva pentru ca amintirea acestor mari poeţi, Ahoe, Pîcă, Stelaru, dar mai ales Ahoe, Tudor George, să nu pălească din pricina neglijenţei noastre... Dar mă întorc la dna Ahoe. Doamna Monica îmi trimite periodic extrase din presa românească de peste Gârlă... În ultimul plic am găsit o foaie, pagina 1 şi 2, din revista „Observatorul”, tipărită la Toronto, vol.XXI, din 15 Decembrie 2011. Pe pagina 2 se află articolul Revoluţionari fără adversari semnat de dl Ion Anton Datcu. Articol dedicat evenimentelor din Decembrie 1989. Iată citatul care ne interesează:
„O altă destăinuire de proporţii a fost făcută la 24 octombrie 2011, în cotidianul „Evenimentul Zilei”. Jurnalistul Mihai Şoica i-a luat un interviu lui Filip Teodorescu, fostul şef al contraspionajului din cadrul Securităţii ceauşiste. Colonelul Teodorescu a afirmat că ştie foarte multe despre manifestările de la sfârşitul lui decembrie 1989, dar preferă să se ducă cu ele în mormînt. A atins, totuşi, câteva aspecte, care nu sunt ştiute de muritorii de rând. Spre exemplu, în ziua de 22 decembrie 1989, un avion militar american se afla gata de plecare pe o pistă laterală a Aeroportului Otopeni. Echipajul avea ca sarcină expresă să recupereze familia Ceauşescu, pe fosta soţie a lui Valentin Ceauşescu şi pe Daniela, fiica generalului  Ion Pacepa. Planul a eşuat, deoarece, în momentul în care elicopterul pilotat de colonelul Vasile Maluţan, în care se aflau Elena şi Nicolae Ceauşescu, s-a apropiat de avionul american, generalul Rus, şeful artileriei antiaeriene, fiind şi el în conspiraţia anticeauşistă, i-a zis pilotului să nu aterizeze, fiindcă aparatul va fi distrus.”
Eh, ce părere ai?... E de necrezut, dar este adevărat. Poftim, comentează! Mai comentează şi mata!
*** Nu cuvinte, dar nici măcar grai nu mai am!...
Nici eu nu mi-am revenit cu una, cu două!... Încearcă! Hai! Curaj!...
*** Imaginaţi-vă că pe 22 Decembrie 1989 apărea la TV Ion Iliescu să ne spună că Nicolae Ceauşescu a întinat idealurile comuniste şi a cerut azil politic în Statele Unite!... Nu în China sau în Coreea ori Libia! Ci în America! Iar din America, vorbind la Vocea Americii, Ceauşescu ar fi dezvăluit pe larg, cu toate detaliile numai de el ştiute, esenţa KGBistă a loviturii de stat dată de Iliescu şi gaşca lui! Cu ce urale de bucurie ar fi ieşit lumea să-şi manifeste recunoştinţa în faţa Ambasadei SUA!...  Îi lăsa în ofsaid pe Iliescu şi gaşca!...Ar fi rîs şi curcile de ei! Toată istoria post-decembristă ar fi fost alta! Mai trăieşte nemernicul ăla de Rus?!...
Perfect te-ai gândit! Cu Ceauşescu în Statele Unite, ca un fel de arbitru de la distanţă al jocurilor din Bucureşti, Iliescu şi ai săi ar fi avut o singură soluţie: să guverneze Ţara cât mai corect posibil! Să îndrepte strict ce era de îndreptat! Să corecteze erorile regimului ceauşist – căci erau destule!, adică să se limiteze la a face ameliorări, nu distrugeri! Nu prădăciuni! Nu lovituri ireparabile date economiei! Rentabilizau economia, o făceau să producă mai mult, mai bine, în niciun caz nu ar fi distrus-o sub pretextul privatizării şi al retehnologizării! De la primele semne de trădare, de comportament aberant, anti-românesc, electoratul ar fi reacţionat cerând revenirea lui Ceauşescu la Bucureşti... Ai punctat foarte bine! Intervenţia acelui general Rus, conformă cu planul lor de nemernici, de trădători de ţară şi de neam, poate fi considerată ca punctul de plecare al tuturor nenorocirilor noastre post-decembriste... Ele au fost posibile şi pentru că Ceauşescu a ieşit din joc! Dacă Ceauşescu rămânea în viaţă, fără a mai păstra vreo funcţie de decizie, dacă ar fi devenit un simplu cetăţean, postură în care ne-am dorit cu toţii să-l vedem, lucrurile ar fi evoluat altfel! Normal! În niciun caz catastrofal!
*** Ar fi închis şi gura celor care mai spun şi azi că Nicolae Ceauşescu a fost omul ruşilor!
Cu siguranţă că nici pe Nicuşor Ceauşescu şi pe Zoe nu ar mai fi avut nici curajul şi nici posibilitatea să-i mai ucidă!... Ce mai?! O mulţime de consecinţe, care mai de care mai benefică pentru noi, pentru români!...
*** „N-a fost să fie!”... Din nou! A câta oară?!
Această informaţie trebuie pusă în legătură şi cu dezvăluirile făcute de americanul Larry Watts în cartea sa Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!, care este citită cu sufletul la gură de orice bun român!... Una dintre concluziile clare ale cărţii: Ceauşescu nu a fost omul ruşilor! Dimpotrivă! A fost mereu sabotat de ruşi şi de „prietenii” din CAER! Iar el însuşi le-a plătit cu aceaşi monedă!... Ştiu că dl Watts are în pregătire continuarea, adică va acoperi şi ultimii ani din „domnia” lui Ceauşescu. Nu sunt excluse alte dezvăluiri „bombă”, dar sensul acestora pare că nu mai poate fi altul decât favorabil lui Ceauşescu! Şi, implicit, defavorabil nouă, celor care l-am înjurat înainte de 1990 şi nu am înţeles semnificaţia adâncă a politicii sale!... Nu mai zic de nerozii care au continuat şi după 1990, unii chiar şi azi, să-l înjure pe Ceauşescu cu acelaşi nesaţ ca înainte de 1990. Absolut imbecili!... Imbecili sau năimiţi să spună inepţii prin care să legitimeze cât de cât  crima din 25 decembrie 1989... Adică oameni din solda lui Brucan şi Petre Roman et comp.
*** Vă gândiţi la alde Claudiu Târziu sau Dobrescu, care mereu v-au atacat că...
Te rog şterge această întrebare! Alta! Întreabă-te, de pildă, de ce, după apariţia interviului, a informaţiei teribile pe care o aduce colonelul Filip Teodorescu, nu s-a pornit potop de comentarii în presa şi televiziunea românească! Nimeni nu l-a invitat pe bravul colonel să detalieze şi să comenteze această informaţie. Aşadar, aflăm că Statele Unite i-au oferit azil politic lui Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989, iar această informaţie este primită de comentatorii din mass media cu o tăcere absolută!... Felicitări ziarului „Evenimentul Zilei” şi ziaristului Mihai Şoica. În rest, ruşine la tot restul presei româneşti. Nişte resturi, într-adevăr!
*** Cred că ar merita făcut un scurt elogiu şi la adresa guvernului american!
Evident! Ştiam că James Backer, secretar de stat la Washington, a trimis un avertisment la Moscova şi Bucureşti, pe 23 decembrie, să se abţină tovarăşii de la crimă, oricât ar fi ei de dedaţi la vărsare de sânge ca kominternişti sau fii de kominternişti ce erau... Sigur că trebuie pe larg comentat gestul american, îmi pare rău că nu am ştiut de atunci că aşa au stat lucrurile, aş fi pus surdină unor pusee anti-americane care m-au mai încercat în ultimii ani!... God save America!...   Dar nu şi pe regina Angliei! Cred că pricepi de ce!
*** Regina Angliei? Nu văd legătura!
În zilele acelea, nici nu încetaseră focurile de armă în Bucureşti, şi madam regina a trimis pe ambasador sau pe alt diplomat, un însărcinat în acest sens de Majestatea Sa Britanică, să ia înapoi, să sustragă, să fure, adică!, nu ştiu ce tinichea de aur, o jucărie de-aia de se atârnă de gât la oaspeţii cei mai de seamă! Sau se prinde în piept, ca o insignă de pionier. Ceauşescu o primise ca reprezentant al unei ţări de care Anglia avea mare nevoie atunci, pe la sfârşitul anilor ’70. Şi ca să-i câştige bunăvoinţa lui nea Nicu al nostru, inclusiv bunăvoinţa Leanei, regina şi lacheii ei l-au purtat pe Ceauşescu cu caleaşca de aur prin toată Londra, l-au scărpinat, l-au periat, l-au pomădat, i-au făcut toate poftele... Exista un interes britanic special! ...În decembrie 1989 acel interes nu mai funcţiona, aşa că l-au trimis pe James Bond la Bucureşti să subtilizeze, să şterpelească acel obiect care făcea parte de-acum, de vreo zece ani, făcea parte din patrimoniul naţional al României!
*** Uitasem acest episod atât de ruşinos pentru...
...pentru perfidul Albion! Nu ştiu dacă măcar apoi şi-au dat seama lorzii britanici cât au fost de jalnici! De penibili! Literalmente găinari!
*** Credeţi că ar fi exagerat să spunem că primii care s-au repezit să fure ca de la mort, din casa mortului, au fost oamenii Majestăţii Sale The Queen of England?... Ei şi ţiganii din...
Da, se poate spune că englezii au dat tonul la jefuirea patrimoniului naţional românesc! Ce au făcut ei se cheamă jaf şi lipsă de demnitate! Comportament de neamuri proaste! Nici urmă de gentileţe, de... gentlemănie! Un gest care te obligă să-ţi aduci aminte de toate porcăriile făcute de supuşi Majestăţii Sale de-a lungul istoriei!... Nu puţine şi la fel de mari, cel puţin la fel de mari ca actele de bravură şi de excelenţă britanică!... Păcat! A fost unul dintre cele mai urîte  momente ale dezastrului inaugurat pe 22 decembrie 1989!... Nu încap niciun fel de scuze, de explicaţii! Nu găsesc în limba română cuvîntul potrivit. Sunt sigur că există în engleză!... Trebuie să fie un cuvînt curent, din fondul principal lexical... Lipseşte din vocabularul nostru daco-getic!
*** Cred că acum lucrurile s-au lămurit cu Ceauşescu...
Nu strică să prisosească. Am lăsat pentru a fi ultima dezvăluire ce o fac prin această carte, informaţia cea mai importantă din punctul meu de vedere. Notează şi ţine minte, să povesteşti şi la strănepoţi:
În primăvara lui 1990, la Bucureşti urma să se producă un eveniment care ar fi tăiat respiraţia întregii planete: o comisie numeroasă şi foarte selectă a Evreimii Mondiale, reprezentativă pentru toate marile organizaţii evreieşti din lume, inclusiv din partea statului Israel şi a Yad Vashem-ului, B’Nai Brith, Congresul Mondial Evreiesc şi ce ONG-uri mai au ei pe acolo, urma să vină la Bucureşti unde, în cadrul unei solemnităţi deosebite, cu pompă mare, să prezinte semnele recunoştinţei evreilor de pretutindeni faţă de Omenia românească, atât de activă în anii celui de al Doilea Război Mondial, când evreii au avut parte de un tratament cu totul ...discriminatoriu în raport cu evreii din celelalte ţări ocupate de Hitler sau aliate cu acesta... A fost în stare trogloditul de Ceauşescu să manevreze astfel cu marii diplomaţi ai evreimii mondiale încât să-i oblige pe aceştia să accepte – sau să priceapă de fapt că este în interesul lor să spună adevărul, să-l recunoască deschis şi cu unanimitate: în România nu a fost holocaust, nu a fost genocid, nu a fost pogrom! Reţine: asta urma să se întâmple în primăvara lui 1990, dacă Iliescu şi ai săi nu veneau să ne salveze!... Hai, ce stai aşa ca... Întreabă-mă de unde ştiu! Ce dovezi am, ce...
*** Mi-aţi luat maul! Parcă aşa se zice... Chiar că mi s-a tăiat respiraţia...
Informaţia o am de la domnul ION  CEAUŞESCU, fratele cel mic al răposatului preşedinte. Am avut multe discuţii cu dînsul, plimbându-ne prin Herăstrău. Iar pe domnul Ion Ceauşescu l-am cunoscut la înmormîntarea regretatului Ieronim Hristea, care a lucrat în subordinea dlui Ceauşescu şi avea numai cuvinte de laudă pentru fostul său şef!...
*** În primăvara lui 1990? Câteva luni să mai fi trăit...
Am bănuiala că tot în primăvara aceea urma să se inaugureze şi Casa Poporului... Cred că urma să fie legate cele două evenimente: se inaugura cea mai mare clădire din lume şi se omagia unul dintre cele mai frumoase capitole din Istoria Universală a Omenirii...
*** Casa Poporului nu e chiar cea mai mare clădire! Este a doua, după Pentagon...
Ba este prima, domnule. Casa Poporului Român – asta este denumirea exactă!,  este clădirea cea mai mare din lume. Dimensiunea unei clădiri se măsoară în metri cubi, nu în suprafaţa utilă! Pentagonul este o clădire strict funcţională, cu camere multe şi joase. Probabil că suprafaţa podelelor din Pentagon este mai mare, dar volumul este mult mai mic! La Casa Poporului majoritatea încăperilor sunt impozante, înalte de 7-8 metri sau mai mult! Este concepută cu generozitate, cu scări şi holuri magnifice, cu arcade îndrăzneţe, cu finisaje de mare rafinament! În vreme ce Pentagonul este o dispunere simpluţă a unor „cutii de chibrite”, o clădire pe care nimeni nu ar planta-o în mijlocul unui oraş, e prea anostă, nu e un edificiu, este un depozit de birouri! Un stup de camere şi coridoare egale, identice etc. Dar sunt la noi, nu în America, câţiva nefericiţi de aşa zis compatrioţi, care suferă cumplit la ideea că în România s-a ridicat o asemenea minunăţie... Tot ce mai pot face aceşti neisprăviţi este să ...declaseze Casa Poporului pe locul secund! E singura lor consolare, altminteri le vine să-şi vâre unghia în gât, atât de tare se oftică că la Bucureşti se află cea mai mare casă din lume!
*** Să ne întoarcem la Holocaustul refuzat de români! Căci aici stă toată frumuseţea! În refuzul nostru de a ne alinia la nebunia nazistă! Sau sionistă, cum zic unii! Indiferent cine ar sta în spatele evreilor ucişi în acei ani, naziştii sau sioniştii...
Mare deosebire nu este între ei!
*** ... printre ei nu ne-am aflat şi noi, românii!... Azi însă în numele evreilor vorbesc numai cei ce ne acuză de Holocaust! Tac vocile evreilor care ştiu, care cunosc adevărul! Pot deduce că există interese evreieşti care sunt satisfăcute prin includerea României, a Transnistriei, pe harta Holocaustului?
*** Adică mă întrebi dacă printre evrei există şi evrei ticăloşi?!... Cum să nu existe?!
*** Înseamnă că interesul acestora a fost ca Nicolae Ceauşescu să nu mai apuce „Primăvara de la Bucureşti”?
Nu m-am gândit, dar e perfect logic ce spui! E foarte judicios  raţionamentul dumitale. Te felicit! Eu nu mă gândisem! Cât a trăit Ceauşescu, aceşti evrei, în frunte cu rabinul roşu, au tăcut şi n-a suflat unul o vorbă despre vinovăţia românească. Îi avea Ceauşescu cu ceva la mână? Impunea prin prestigiul său? Prin ce i-a făcut să se poarte ca nişte oameni? Cum de i-a convins să vină la Bucureşti să se declare cu datorii de recunoştinţă faţă de români?!...
*** Altceva?
Moartea atroce de care a avut parte Nicolae Ceauşescu. Este  greu de uitat. Am revăzut-o, pot spune, când ni s-a arătat la TV cadavrul lui Muammar Gaddafi, cel cu care Ceauşescu a vrut să facă o bancă prin care să spargă monopolul FMI & Banca Mondială. Se pare că această iniţiativă a atârnat cel mai greu în condamnarea la moarte a celor doi.
S-ar putea să existe însă o mică mare diferenţă între cei doi: am discutat cu mai multe persoane informaţia căpătată prin ziarul „Evenimnetul Zilei” de la dl colonel Filip Teodorescu. Unii l-au cunoscut personal pe Ceauşescu. Mai mulţi mi-au zis că nu şi-l pot imagina pe Ceauşescu cerând azil politic! Faptul că i s-a oferit refugiu politic în Statele Unite este o certitudine de acum! Extrem de onorantă pentru americani! Dar nu e lucru sigur că Ceauşescu a acceptat această invitaţie! Helicopterul aflat în zbor spre Snagov, zbura şi spre Otopeni. Ordinul dat de generalul trădător e foarte probabil că a fost rostit, cu valoare de ameninţare, de avertisment. Întrebarea care se pune se referă la Ceauşescu: a dat el ordin pilotului să se meargă pe Otopeni? A încercat să fugă?
*** Dumneavoastră ce credeţi?
Mi-ar plăcea să aflu că a respins oferta americană de a-şi salva pielea în felul acesta!... Oricum, se pare că mai trăiesc cei doi ofiţeri din escorta sa personală, care se aflau şi ei în helicopter. E spre binele lor să spună tot ce ştiu! Să n-o păţească şi ei ca Maluţan dacă aleg să tăinuiască mai departe lucruri care aparţin de-acum patrimoniului naţional! Da, da! Patrimoniul naţional! Am zis bine: Faptul că SUA i-au oferit refugiu politic lui Nicolae Ceauşescu aparţine patrimoniului naţional. Este o performanţă istorică ce merită a  fi discutată sub toate aspectele. Oferta americană este dovada unui respect şi a unei preţuiri pe care guvernul american nu le-a mai arătat multora! Iar refuzul lui Ceauşescu – dacă refuz a fost, de a se refugia, de a se salva dând dosul, devine şi acest moment parte din patrimoniul naţional! ...Dă microfonul mai departe, cui vrea să ia cuvîntul pe această temă! Noi doi ne-am făcut datoria! Am trăncănit destul! Am dreptate?
Cam!
Atunci, să fie într-un ceas bun! Umblă sănătos!
Doamne, ajută-ne! Rămâneţi sănătos!
Bucureşti, februarie 2012

duminică, 15 aprilie 2012

ACORD

Hristos a înviat !

Sunt câteva lucruri asupra cărora majoritatea credincioşilor, indiferent de filiaţia lor, a căzut de acord:
  1. Iisus este singura cale către Tatăl. Nu trebuie să ne rugăm nimănui altuia decât lui Iisus şi lui Dumnezeu. Nu îngerilor, nu sfinţilor sau Mariei – care este probabil adormită – nici moaştelor sau icoanelor, ci numai lui Dumenzeu şi lui Iisus.
  2. Credinţa în Iisus şi că El a murit pe cruce, acum peste 2000 de ani, pentru păcatele noastre, astfel încât NOI să putem ajunge în împărăţia lui Dumnezeu, este mesajul salvării din Noul Testament, fiindcă “El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre” – 1 Petru: 2:24,25.
  3. Iertarea păcatelor poate veni numai prin graţia divină. “Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi; este darul lui Dumnezeu; Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” Efeseni 2:8,9. Numai prin credinţa în salvare şi prin lucrarea Duhului Sfânt în noi putem să dăm naştere la cuvinte, gânduri, acţiuni şi fapte care să constituie “lucrarea noastră”. Dar ea nu este lucrarea noastră, căci noi înşine nu putem face nimic. Orice lucru bun pe care îl facem – cu adevărat bun, numai prin iubire altruistă – este posibil datorită lucrării lui Hristos în noi, prin Duhul Sfânt, întru credinţă neabătută.
  4. Va fi un sfârşit al vremurilor, care cu siguranţă a început să îşi arate tot mai des semnele (precum durerile naşterii), care va culmina cu a doua venire a lui Iisus Hristos. Toţi vor fi martori la venirea lui Iisus cu slava norilor.
Trăiţi cu convingerea ca veţi fi salvaţi? Ştiţi vreun motiv pentru care meritaţi a fi salvaţi?
Oricât de mult v-aţi strădui să vă găsiţi diverse merite personale, ei bine, ele sunt numai un abur, ca şi noi (“Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere”, Iacov 4:14) şi prin ele nu aţi putea dobândi mântuirea. Ea se poate obţine numai dacă acceptaţi darul lui Dumnezeu şi urmaţi cu credinţă calea ce ne-a fost arătată chiar de către El:

“Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu. Toma I-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea? / Iisus i-a zis: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” Ioan 14: 1,2,3,4,5,6.

Aceasta şi credem când, cu inimile suspinând după binecuvântata speranţă, afirmăm:

Hristos a înviat !

vineri, 6 aprilie 2012

Biserica ridicată de Iisus

Contribuţii lămuritoare întru credinţă

„…Îţi scriu aceste lucruri să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului” (1 Timotei 3:15).
Iisus Hristos a proclamat cu aproape 2000 de ani în urmă: „voi zidi Biserica Mea.” El a declarat că Biserica Lui nu va muri niciodată, promiţând că „porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16:18). El i-a asigurat pe discipolii Săi că El va călăuzi şi va păstra Biserica Sa până la reîntoarcerea Sa, promiţându-le: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20).
Ce s-a întâmplat cu Biserica clădită de Iisus? Un martor ocular ne spune că, după ce Hristos s-a ridicat la cer, după învierea Sa, apostolii Lui „au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele, cari-i însoţeau” (Marcu 16:20). Biserica a avut un început puternic.
Acum milioane de oameni se declară creştini; ei pretind că sunt membri ai Bisericii pe care a fondat-o Iisus. Dar creştinismul este o religie divizată, compusă din sute de denominaţii şi schisme. De a lungul secolelor, cele mai multe din ramurile creştinismului au asimilat în învăţăturile şi practicile lor multe tradiţii nebiblice – filozofice, culturale şi tradiţional-religioase – producând şi mai multe variaţii.
Cum putem noi explica explozia de practici contradictorii şi facţiunile potrivnice din lumea creştinismului? Este posibil să se împace grupurile denominaţiilor în concordanţă cu standardele şi obiectivele pe care Hristos le-a stabilit pentru Biserica Lui? Cum putem noi şti dacă varietatea năucitoare a obiceiurilor şi învăţămintelor creştinismului reprezintă cu fidelitate pe cele ale lui Iisus Hristos?
Amintiţi-vă, Iisus nu numai că a promis să clădească Biserica Lui, dar El i-a asigurat pe discipolii Săi că Biserica Lui nu va pieri. Este acea Biserică chiar creştinismul divizat de astăzi, pe care îl vedem noi în jurul nostru? Numai Sfintele Scripturi pot produce un răspuns demn de încredere la această întrebare.
Dacă promisiunea lui Iisus că „porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (pe Biserica Lui) ar fi considerată ca o garanţie că acei ce cred în numele Lui nu vor putea fi niciodată induşi în eroare sau corupţi, atunci am avea toate motivele să acceptăm însumarea colectivă a diverselor diviziuni ale creştinismului de azi ca fiind Biserica pe care a clădit-o Iisus.
Dar El nu a garantat un asemenea lucru. Dimpotrivă, El i-a avertizat pe discipolii Săi că „se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Marcu 13:22).
Mai târziu, apostolul Pavel şi-a exprimat îngrijorarea pentru creştinii din zilele lui că minţile lor ar putea să „se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos” prin propovăduirea unor „apostoli mincinoşi” (2 Corinteni 11:3,13).
Iisus a vorbit chiar mai direct, explicând că „strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. Păziţi-vă de proorocii mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor” (Matei 7:14-16).
În materialul acesta vom examina fructele după care Iisus şi apostolii Săi au zis că vor identifica Biserica Lui. Privim la fructele contradictorii care ii identifică pe cei care sunt influenţaţi de un alt duh şi propovăduiesc o evanghelie diferită. Noi vom afla, nu din tradiţiile şi opiniile omeneşti, dar direct din Cuvântul lui Dumnezeu, cum să distingem între „Biserica Dumnezeului celui viu” (1 Timotei 3:15) şi acei care urmează „proorocii mincinoşi” îmbrăcţi în haine de oi.
[Pentru claritate, în întregul acest material, cuvântul Biserică (cu B mare) se referă la Biserica credincioasă pe care a fondat-o Iisus Hristos. Cuvântul biserică (cu b mic) se referă la grupurile locale de credincioşi sau alte organizaţii fizice. Citatele din Biblie sunt exceptate de la aceasta autoimpunere].

Un Popor special al lui Dumnezeu
„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată; pe voi, cari odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare” (1 Petru 2:9-10).
Iisus Hristos a fondat Biserica Noului Testament, un corp de credincioşi transformaţi spiritual, în oraşul Ierusalim, în ziua festivităţilor biblice ale Sărbătoarii Săptămânilor (rămasă pentru noi ca Rusaliile), exact la 50 de zile după învierea Sa din morţi. Iisus a apărut discipolilor Săi timp de 40 de zile, între momentul învierii Sale şi fondarea Bisericii Sale, luminându-i şi mai mult cu privire la natura Împărăţiei lui Dumnezeu ce urma să vină (Fapte 1:3). În acest timp „le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui” (versul 4). El le-a explicat: „…voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului” (versul 8).
Mai târziu El l-a inspirat pe apostolul Pavel să explice importanţa crucială a primirii Duhului Sfânt în procesul devenirii de membru convertit al Bisericii Sale: „….Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viaţă pentru dreptate,” (Romani 8:9-10).
Prin prezenţa Duhului Sfânt în creştini, Iisus Hristos şi Dumnezeu Tatăl participă activ în vieţile lor ca să-i întărească şi să-i inspire în supunerea şi serviciul către Dumnezeu (Filipeni 2:12-13).
Deci, Biserica a început când apostolii lui Hristos au primit Duhul Sfânt, aşa cum le promisese El (Fapte 2:1-4). Duhul lui Dumnezeu i-a transformat instantaneu. Fiecare care i-a auzit şi-a dat seama că ei primiseră o inspiraţie specială şi putere de la Dumnezeu.
Apostolii au început imediat să propovăduiască – celor adunaţi în vecinătatea templului din Ierusalim în acea Zi a cincizecimii (Rusalii) – că Iisus din Nazaret era mult aşteptatul Mântuitor (sau pe greceşte, Hristosul) (Fapte 2:36 ). Ei i-au îndemnat pe ascultătorii lor să se pocăiască şi să fie botezaţi în numele lui Iisus (versul 38). Pe la sfârşitul acelei zile „s-au adăugat aproape trei mii de suflete” (versul 41).
Biserica pe care Iisus promisese să o clădească se născuse! Membrii ei au fost oamenii care au primit cu bucurie cuvântul lui Dumnezeu şi au fost botezaţi – simbolizând acceptarea de către ei a morţii sacrificiale a lui Hristos pentru iertarea păcatelor şi îngroparea obiceiurilor lor vechi, lumeşti, deci păcătoase.
“Simon a istorisit cum de la început a avut grijă Dumnezeu să ia dintre neamuri un popor pentru numele Său” – Fapte 15:14.

Părerea biblică a Bisericii
Când examinăm Biserica ridicată de Iisus, noi vedem cum este folosit cuvântul Biserică în Biblie. Prin toată Scriptura Biserică şi Adunare se referă întotdeauna la oameni, niciodată la o clădire. Biserica (Trupul lui Hristos) sau biserica (o congregaţie sau o adunare a membrilor Bisericii) sunt formate din mulţimea celor chemaţi să-L urmeze pe Iisus Hristos.
Ideea lumii adunate ca să înveţe învăţăturile lui Dumnezeu este întipărită în scrierile Vechiului şi Noului Testament. Este asociată îndeaproape cu una din Cele Zece Porunci, porunca privitoare la Sabat.
În vremurile supunerii generale către Dumnezeu, israeliţii din antichitate se adunau în fiecare Sabat ca o congregaţie. Ziua a şaptea de Sabat (definit în Biblie ca durând de vineri seara până sâmbătă seara) era o „convocare sfântă” – o adunare sacră. Dumnezeu a decretat că „Şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea este ziua odihnei, adunare sfântă a Domnului” (Leviticul 23:3).
Conceptul echivalent – o congregaţie de discipoli adunaţi să înveţe adevărul prin Cuvântul lui Dumnezeu – a fost practicată de primii creştini. Notaţi din Fapte 11:26: „Şi au stat acolo un an întreg [doi apostoli, Barnabas şi Saul / Pavel], adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini.”
Atunci, Biserica era compusă din discipoli sau învăţăcei ai lui Iisus Hristos care se adunau ca să primească învăţăturile lui Dumnezeu.
Biblia este manualul pentru aceşti emuli ai lui Hristos. Pavel explică cum, „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură,...Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun” (2 Timotei 3:16-17).
Învăţătorii sunt episcopi ai lui Iisus Hristos, desemnaţi corespunzător, care propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10:14-15; 2 Timotei 4:2). Dumnezeu îi ţine răspunzători pentru ca să „împartă drept Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15) şi pentru a fi „exemple turmei” (1 Petru 5:3; 1 Timotei 3:2-7).
Biserica, totuşi, este cu mult mai mult decât o simplă adunare a emulilor care se adună pentru a fi instruiţi pentru beneficiul lor propriu.

Poporul special al lui Dumnezeu
Biserica lui Dumnezeu poate fi descrisă cel mai bine ca poporul special al lui Dumnezeu, chemat şi ales de El să primească mântuirea (viaţa veşnică) ca şi copii ai lui Dumnezeu. Speranţa şi viitorul lor sunt legate inseparabil de reîntoarcerea lui Iisus Hristos.
Dumnezeu cheamă – invită – oameni din toate straturile sociale să devină slujitorii Lui. Apostolul Pavel, totuşi, a observat că acei care, de exemplu, sunt mândri sau la putere, rareori se pocăiesc şi devin membri ai Bisericii (1 Corinteni 1:26-29). Ei au tendinţa să fie mai puţin dispuşi să abandoneze căile pline de păcat ale lumii (Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu – Iacov 4:4).
Acei care răspund cu bunăvoinţă şi credinţă chemării lui Dumnezeu se adaugă poporului Său sfânt prin pecetluirea Duhului Lui (Efeseni 1:13). Biblia se referă adesea la ei ca sfinţi (oameni sfinţi), aleşi sau drepţi (neprihăniţi).
Apostolul Pavel a explicat că „Iisus Hristos…S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca… să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:11-14).
Apostolul Petru la fel cheamă membrii Bisericii: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, …pe voi, cari odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare” (1 Petru 2:9-10).
Creştinii sunt speciali pentru Dumnezeu în sensul că ei sunt apreciaţi pentru credinţa şi supunerea lor (Efeseni 5:24, 29) – nu pentru că Dumnezeu îi consideră intrinsec mai de valoare decât alţii (Romani 2:11; 3:23), ci pentru că au crezut în Iisus Hristos.
Ideea unui popor special, ales, în care oamenii să fie slujitorii lui Dumnezeu, nu este unică în Scripturi pentru epoca creştină. Dumnezeu a inspirat introducerea conceptului din paginile cele mai timpurii ale Bibliei.
De la crearea lui Adam şi a Evei, Dumnezeu a lucrat cu oamenii. Între timpul primilor noştri părinţi şi prima apariţie a lui Iisus Hristos, Dumnezeu a chemat şi a colaborat cu mulţi bărbaţi şi femei, inclusiv cu profeţii.
Dumnezeu consideră profeţii ca membri ai poporului Său special. Iisus a vorbit de un timp când „Avraam, pe Isaac şi pe Iacov, şi pe toţi proorocii [vor fi] în Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 13:28). Cu atât mai mult Biserica însăşi, ca „fiind zidită pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2:20).
Evrei 11 explică de ce anumiţi oameni deosebiţi din Vechiul Testament erau speciali pentru Dumnezeu. Caracterele pe care ei le aveau în comun erau formate prin supunerea lor şi credinţa lor neclintită în Creatorul lor.
Situaţia nu s-a schimbat. Aceia care sunt “poporul special” al lui Dumnezeu sunt cei care se supun lui Dumnezeu şi vin la ascultare prin credinţa neclintită în Iisus Hristos şi urmarea făgăduinţei Acestuia: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”.
“Nu lepădaţi dar încrederea voastră, care are mare răsplătire. Căci aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi făgăduinţa. "Căci mai este puţin timp, prea puţin, şi Cel ce e să vină, va veni şi nu va întârzia; Iar dreptul din credinţă va fi viu; şi de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el". Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci ai credinţei spre dobândirea sufletului” (Evrei 10:35-39).

Cuvânt de încheiere
Biserica va fi rapită la cer de Iisus la revenirea Sa şi ea se constituie din corpul  credincioşilor, indiferent de ce filiaţie sunt acestia: ortodocşi, catolici, protestanţi, adventişti, evanghelişti ş.a.m.d. Să nu uităm că prin acceptarea lui Iisus Hristos,  în pocainţă, chiar şi necredincioşii pot, în ultimă instanţă, să-şi schimbe destinul etern: “Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne -a dat viaţa vecinică, şi această viaţă este în Fiul Său. / Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa” – 1 Ioan 5:11,12.
De la venirea lui Iisus în această lume au trecut mai bine de 2.000 de ani şi de atunci potrivnicul lupta să-i amageasca şi să-i ducă în pierzanie pe cât mai mulţi, chiar pe toţi de este cu putinţă.
Urmare a acestei viclenii ascunse, biserica iniţială s-a divizat continuu făcând loc pătrunderii ereziilor şi apostaziilor. Şi cu toate acestea mai exista elementul comun care nu a putut şi nici nu va putea fi desfiinţat: Biblia, cuvântul lui Dumnezeu.
Să nu vă mire această afirmaţie căci iată ce scria Ioan bisericii: “M-am bucurat foarte mult când am aflat pe unii din copiii tăi umblînd în adevăr, după porunca pe care am primit -o de la Tatăl” 2 Ioan 1:4.
Datoria noastră este să luptăm spre a ne întări credinţa, a veghea şi a răspândi cuvântul Domnului pentru întarirea celor ce au început să se răcească şi spre trezirea celor ce încă mai rătăcesc.
“Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, cari nu mărturisesc că Iisus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antichristul! / Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină / Oricine o ia înainte, şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul” - 2 Ioan 1:7,8,9.
Lupta aceasta este lupta cea bună şi ea va aduce cununa biruinţei spre care ne-a îndemnat chiar Iisus Hristos spunând: “Îndrăzniţi, eu am biruit lumea”.
Ne putem hrani cu hrană tare, din cuvântul lui Dumnezeu (Biblia) dacă ne-am desăvârşit sau cu lapte, ca nişte copilaşi, dacă încă nu am ajuns să suportăm hrana cea tare, pentru a avea puterea de a-L iubi necondiţionat pe Domnul devenind astfel ca nascuţi din El:
“Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; / pentrucă oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii, este credinţa noastră” – 1 Ioan 5:3,4.
Şi pentru că m-am cantonat în zona epistolelor lui Ioan, în încheiere vreau să vă reamintesc îndemnul său: “Dacă zice cineva: ,,Eu iubesc pe Dumnezeu``, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care -l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu -L vede? / Şi aceasta este porunca, pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său” – 1 Ioan 4:20,21.
“…Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu". De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul” – 2 Corinteni 6:16,18.
Pacea Domnului!

miercuri, 4 aprilie 2012

INTEGRITATEA ROMȂNIEI şi evenimentele de la Târgu Mureş din 1990

A apărut prima ediţie din acest an a revistei „Vitralii – lumini şi umbre”


A apărut revista "Vitralii – lumini şi umbre", prima ediţie din acest al treilea an de când o publică Asociaţia Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii, găsindu-se şi la chioşcurile de difuzare a presei din Bistriţa, la preţul de 10 lei.
Acest număr, 10, din martie 2012, cuprinde poate cea mai bună analiză a evenimentelor din martie 1990 de la Târgu-Mureş, pusă pe tapet de Paul Carpen în dialog cu Filip Teodorescu - eminenţa cenuşie a contraspionajului românesc, unul dintre puţinii care cunoaşte aproape în întregime evenimente istorice fierbinţi şi controversate a acelei perioade. Un capitol aparte, „1989-1990: o iarnă de cumpănă pentru integritatea României”, este acordat unei analize mai mult decât pertinente a evenimentelor de acum 22 de ani. Prof. univ. dr. Corvin Lupu aduce într-o primă fază în atenţia cititorului preliminariile la evenimentele de la Târgu Mureş, după care revine cu înţelegerea sovieto-germană pentru dezmembrarea unor state din centrul şi sud-estul Europei, la care se adaugă «Declaraţia de la Budapesta», un material al colectivului redacţional. Tot despre evenimentele de la Târgu-Mureş din martie 1990 îşi spunde punctul de vedere col.(r) Ioan Grama, iar prof. univ. dr. Corvin Lupu revine cu o "radiografie" a lui Larry L. Watts făcută lui Albert Wass, condamnat în contumacie pentru crime de război.

Aniversarea Serviciului Român de Informaţii la 26 martie este pe larg tratată de colegiul de redacţie, iar gl.bg.(r) Vasile Mălureanu arată cum a ajuns SRI la "borna 22" şi gl.mr.(r) Dumitru Bădescu vorbeşte de actul de naştere a SRI. Capitolul «Decembrie 1947 şi 1989» face o paralelă între evenimentele petrecute în acei ani în trei articole avându-i autori pe col.(r) V.D. Fulger (Verticalitatea generalului de la Palat), lt.col.(r) Ioan Micle ("Turiştii" sovietici se adunau dimineaţa în careu) şi col.(r) Nicolae Zărnescu (care vorbeşte despre vizite pe furiş în URSS).

În capitolul dedicat contrainformaţiilor militare este tratată activitatea "patriotică" a generalului Nicolae Militaru în decembrie 1989, despre care vorbeşte prof. univ. dr. Corvin Lupu şi gl.bg. (r) Vasile Abrudan, iar un fost ofiţer de contrainformaţii militare, col.(r) Paul Livescu, depune mărturie privitor la discordia creată artificial între Securitate şi Armată. În note de reporter ambasadorul C. Gârbea vorbeşte despre propaganda pentru România sau împotriva ei. La rubrica "Atitudini", acad. Dinu C. Giurescu ne prezintă filmul despre cum arată România la 22 de ani de la revoluţia din 1989. Un duet remarcabil Hairabetian Hagop şi Paul Carpen apelează la înţelepciunea populară şi arată ce culege cel care seamănă vânt, iar Paul Carpen vorbeşte despre «Patriotismul de fiecare zi».

Revista în 146 de pagini se încheie cu un capitol comun tuturor ediţiilor: „Din viaţa şi activitatea ACMRR-SRI; Vitralii-lumini şi umbre - prezenţă şi ecouri”.

marți, 3 aprilie 2012

Vă revoltă Dan Diaconescu? Uitaţi-vă în oglindă!

Mulţi dintre cei care se declară acum revoltaţi de ascensiunea incredibilă a partidului lui Dan Diaconescu ar trebui să se uite în oglindă: poate vor identifica o asemănare cu lumea nebună care se dezlănţuie, seară de seară, din studiourile OTV şi care, iată, are mari şanse să ajungă la putere.
 Dacă nu ar fi existat, mai mult ca sigur, undeva, în laboratoarele politice, s-ar fi pus la cale inventarea unei formaţiuni cu aspiraţiile şi profilul Partidului Poporului Dan Diaconescu. Iar dacă într-adevăr cineva dirijează din spate această construcţie acum şi-a atins scopul. Dovada stă exact în rezultatele electorale cu care formaţiunea părintelui OTV este cotată la alegerile din acest an: între 12 şi 14 %, mai mult decât PDL. Asta înseamnă că partidul lui Diaconescu nu va putea fi ocolit din negocierile pentru preluarea puterii în 2012, iar, din acest motiv, s-ar putea să ne trezim cu oamenii părintelui OTV în poziţii cheie din viitoarea guvernare. Cine sunt liderii din teritoriu ai PPDD, puteţi afla din materialul realizat de Rl (link aici). În mare parte vorbim despre afacerişti dubioşi, funcţionari necinstiţi, traseişti politici notorii sau personaje mondene.
Cum se explică totuşi ascensiunea acestui partid?
Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne întoarcem la vorbele lui Dan Diaconescu. În 2009, într-un interviu pentru Gândul, patronul OTV a fost rugat să explice succesul emisiunii sale. Acesta a spus că, în general, încearcă să atragă oameni care scot audienţe bune. "Definiţi aceşti oameni!", i-a spus reporterul. " Dau din mâini, ţipă, vorbesc colorat şi în dezacorduri, se potrivesc cu telespectatorii" (sublinierea noastră), a răspuns Diaconescu.
Lumea descrisă de realizatorul TV era atunci, ca şi acum, exact lumea care evoluează în spaţiul public românesc. "Oamenii care dau din mâini, ţipă, vorbesc colorat" sunt cei care, de regulă, câştigă alegerile în România, cei care se erijează în formatori de opinie sau analişti, sunt cei care, chipurile, au ceva de spus în această ţară. De altfel, prin studioul lui Diaconescu au trecut de-a lungul anilor oameni relevanţi, de la Traian Băsescu, Sorin Oprescu, Victor Ponta până la Silviu Prigoană (proaspătul candidat PDL la Primăria Capitalei) sau Elena Udrea, ca să-i amintim doar pe politicieni.
O dată cu trecerea anilor, purtat de dragostea publică  de care a fost înconjurat- atât de către telespectatori cât şi de invitaţii săi- Dan Diaconescu s-a transformat într-un monstru politic. Arestarea sa pentru şantaj în 2010, a fost doar un episod din cariera lui DD care, privit acum retrospectiv, pare a fi avut ca singură menire consolidarea imaginii de martir al poporului. Acum, Diaconescu nu mai poate fi tratat cu uşurinţa cu care era privit în urmă cu câţiva ani. De la tribuna Partidului Poporului se revarsă un naţionalism dement, valuri de înjurături şi calomnii mizerabile la adresa adversarilor reali sau imaginari ai lui Diaconescu dar toate acestea, în loc să revolte, sunt pe gustul unei bune părţi a populaţiei României.
Ascensiunea lui Diaconescu ne aminteşte de cea a lui Cornelui Vadim Tudor din 2000, când acesta a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Între cele două cazuri nu poate fi pus totuşi semnul egal. Dan Diaconescu este deopotrivă creaţia unei părţi importante din electorat- în general, lipsită de educaţie şi frustrată, dar nu numai- dar şi a unei clase politice care l-a încurajat pe patronul OTV, în speranţa că va putea culege măcar câteva firimituri din succesul acestuia (n.n. arestarea acestuia făcând parte dintr-un scenariu grotesc).
În aceste condiţii, putem spune că Partidul Poporului reprezintă una dintre creaturile cele mai hidoase ale societăţii româneşti. Dar, deloc întâmplător, tribuna acestuia se numeşte "Oglinda TV".
de GABRIEL BEJAN

duminică, 1 aprilie 2012

PROCESUL CAPITALISMULUI (II)


Marii capitaliști internaționali au fost, după ce au orchestrat evenimentele căderii regimurilor comuniste de la finele anilor 1980, inițiatorii morali și activi ai procesului comunismului, instalat în istoria popoarelor tot de ei, și în general ei au fost cei care au făcut și fac toate procesele mari ale istoriei. Acest proces este un proces viclean, menit să ascundă adevărul despre implicarea lor activă în impunerea comunismului ca orânduire socială într-o bună parte a globului pământesc și chiar în controlul abil și ocult al comunismului mondial vreme de 70 de ani (1917-1989). Este posibil ca acum, în acești ani de  mare confuzie politică și economică, determinată prin declanșarea Marii Crize Financiare Mondiale, stâlpii capitalismului să încerce o nouă critică vicleană a capitalismului cu scopul de a încețoșa luciditatea oamenilor și a realiza acțiunile impuse de „noua ordine mondială”. De aceea, nu trebuie crezută o astfel de critică venită de la ideologii din tagma capitaliștilor internaționali-istorici. O critică veridică și de folos omenirii trebuie să vină din partea unora cu frică de Dumnezeu, care să se închine atât Adevărului etern, cât și adevărului pe care-l trăim în aceste momente aici pe pământ.
Fiindcă drumul și istoria capitalismului și Bisericii, adică a creștinismului, s-au derulat împreună, presărate fiind cu lupte oculte sau fățișe dintre ele, poate că Biserica ar fi cea mai îndreptățită și mai bine plasată pentru a face un amplu și răspicat proces al capitalismului, așa cum ea a avut parte de un astfel de proces și chiar de mai mult de la finanţa internaţională: dezorganizare și amenințare cu dispariţia. Însă împotriva acestei inițiative de dorit se ridică se pare două bariere: prima, venită din poziția de neimplicare în „lupte” lumești (discutabilă); a doua, din posibilitatea ca Biserica (mai ales cea apuseană) să fie pătrunsă chiar la vârf de microbul capitalismului financiar. Că Biserica prin slujitorii ei, preoții, nu trebuie a se teme în a lua atitudine mustrătoare împotriva tuturor celor care înșeală omenirea și o supun tot mai apăsat păcatului prin mijloace diavolești, mai ales în vremuri de criză, este învederat de modul cum Iisus Hristos, Capul Bisericii, a mustrat aspru pe toți evreii călcători ai Legii, trăitori când El propovăduia Evanghelia.
Capitalismul este anticreștin prin istoria și esența sa – banii - și în această ipostază este continuatorul, la nivel de orânduire socială și de națiuni, al urii de care a avut parte, mai întâi Iisus Hristos ca om și Dumnezeu, din partea celor din rândul cărora apăruse ca om, iar mai apoi creștinismul, din partea celor care au stat în spatele intrigilor țesute în preajma celor care exercită puterea lumească, de la romani și până astăzi. Această ură pornește de la valorile ireconciliabile pe care le propun omului creștinismul și capitalismul: Dumnezeul Cel Unic și Adevărat față de dumnezeul iluzoriu al capitaliștilor – banul; lumina spiritului față de întunecimea materialității; nepătimirea față de împotmolirea în păcate; iubirea propovăduită de creștinism față de ura venită din rivalitatea și individualismul promovate de capitalism. De aproape o mie de ani, capitalismul financiar al finanţiştilor internaţionali, puşi în slujba diavolului, a trecut la o luptă făţişă şi fără oprelişti împotriva Adevărului, adică a dumnezeieştilor porunci ale Domnului, susţinuţi în această luptă de dumnezeul lumii capitaliste, banul. Ţinta finală a acestei lupte este omul, care trebuie îndepărtat de Biserică, de adevărata viaţă dusă întru Iisus Hristos, şi supus poruncii banilor, pentru a-i lua minţile, a-l supune nenumăratelor păcate şi a-l ţintui în viaţa frământată de mâinile diavolului.
Procese răzleţe ale capitalismului actual au loc, la nivel individual sau de grup, zilnic, dar ele sunt sterile deoarece arată doar o stare de nemulţumire, de frustrare, de marginalizare şi de exploatare a oamenilor în cadrul capitalismului, chiar dacă uneori se ridică de la exprimarea surdă, tăcută a acestor stări la una gălăgioasă sub forma protestelor, manifestaţiilor, mitingurilor sau grevelor, fără însă a urmări altceva decât o ameliorare pasageră şi limitată a unui aspect sau altuia cerut prin revendicările respective. Acuzatorii în procesul capitalismului trebuie să fie activi şi să includă, la nivel planetar, pe toți cei care nu sunt decât simplii consumatori, ceea ce înseamnă toată suflarea omenească mai puțin nucleul dur al capitaliștilor (capitaliștii autentici) şi acoliţii lor, deoarece trupurile și sufletele simplilor consumatori sunt pervertite și folosite de capitalism, prin intermediul consumerismului, pentru distrugerea persoanei umane și a legăturii acesteia cu Persoana Supremă, adică cu Dumnezeu Cel Atotputernic. De aceea, aşa cum subliniam mai sus, Biserica și celelalte instituții de cult ale lumii ar trebui să ia o atitudine activă, fățișă, continuă și binecuvântată în cadrul unui proces sistematic și declarat împotriva capitalismului imperialist. Biserica nu se poate considera ocrotitoarea trupului şi sufletului omului, icoana vie a Dumnezeului Cel Viu, Domnul Iisus Hristos, limitându-se doar la propovăduirea în termeni de cult/teologici şi doar celor cărora îi trec pragul, care la nivel mondial sunt tot mai puţini. Ea trebuie să le deschidă larg ochii minţii tuturor oamenilor asupra lucărilor concrete pe care le săvârşeşte diavolul pe pământ asupra oamenilor pentru a-i subjuga intereselor sale şi a-i răpi din grija şi iubirea lui Dumnezeu. Ea trebuie să tălmăcească sfânta Scriptură nu numai pe înţelesul credincioşilor, ci şi să spună şi să pună toate lucrările diavoleşti ce au loc în acest veac în contextul şi lumina celor spuse oamenilor acum două mii de ani de Iisus Hristos cu privire la necredinţa iudeilor: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” [1] Pentru mântuirea oamenilor, nu este suficient ca Biserica să se roage pentru ei, ci fiecare om cunoscând bine primejdiile din lume să lucreze spre propia mântuire (scăpare de cursele diavoleşti întinse de diavol prin mijlocirea unor semeni). Dar oamenii singuri sunt neputincioşi a vedea şi înţelege cursele ce-i pasc şi a se feri de ele, dacă Biserica nu-i ajută în aceasta efectiv, pentru că pentru aceasta a lăsat în urma Sa Iisus Hristos Biserica. Într-un cuvânt, lumea de azi are nevoie nu numai de un nou Ioan Gură de Aur, ci de foarte mulţi, chiar dacă aceştia nu se vor ridica la înăţimea duhovnicească a aceluia, deşi Duhul Sfânt va lucra şi asupra unora care vor dovedi suficientă râvnă în a călca pe urmele Sfântului.
(Sursa: http://hoanta-nicolae.blogspot.com/2012/03/procesul-capitalismului-ii.html).