PROCESUL CAPITALISMULUI (II)

Marii capitaliști internaționali au fost, după ce au orchestrat evenimentele căderii regimurilor comuniste de la finele anilor 1980, inițiatorii morali și activi ai procesului comunismului, instalat în istoria popoarelor tot de ei, și în general ei au fost cei care au făcut și fac toate procesele mari ale istoriei. Acest proces este un proces viclean, menit să ascundă adevărul despre implicarea lor activă în impunerea comunismului ca orânduire socială într-o bună parte a globului pământesc și chiar în controlul abil și ocult al comunismului mondial vreme de 70 de ani (1917-1989). Este posibil ca acum, în acești ani de  mare confuzie politică și economică, determinată prin declanșarea Marii Crize Financiare Mondiale, stâlpii capitalismului să încerce o nouă critică vicleană a capitalismului cu scopul de a încețoșa luciditatea oamenilor și a realiza acțiunile impuse de „noua ordine mondială”. De aceea, nu trebuie crezută o astfel de critică venită de la ideologii din tagma capitaliștilor internaționali-istorici. O critică veridică și de folos omenirii trebuie să vină din partea unora cu frică de Dumnezeu, care să se închine atât Adevărului etern, cât și adevărului pe care-l trăim în aceste momente aici pe pământ.

Fiindcă drumul și istoria capitalismului și Bisericii, adică a creștinismului, s-au derulat împreună, presărate fiind cu lupte oculte sau fățișe dintre ele, poate că Biserica ar fi cea mai îndreptățită și mai bine plasată pentru a face un amplu și răspicat proces al capitalismului, așa cum ea a avut parte de un astfel de proces și chiar de mai mult de la finanţa internaţională: dezorganizare și amenințare cu dispariţia. Însă împotriva acestei inițiative de dorit se ridică se pare două bariere: prima, venită din poziția de neimplicare în „lupte” lumești (discutabilă); a doua, din posibilitatea ca Biserica (mai ales cea apuseană) să fie pătrunsă chiar la vârf de microbul capitalismului financiar. Că Biserica prin slujitorii ei, preoții, nu trebuie a se teme în a lua atitudine mustrătoare împotriva tuturor celor care înșeală omenirea și o supun tot mai apăsat păcatului prin mijloace diavolești, mai ales în vremuri de criză, este învederat de modul cum Iisus Hristos, Capul Bisericii, a mustrat aspru pe toți evreii călcători ai Legii, trăitori când El propovăduia Evanghelia.

Capitalismul este anticreștin prin istoria și esența sa – banii - și în această ipostază este continuatorul, la nivel de orânduire socială și de națiuni, al urii de care a avut parte, mai întâi Iisus Hristos ca om și Dumnezeu, din partea celor din rândul cărora apăruse ca om, iar mai apoi creștinismul, din partea celor care au stat în spatele intrigilor țesute în preajma celor care exercită puterea lumească, de la romani și până astăzi. Această ură pornește de la valorile ireconciliabile pe care le propun omului creștinismul și capitalismul: Dumnezeul Cel Unic și Adevărat față de dumnezeul iluzoriu al capitaliștilor – banul; lumina spiritului față de întunecimea materialității; nepătimirea față de împotmolirea în păcate; iubirea propovăduită de creștinism față de ura venită din rivalitatea și individualismul promovate de capitalism. De aproape o mie de ani, capitalismul financiar al finanţiştilor internaţionali, puşi în slujba diavolului, a trecut la o luptă făţişă şi fără oprelişti împotriva Adevărului, adică a dumnezeieştilor porunci ale Domnului, susţinuţi în această luptă de dumnezeul lumii capitaliste, banul. Ţinta finală a acestei lupte este omul, care trebuie îndepărtat de Biserică, de adevărata viaţă dusă întru Iisus Hristos, şi supus poruncii banilor, pentru a-i lua minţile, a-l supune nenumăratelor păcate şi a-l ţintui în viaţa frământată de mâinile diavolului.

Procese răzleţe ale capitalismului actual au loc, la nivel individual sau de grup, zilnic, dar ele sunt sterile deoarece arată doar o stare de nemulţumire, de frustrare, de marginalizare şi de exploatare a oamenilor în cadrul capitalismului, chiar dacă uneori se ridică de la exprimarea surdă, tăcută a acestor stări la una gălăgioasă sub forma protestelor, manifestaţiilor, mitingurilor sau grevelor, fără însă a urmări altceva decât o ameliorare pasageră şi limitată a unui aspect sau altuia cerut prin revendicările respective. Acuzatorii în procesul capitalismului trebuie să fie activi şi să includă, la nivel planetar, pe toți cei care nu sunt decât simplii consumatori, ceea ce înseamnă toată suflarea omenească mai puțin nucleul dur al capitaliștilor (capitaliștii autentici) şi acoliţii lor, deoarece trupurile și sufletele simplilor consumatori sunt pervertite și folosite de capitalism, prin intermediul consumerismului, pentru distrugerea persoanei umane și a legăturii acesteia cu Persoana Supremă, adică cu Dumnezeu Cel Atotputernic. De aceea, aşa cum subliniam mai sus, Biserica și celelalte instituții de cult ale lumii ar trebui să ia o atitudine activă, fățișă, continuă și binecuvântată în cadrul unui proces sistematic și declarat împotriva capitalismului imperialist. Biserica nu se poate considera ocrotitoarea trupului şi sufletului omului, icoana vie a Dumnezeului Cel Viu, Domnul Iisus Hristos, limitându-se doar la propovăduirea în termeni de cult/teologici şi doar celor cărora îi trec pragul, care la nivel mondial sunt tot mai puţini. Ea trebuie să le deschidă larg ochii minţii tuturor oamenilor asupra lucărilor concrete pe care le săvârşeşte diavolul pe pământ asupra oamenilor pentru a-i subjuga intereselor sale şi a-i răpi din grija şi iubirea lui Dumnezeu. Ea trebuie să tălmăcească sfânta Scriptură nu numai pe înţelesul credincioşilor, ci şi să spună şi să pună toate lucrările diavoleşti ce au loc în acest veac în contextul şi lumina celor spuse oamenilor acum două mii de ani de Iisus Hristos cu privire la necredinţa iudeilor: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” [1] Pentru mântuirea oamenilor, nu este suficient ca Biserica să se roage pentru ei, ci fiecare om cunoscând bine primejdiile din lume să lucreze spre propia mântuire (scăpare de cursele diavoleşti întinse de diavol prin mijlocirea unor semeni). Dar oamenii singuri sunt neputincioşi a vedea şi înţelege cursele ce-i pasc şi a se feri de ele, dacă Biserica nu-i ajută în aceasta efectiv, pentru că pentru aceasta a lăsat în urma Sa Iisus Hristos Biserica. Într-un cuvânt, lumea de azi are nevoie nu numai de un nou Ioan Gură de Aur, ci de foarte mulţi, chiar dacă aceştia nu se vor ridica la înăţimea duhovnicească a aceluia, deşi Duhul Sfânt va lucra şi asupra unora care vor dovedi suficientă râvnă în a călca pe urmele Sfântului.

(Sursa: http://hoanta-nicolae.blogspot.com/2012/03/procesul-capitalismului-ii.html).