ADEVĂRUL DESPRE ECONOMIA CAPITALISTĂ

Redau integral un articol al dlui Nicolae Hoanţă – autorul cărţii "Puterea banilor":

Sunt tot mai convins că economia ca știință care descoperă esența lumii economice  nu există, ci este doar o alchimie bazată pe ingrediente de tot soiul folosite de alchimiștii capitaliști internaționali împreună cu catalizatorul bani pentru a întreține lumii iluzia făuririi și trăirii raiului aici pe pământ. Așa-zisele legi economice pe care s-ar baza economia ca știință nu sunt cu adevărat legi, ci niște aserțiuni în mare parte neadevărate, adică fără putere generală, fără esență și în mare măsură manipulatoare. Existența unei legi economice ar trebuie să însemne desfășurarea durabilă a fenomenelor economice în mod obiectiv, adică fără posibilitatea intervenției decisive a oamenilor pentru a schimba esențial cursul desfășurării lor. Însă nimic din ce este considerat de mulți ca având caracter de legitate economică în capitalism nu se dovedește a fi adevărat la o cercetare mai atentă a economiei și societății în evoluția istorică a acestora.

În atari condiții, tot ce ni se prezintă că ar fi temeiul capitalismului și capitalismul însuși trebuie reevaluat și reinterpretat dintr-o perspectivă bazată pe bunăcredință și luciditate, pe sinceritate și adevăr. Capitalismul, sau economia de piață cum i se tot spune, piața, concurența, democrația, piețele financiare etc. au alte resorturi de funcționare decât cele ce sunt aparente sau sunt scoase în evidență tendențios mincinos de către forțe puse în slujba marilor capitaliști internaționali-istorici.

Minciuna în care viețuiesc oamenii derivă aproape în exclusivitate din miciuna care învăluie procesele economice la care oamenii iau parte de bunăvoie sau obligați de diferite împrejurări. Pentru a reduce aria și intensitatea minciunii în care se scaldă omenirea este, deci, important să se înlăture cât mai mult din „minciuna economică”, respectiv minciuna despre esența și resorturile economiei capitaliste, adică a economiei subordonate dictatului celor care controlează banii omenirii. Pentru a înlătura minciuna economică este necesar, dar nu și suficient, a se spune adevărul despre economia capitalistă; pentru a fi și suficient este nevoie și ca oamenii să împărtășească acest adevăr și să acționeze în conformitate cu el.

Cu toate acestea, minciuna economică elaborată sub forma unor teorii „beton” este răsplătită de către Banca Națională a Suediei (începând cu 1969) cu premiul Nobel acordat unor lucrări ale unor anumiți economiști pentru aporturile lor la „științele economice”, lucrări ce nu servesc adevărului în legătură cu realitatea din spatele fenomenelor economice și de aceea sunt nevalide și dăunătoare, punând economia în ceața intenționat creată a unor formulări alambicate și sofisticate, goale însă de conținutul adevărului economic.

Poate că o rază de lumină în legătură cu „adevărurile științifice” propuse lumii, nu numai pe tărâmul economiei, ci al realității în general, să vină chiar dintr-o privire cât de cât atentă asupra laureaților cu premiul Nobel din fiecare an. Nu se poate să nu te frapeze, uitându-te cine ia premiile Nobel, asimetria laureaților.  Faptul se poate explica ușor însă dacă se ține seama că, în lumea acaparată de bani (de cei care-i controlează), acordarea premiior, ca și împărțirea dreptății și deținerea adevărului, depinde de cine deține puterea, iar în cazul premiilor Nobel de cine evaluează (judecă), de cine acordă premiile și într-o oarecare măsură de cine face propunerile. Este întocmai ca în cazul tratării setimentaliste a oricărei probleme: sângele apă nu se face. Dacă te propun și te evaluează frații și te premiază părinții într-o competiție cu alții din afara clanului din care faci parte, poți fi sigur, într-o proporție copleșitoare, că tu vei fi alesul.

Așa-zisa știință economică (economics) este opera capitalismului, o încercare de descriere a modului în care acesta se manifestă la suprafață, cu vizibilitate pentru toată lumea și nu în profunzimea lucrurilor, în esența lor, pentru a spune și susține adevărurile care stau în spatele aparențelor din economia capitalistă. Marx a încercat să analizeze unele resorturi intime ale economiei politice, a științei economice, dar rezultatele analizelor sale au fost deturnate intenționat de finanța internațională (pe care Marx, normal, o cunoștea în intimitatea ei). Aceasta a folosit cercetarea lui Marx asupra economiei capitaliste în scopurile ei de dominație a omenirii prin împărțirea lumii în două universuri (cel comunist și cel capitalist), făcând experimente socio-economice pe spatele întregii lumi.

Economia capitalistă este o manifestare socială a tuturor păcatelor umane exacerbate de goana după bani, fie că aceștia iau forma profitului, salariului, a câștigului de orice fel și sub orice formă, pentru a satisface, în ultimă instanță, dorința stimulată voit, nemijlocit sau mijlocit, de a face viața tot mai dependentă de bani, de lucrurile materiale, de distracții, de nimicuri. Ea este o manifestare socială atât din perspectiva celor care reprezintă cererea, cât și a celor care reprezintă oferta, dar este și o manifestare a celor care controlează cererea și oferta prin bani și alte relații nemonetare, în aparență nemonetare, deoarece în ultimă instanță ele sunt tot monetare. Această ultimă manifestare, deși mai greu de văzut, este fundamentală pentru economia capitalistă, pentru că ea întreține goana oamenilor după lucrurile amintite mai sus, fie ca asigurare a existenței zilnice pentru cei mai mulți, fie, pentru alții, ca asigurare a raiului terestru iluzoriu.

Realitatea economiei capitaliste, a ceea ce este ea și cui servește, este sintetizată în următoarea frază a lui Amschel Mayer Rothschild: „Dă-mi controlul asupra unei monede naționale și mi-e indiferent cine face legile.” Această idee, mult mai veche, a prins rădăcini tot mai puternice după emiterea ei și ea stă la baza eșafodajului care asigură conducerea lumii prin banii creați de finanța internațională cu toată larghețea și cu o nepăsare cresă la orice critică sau alte amenințări la adresa ei. Într-un articol din Ziarul Financiar din 17.11.2011, intitulat Guvernul Goldman Sachs în Europa: "Reţeaua" Monti, Papademos, Draghi se arăta: „Mario Monti, noul premier al Italiei, Lucas Papademos, noul premier al Greciei şi Mario Draghi, proapătul şef al BCE au un lucru în comun: au lucrat cu/sau pentru banca americană Goldman Sachs. Şi nu este o întâmplare, ci o strategie de influenţă, scrie publicaţia franceză Le Monde, care reia astfel un subiect întors pe toate feţele în presa europeană de anul trecut, anume: Influenţa puternicei bănci asupra liderilor europeni, dar şi rolul acesteia în cosmetizarea rezultatelor financiare ale Greciei, din anii 2000, operaţiune care a adus-o în situaţia de astăzi. "Detractorii" Goldman Sachs, aminteşte publicaţia franceză, au acuzat banca americană că funcţionează ca o francmasonerie. Iar cei trei amintiţi mai sus sunt figuri totemice ale acestei reţele: "Sunt maeştri şi mari maeştri care răspândesc în univers adevărul dobândit în lojă", conchide Le Monde. (Este, credem, instructiv în acest sens și materialul nostru publicat pe acest blog în 10 iulie 2011 și intitulat „Băncile centrale”).