LA MANA LUI DUMNEZEU

Aceasta a fost declaratia unui comisar european in ceea ce priveste Japonia: ca aceasta se afla la mana lui Dumnezeu.
Ciudat mod de gandire cand esti reprezentantul oficial al unei organizatii care si-a negat filiatia crestina, refuzand sa o stipuleze in actul constitutiv fundamental. Si mai ciudat este ca spusele sale fac referire la o tara aproape complet atee, la care pana acum se inchinau cu totii, plini de admiratie fata de realizarile sale materiale.
Iata cum nebunia umana se da singura in vileag!
Cat timp se parea ca este vorba de o constructie umana infailibila toti se intreceau in a-i aduce desarta slava lumeasca si sa o proslaveasca ca pe un portdrapel al noii ordini mondiale. Globalizarea facea din Japonia un simbol al noii cai de urmat.
Ce frumoasa este globalizarea cand ai numai avataje de pe urma ei!
Dar de cum s-a clatinat acest edificiu al mandriei omenesti, globalizarea a amortit si a uitat sa se manifeste macar in modul cele mai natural cu putinta: solidaritate si ajutorare pentru cel lovit.
N-am vazut decat o fuga de raspundere si, in rest, nicio miscare din partea celor mai puternice state si organizatii suprastatale, care sa vina in sprijinul poporului japonez asa de crunt lovit de stihiile naturale si de neputinta operei lumesti de a rezista in fata fortei acestora. Nimeni nu a trimis acolo macar un minim de forte umane si mijloace tehnice care sa usureze eforturile tot mai disperate ale autoritatilor japoneze de a gasi un echilibru de pe care sa porneasca actiuni de salvare si redresare a starii populatiei, caci ea este cea care sufera in primul rand.
Cum vi se pare?! Imi veti spune ca "elitele" sunt mult prea ocupate cu aducerea "binefacerilor" si in Libia?!
Globalizarea este viitorul omenirii atata vreme cat marele capital, mai mult sau mai putin ocultat, isi satisface interesele materiale. Dar deindata ce poporul unei tari este doborat si sufera dureri din cele mai mari, nimeni nu ii sare spontan in ajutor, asa cum ar fi normal intr-o lume globalizata, la bine si la rau. Iar cand se acorda vreun ajutor acesta transforma situatia intr-o tragedie si mai mare (vezi cazul Haiti).
Asadar marele nostru geniu national, Mihai Eminescu nu se insela cu nimic cand afirma ca globalizarea (in epoca, cosmopolitismul) nu este decat o simulatiune, o masca sub care se ascund interese din cele mai meschine si marsave. Am ajuns sa vedem adeverirea profundei sale simtiri si gandiri.
Parca si noi am cunoscut de curand o situatie oarecum echivalenta. In 1989 toata suflarea cea elitista a planetei ne-a asigurat de sprijinul sau, conditionat de mentinerea caii nou deschise de "lovilutionarii" locali. Si ne-am ales cu praful de pe toba, fiindca tot ce cladisem cu nenumarate eforturi si sacrificii a fost jefuit fara nicio retinere, mai rau ca-n codru. Dupa care poporul roman a devenit neinteresant, inferior si incapabil a se guverna singur. Asa ca intr-o viziune marinimoasa am fost "ajutati" cu o datorie externa pe care deja o simtim cum ii impovareaza si pe urmasii urmasilor nostri (de-ar sti Stefan cel Mare ce le lasam urmasilor urmasilor nostri, cu siguranta s-ar ridica din mormant pentru a-si duce lupta mai departe).
Pericol iminent: dupa cum se vede popoarele, creatia lui Dumnezeu, nu mai conteaza, ci ceea ce poseda ele. Dar cand ceea ce posedau le-a fost furat, ce se va intampla oare cu ele? Li se va aplica oare un gen de reteta haitiana?
Le va sari in ajutor lumea globalizata? Am vazut si incepem sa intelegem esenta acesteia.
Nu pe aceasta trebuie sa ne bizuim ci pe valorile noastre milenare pe care va trebui sa le revalorizam si sa le gestionam cu raspundere patriotica.
Nu mai plecati urechea la soaptele si indemnurile insidioase ale ticalosilor vremurilor cum ca aceasta nu este cu putinta, pentru ca, nu cu mult timp in urma, natia noastra tocmai astfel s-a refacut si consolidat dupa pustiirea celui de-al doilea razboi mondial. Am iesit din acesta la fel de pustiiti ca si dupa lovitura de stat din '89 si cu o datorie de razboi mai mult decat inrobitoare (in ciuda statutului nostru de cobeligeranti). Nimeni nu ne-a ajutat, ci dimpotriva, si cu toate acestea prin reinstaurarea bunelor noastre obiceiuri, prin abnegatie si patriotism am reusit sa ne reconstruim tara si sa o ridicam pe culmi fara precedent, devenind o putere mondiala in multe domenii si castigandu-ne un loc binemeritat in panoplia internationala.
Ne e teama sa o luam de la capat? Nu cred ca romanul poate incerca o astfel de temere. Pentru ca relundu-si vocatia, poporul roman isi va reasuma opera de aducere a darului sau, o misiune istorica neincetata si care trebuie dusa prin credinta si patriotism pana la final.
Caci totul e la mana lui Dumnezeu!

Cititi si: RATACIREA DIN URMA