Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română

joi, 1 decembrie 2011

TRAIASCA ROMANIA !

LA MULTI ANI ROMANILOR DE PRETUTINDENI !

Astazi este ziua nationala a Romaniei, “Tara mea de glorii, tara mea de dor”, cum o chema geniul national, Mihai Eminescu.
Romanii au primit doua daruri nepretuite de la Dumnezeu: un dar material – tara si altul spiritual – credinta, pe care le-au respectat cu sfintenie si prin care au dainuit impotriva tuturor vicisitudinilor istoriei.
Iubindu-le pe amandoua pana la sacrificul suprem, romanii au adus, in schimb roade placute, prin aceasta confirmand inca odata ca ei isi au inima alaturi de darurile lui Dumnezeu  si nu alaturi de valorile inselatoare ale acestei lumi, asigurandu-si prin aceasta vesnicia!
Sa ne aducem inca odata aminte ca romanul a purtat grele lupte si a dat nenumarate jertfe pentru a-si apara darurile primite, prin acestea bucurandu-se de protectie divina, caci astfel toti dusmanii sai s-au aflat luptand impotriva lui Dumnezeu.
Avem deci datoria de a nu ne lasa sedusi si inselati de falsele valori trecatoare ale acestei lumi si a ne tine de eternitatea noastra, capatata prin gratie divina, neuitand nicio clipa ca cel ce se afla in noi e mai puternic decat cel din lumea asta.
Spre mangaierea sufletelor noastre de romani redau mai jos doua compozitii literar-artistice despre pasiunea cu care romanii iubesc aceste doua daruri eterne ale lui Dumnezeu - credinta si tara:

Rugaciune pentru 1 Decembrie
de Adrian Paunescu

Ne iarta, Doamne, ura si gilceava
de care suntem zilnic vinovati,
dar catre Tine tulnicul suna-va,
sa-ntorci privirea Ta catre Carpati.

Prea mult abandonati acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai da-ne-un pic de amintire, Doamne,
rabdare si iertare si noroc.


Ca pentru vite nu mai sunt nutreturi
si asteptam o pîine din import,
cînd bietul om s-a prabusit sub preturi
si sufletul în el e-aproape mort.


Ne-am despartit în triburi si în secte,
în cluburi, în partide si în gasti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doresti succes? Învata sa urasti.


Dusmanii nu puteau sa ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rau,
de ce sa mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit si duhul Tau?


Si, totusi, Alba-Iulia exista,
si, totusi, cineva i-a dat un rost,
si-a fost si-atunci pornire anarhista,
si Dumnezeu tot ocupat a fost.


Cu grohotis pe talpi si bruma-n gene,
sa-nvingi un vechi si tragic handicap,
si, în onoarea Albei Apusene,
sa-ti scoti caciula dacica din cap.


Se aude Basarabia cum plînge
de dorul Tarii Mari, pierdute-n veci,
si-n clopote e treaz acelasi sînge,
si-aceiasi ochi imperiali sunt reci.


Si nu-i Emilian la catedrala,
uzurpatorii lui lucreaza calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoala,
nici nu mai cînta doctor Iacob psalmi.


Si ne e dor de-o sfînta sarbatoare,
în care toti sa ne-adunam aici,
si ne e dor de România Mare
si am ramas îngrozitor de mici.


Dar, Doamne, pune-Ti pe cetate talpa,
mai da-ne harul unui gest postum,
mai cheama-ne, mai rabda-ne la Alba
si sa mai încercam macar acum.

- // -

DOAMNE, OCROTESTE-I PE ROMANI !

2 comentarii:

Adriana Alexandru spunea...

LA MULTI ANI TUTUROR ROMANILOR, LA MULTI ANI SCUMPA NOASTRA ROMANIA!!!

AlinGeorgeBv spunea...

La multi ani tuturor romanilor de pretutindeni ! Dumnezeu sa ne ajute in noul an pe toata lumea. Sa avem parte de bucurii , fericire , si iubire si cel mai importany lucrul sanatatea. Ca daca avem sanatate, putem avea de toate ! Doamne ajuta !