Cartea aceasta nu este o replică la expansiunea periculoasă a grupului de extremişti unguri, care, propagandistic, a depăşit cu mult halucinantele acţiuni revanşarde din anii ‘30. Atunci, cînd forţele revizioniste săpau tranşeele Diktatului de la Viena! Paginile acestei cărţi vor să atragă atenţia "actorilor" că, dincolo de eroismul clipei, sînt şi responsabilităţi care trebuie asumate. Iar atunci cînd survin îndemnuri la violenţă, nesupunere civică, mergînd pîna la folosirea forţei, rămîn de neînţeles complicitatea şi tăcerea vinovate ale autorităţilor Statului Român: a şefului Statului, a premierului, a Justiţiei şi a Serviciilor Secrete. O dramă naţională de care, mai devreme sau mai tîrziu, cei vinovaţi vor trebui să răspundă!
Nici nu s-ar putea concepe ca, încercînd să scrii despre "România trădată", cartea lui Constantin Mustaţă, să treci peste acest teribil avertisment. De un sfert de veac dăinuind în sufletul autorului, cartea "România trădată" vine, cu prisosinţa dovezilor, să confirme că, prin timp, neprietenii românilor ardeleni n-au ascultat, o clipă măcar, îndemnul nobil al pretorului Szentivanyi Mihaly: "Domnilor, să ne dăm seama cum tratăm, de veacuri, naţiunea română, un popor care numără, pe pămîntul comitatelor, de 20 de ori mai multe suflete decît nobilimea. Să arătăm că sîntem fiii unei epoci umane. Mi-e ruşine de tirania părinţilor nostri!"
Din păcate, urmaşii pretorului nu i-au auzit cuvintele şi nu i-au urmat îndemnul, nedovedind că ar fi fiii unei "epoci mai umane". Iar acea "tiranie a părinţilor" lor s-a prelungit pînă în zilele noastre! Asta o dovedeşte, din plin, cu pagina netăgăduinţei istoriei, Constantin Mustaţă, atîta timp cît cercurile revizioniste şi revanşarde, maşina asta a propagandei şovine, acuzaţiile aduse românilor, de genocid şi etnocid, avîndu-l vîrf de lance pe Tõkés László şi emigraţia ungurească din America şi Canada, toate au "creierul" la Budapesta! Acolo au fost clocite enormităţile despre "deportarea", "umilirea", "discriminarea celor 3 milioane de unguri"! De unde, Doamne, 3 milioane? Sînt, cu totul, în zilele noastre, cam 1.300.000! Atît. De ce, şi, mai ales, pentru ce toate aceste bazaconii? Scopul? Unul singur pentru cei pentru care "Ardealul este parte a Ungariei", care 162 de ani, după Mohacs, n-a existat, a fost paşalîc turcesc: revanşa cu orice preţ! Mai ales, folosindu-se de minciuna sforăitoare! Spun că li se închid şcolile şi universităţile, că n-au voie să vorbească ungureşte în locurile publice, că liderii maghiari sînt deportaţi (sărăcuţii de ei!), închişi, maltrataţi cu brutalitate în închisori. Şi alte enormităţi fluturate prin faţa şi ochii cîrpiţi de somn ai adormitei Europe! Toate acestea, după ce au profitat, din plin, de toate privilegiile! Ce mai, "genocid" în toată legea! Chiar aţi văzut sau întîlnit vreun ungur deportat? În schimb, cum scrie Constantin Mustaţă, "odinioară gemeau închisorile ungureşti, cu zecile de mii de români întemniţaţi." Chiar mama lui Octavian Goga şi el, marele poet ardelean Liviu Rebreanu, Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Baseşti, Ioan Russu Sirianu, Ioan Slavici, Vasile Lucaciu, Septimiu Albini au simţit "binefacerile" autorităţilor ungureşti. Iar Emil Rebreanu, fratele marelui prozator, a fost spînzurat.
Românul ardelean, atît de umilit, atît de batjocorit de nemeţimea nemiloasă, spune, justificat: "Iertăm, dar nu uităm!" Ce nu vrea el să uite? De pildă, pe Ujvarosi Bela, prim-notar al Topliţei, care a trimis in lagăr peste 200 de români şi evrei! Celor care au refuzat să se facă unguri, a dat ordin să li se scoată cîte doua măsele, cu cleştele de potcovar! Au păţit, cumva, ceva vinovaţii? Nimic! Au fost achitaţi. Cică "făptuitorii nu erau stăpîniţi de ură sau de sentimente rasiale, ci de un naţionalism excesiv (doar) şi un temperament agresiv". Aşa erau judecate faptele lor în anul 1948, nu în 1848! Cînd tot ei erau cu pîinea şi cuţitul vremii. Şi cu Puterea! Aşa a fost! Sînt cei de azi mai cuminţi? Mai potriviţi? Nici vorbă!
La Cluj-Napoca, în inima aceluiaşi Ardeal, este înregistrat un partid extremist-şovin care are drept ţintă ruperea Transilvaniei de Statul Naţional Unitar Român! Asta, în 2010! Mişcarea Naţională a Maghiarilor din Transilvania (Erdélyi Magyar Nemzeti Mozgalom) pledează, sub poruncile lui Tõkés László, pentru autonomia teritorială, pe criterii etnice, a Ţinutului Secuiesc, pentru Universitate Maghiară de Stat, pentru drepturi colective, pentru maghiară ca limbă oficială. Ce au făcut oamenii legii, români? Au dormit, ca de obicei! Sau au fost cumpăraţi?! La Topliţa Română, o fundaţie poartă numele lui Urmánczi Nándor, cel care a organizat atrocităţile de la Beliş, trimiţînd "detaşamentul morţii" să facă "ordine", cu puşti şi mitraliere, pe domeniul fratelui lui. La 7 noiembrie 1918, au fost ucişi 45 de prizonieri italieni şi sîrbi răsculaţi. În drum spre Beliş, soldaţii unguri din trenul blindat au împuşcat totul. Tot ce mişca a fost mitraliat şi adus la tăcere. În groapa cu jar, în care erau aruncate cadavrele, ardeau şi muribunzii! Printr-o sfidare a Constitutiei şi a legilor româneşti, fundaţia îi poartă azi numele. Cu sprijinul complice al unor români, aşa-zişi jurişti!
La Cluj-Napoca - o altă trădare! Grupul care, în anul 1956, a organizat un complot antistatal, cu planuri pentru ocuparea Bucureştilor şi formarea unei Uniuni Româno-Ungare, cu capitala la Arad, cu un guvern condus de preotul romano-catolic Aladar Szoboszloi, în care ministru al Apărării urma să fie locotenent-colonelul Constantin Drăgăniţa, comandatul unităţii de tancuri din Caracal, care avea misiunea să ocupe Bucureştii, a cărui soţie, Marika, era nepoata lui Alexandru Moghioroş. Deci, lovitură de stat! Asta se urmărea. După 400 de arestari, are loc procesul de la Timişoara. Cîţiva complotişti au fost execuţati prin împuşcare. Cei mai mulţi, grosul, din cei 400, au fost eliberaţi la amnistia din 1964. Anexarea Ardealului la Ungaria a mai eşuat o dată! Complotiştii au fost reabilitaţi în urma unei regretabile confuzii: confundarea lor cu luptătorii anticomunişti!
Semne de întrebare ar fi mai multe. Ştiu, oare, autorităţile române ce rol are, de pildă, "Forumul Deputaţilor Maghiari din Bazinul Carpatic", al cărui preşedinte este tocmai preşedintele Parlamentului de la Budapesta, la care, în urma unei Hotărîri din anul 2008, au aderat deputaţii de etnie maghiară din România, Slovacia, Serbia şi Croaţia? Ei sînt subordonaţi Parlamentului budapestan! Oare ce înseamnă asta? O spune Constantin Mustaţă: "O asumare a suveranităţii peste teritoriile altor state"! Şi, din nou, nimeni nu ştie, nimeni nu aude, nimeni nu vede nimic?! Sub stindard unguresc, prin inima României mişună toţi neisprăviţii: Gál Kinga, Eva Maria Barki, Vona Gabor (fondator al "Gărzii Maghiare", preşedintele partidului de extremă dreapta, de orientare neonazistă, "Jobbik", purtător al ideilor lui Horthy!), Raffay Ernõ (militant extremist pentru refacerea Ungariei Mari) etc.
Din minciună, cu neruşinare, la ordinea zilei, şi-au făcut un obicei. Minţi bolnave! Ură! Extremism! şovinism! Vrajbă! Încă din grădiniţă, ideea dominantă, obsesivă, a lor este reînvierea stafiei Ungaria Mare. In numele ei, au comis crimele abominabile de la Ip, Traznea, Mureşenii de Cîmpie, Şucutard, Moisei, Sărmaşu - pe timpul Diktatului de la Viena, precum si cele de la Zetea, Dealu, Tîrgu-Secuiesc, în zilele lui decembrie 1989! Pomeneam de cuvîntul minciună. Vă mai amintiţi de minciunile vehiculate, în timpul miniloviturii de stat si al începutului unui război civil de la Tîrgu-Mures, din 20 martie 1990 şi în zilele imediat următoare? Cum mai plîngea Europa, cu lacrimi de crocodil, "masacrarea ungurilor la Targu-Mures". Cum ii omorau "barbarii" români pe "europenii" unguri, cum se exprima o clampanitoare, nomina odiosa, pe un post francez de Televiziune! Numai că acea "primă victimă" cu jerseu verde nu era ungur, ci românul Mihăilă Cofar! Minciuna cu paşaport fals repede a fost răspîndită! Iar Pál Cseresnyes, autorul principal al agresiunii barbare asupra unui semen, era un îngeraş, graţiat, mai apoi, de Ion Iliescu! Culmea ironiei, Statul Român a fost obligat chiar să plătească despăgubiri criminalilor de la Zetea, Dealu, Tîrgu-Secuiesc, deoarece procesele ar fi durat prea mult şi i-au "tracasat" pe cei care au ucis, apăraţi de senatorul UDMR, Gyõrgy Frunda!
Şi, uite aşa, toate sînt iertate, toate-s trecute cu vederea! Şi fărădelegile, şi schizofrenia autonomistă! Sintagma "noul descalecat" al ungurilor a fost lansată de Marko Bela, la un miting electoral de la Tîrgu-Mureş, "pentru cei care au uitat că a existat cîndva un Attila", vărsînd lacrimi după "pămîntul şi patria pierdute la 1918", "patrie" care, cică, s-ar fi întins, după căpăţîna unui zălud, din Bazinul Carpatic pînă, hăt, la Don! Multe inepţii se mai inventează pentru ambiţia "restabilirii Imperiului Maghiar". După roboţii ăştia primitivi şi zănatici, pînă şi Kievul este unguresc! Tîmpenii! Gugumănii! Ce ai mai putea adăuga, dacă, după înalta lor deşteptăciune, pînă şi Ştefan cel Mare şi Sfînt ar fi un oarecare Bogdánovics Istvan?! Cam asta ar fi după scrîntitul Csobánczi şi "inventatorii istoriei unui neam".
Iar cum toate acestea nu ar fi suficiente, în loc să mediteze la ce ar trebui făcut pentru necesara armonie interetnică, pun la cale noi incitări la ură, la răsturnarea ordinii constituţionale, la autonomii şi autoguvernări. Asta ştiu şi asta au în cap! În timp ce ei mereu cer privilegii şi li se dă totul, uneori chiar mai mult decît cer, nimeni nu se întreabă cum o duc românii din Ungaria, atîţia cîţi mai sînt în urma sălbaticei lor deznaţionalizări. Dispăruţi "în volbura istoriei", ei sînt azi fără şcoli, fără biserici, fără limbă! La Liceul "Nicolae Bălcescu" din Gyula, "românii dispăruţi în Ungaria" doar limba română o mai învaţă în româneşte! Atît! Asta, la 5 kilometri de graniţa cu România. Comparaţi această realitate cu drepturile (la toate nivelele!) ale maghiarilor din România! Ce s-a întîmplat cu "Moştenirea Gojdu" (o altă trădare, de data aceasta a Guvernului Tăriceanu!) Ştiţi bine! O imensă avere a fost oferită, gratis, Budapestei!
De fapt, românul pe toate le uită! Şi crimele, şi sîngele vărsat la Savadisla, şi isprăvile de azi ale "purtătorului de haine preoţesti" Tõkés László, mereu dispus să le acopere. Acea zi de 14 septembrie 1940, Ziua Crucii, greu va fi uitată vreodată de românii din Sîntana de Mureş. Atunci a fost ucis tînărul Ştefan Căliman, cu resteile de la jug. I-au fost zdrobite oasele, creierul i-a fost împrăştiat pe gunoiul de la grajd. Trupul neînsufleţit i-a fost ciuruit de gloanţe, într-o demenţă colectivă! Dar "Cazul Aita Seaca" va mai spune ceva? Tocmai acolo, după decembrie 1989, se striga: "Afară cu românii!", "Aici e Mica Ungarie!". Preotul Toba a fost alungat, tot aşa cum au fost alungaţi profesorii şi elevii români din Harghita şi Covasna! Era, într-un fel, reiterat îndemnul la crimă şi la ură din acel manifest al barbarei "Nincs kegyelem!" ("Fără milă!") al lui Ducsö Csaba (Daday Lorand), cel care, chiar după al II-lea război mondial, prin 1946, ca şef al Inspectoratului Şcolar, a dus o campanie de maghiarizare şi de desfiinţare a Şcolilor Româneşti de pe Valea Someşului. Cutremurătoare-i şi replica acelui criminal, prins la furat, întrebat dacă-i pare rău că l-a ucis, cu sînge rece, pe pădurarul român: "Nu! Am omorat un singur român. Ar fi trebuit să omor 44, pentru că, în 1944, ne-aţi luat Ardealul!". În faţa tragicului adevăr, cuprins şi în Raportul "Har-Cov", a bestialităţilor demne doar de Evul Mediu, legea românească a tăcut. Iar vinovaţii de crime abominabile împotriva românilor au fost pedepsiţi doar formal! Şi parţial!
Mulţi ar dori ca românii, lăsaţi de Dumnezeu pe aceste meleaguri, să uite totul! Să li se şteargă memoria! Şi uciderea bestială, însoţită de ritualuri barbare, în zilele de decembrie 1989, a lui Dumitru Coman (pe trupul lui au jucat Ceardas!), a lui Aurel Agache (în orbite i-au pus o monedă şi stema de la chipiu, în gură, un şobolan mort!), a lui Liviu Cheuchişan şi Dănilă Gabi, şi terorizarea măicuţelor de la Orfelinatul Sf. Iosif" din Odorhei, şi reacţiile la instalarea primului episcop ortodox al Harghitei şi Covasnei, Ioan Selejan, vechi vis al românilor, şi separatismul numit autonomia Ţinutului Secuiesc, şi sloganurile "Afară, români împuţiţi!", "Trăiască Ungaria Mare!", "Ardealul - pămînt unguresc!", şi năzăririle unui Borbely Imre, şi isprăvile unor Tõkés László, Marko Bela, Sogor Csaba, Raduly Robert, Szász Jenö, şi "istoriile" care se repetă, si retrocedările aberante, şi erorile Justiţiei, şi frontierele noi, dorite prin inima României. Dar şi "afacerea Roşia Montană", de la o poştă cu miros de corupţie şi mare jaf, cu implicările unor "băieţi deştepţi": Traian Băsescu, Radu Berceanu, Sulfina Barbu, Dan Ion Popescu, Adriean Videanu, mînă în mînă cu puşcăriaşul Vasile Frank Timis şi cu primarul Virgil Nicolae Narita!
Un general al Armatei Romane, Ilie Ungureanu, întrebat "Încotro mergem?", a răspuns scurt, milităreşte: "Spre absurd! Spre Evul Mediu!" Citim cartea "România trădată" - a scriitorului Constantin Mustaţă - şi constatăm cu regret, cu o amărăciune explicabilă, că la noianul de nenorociri abătute asupra românilor ardeleni, azi, se adaugă altele, alcătuind drama noastră naţională. Din decembrie 1989 încoace, noi, românii, asistăm la Marele Jaf! La o mare trădare "cu miros de corupţie"!
LAZAR LĂDARIU
(Articol apărut în cotidianul mureşean
"Cuvîntul Liber", vineri 23 iulie 2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu