Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română
Se afișează postările cu eticheta lume. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lume. Afișați toate postările

duminică, 17 iunie 2012

PRIETENIA LUMII


În speranţa că vă va mişca sufletele, redau mai jos o frumoasă alegorie culeasă de pe http://100ro.blogspot.ro/, care ne reaminteşte despre uşurinţa cu care ne abatem de la calea adevărului şi vieţii.
Dar mai întâi, ca un fel de motto, adaug acest pasaj din Biblie destinat îndemnului de a reconsidera atât puterea rugăciunii, cât şi corijarea conduitei individuale: 

Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. / Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. / Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu. – Iacov 4:2-4.
 
Un mare latifundiar din Irlanda, în acelasi timp un creştin devotat, a ţinut odată o predică originală şi impresionantă oamenilor care lucrau pe moşia lui.
Într-una din zile a pus în locurile principale ale domeniilor sale afişe cu urmatorul text:
„Lunea viitoare între orele 10-12 mă voi afla în biroul vilei mele de la ţară. În timpul acela sunt hotărât să achit toate datoriile pe care muncitorii de pe moşia mea le au. Aduceţi cu dumnevoastră toate facturile neachitate!“
Zile la rând, acest anunţ a fost un subiect de comentarii pentru muncitori. Peste tot se vorbea de această ofertă neobişnuită. Unii o socoteau drept o propunere neinspirată, naivă. Alţii ziceau că „aici este ceva la mijloc“, alţii erau de părere că moşierul ar fi înnebunit de-a binelea, căci cine a mai auzit vreodată ca, un om cu judecata sănătoasă, să facă asemenea oferte de binefacere.
Când sosi ziua stabilită, nenumăraţi oameni se îndreptară spre biroul moşierului. La ora 10, în faţa biroului era adunată o adevărată mulţime de oameni. Exact după un minut, latifundiarul împreună cu secretarul său sosiră cu maşina şi, fără a scoate un cuvânt, intrară în birou, după care închiseră uşa. Oamenii de afară începură o discuţie aprinsă: „Să fie ceva la mijloc sau nu? Să fi luat în serios anunţul sau vrea să-şi bată joc de noi? Poate că vrea să-i ducă de nas şi să-i umilească pe aceia care în mod cinstit îşi vor prezenta datoriile.“ Alţii, la rândul lor, amintiră că semnătura lui proprie se afla sub anunţ. Desigur, nu va abuza de propriul său nume, ca să se facă nedemn de încredere pentru totdeauna.
În felul acesta se scurse o oră, fără ca vreun om sa fi intrat pentru a-şi prezenta facturile neachitate. Dacă vreunul sfatuia pe un altul ca totuşi să încerce să intre, acesta primea raspunsul: „Eu nu am aşa mari datorii ca tine... Eu n-am nevoie... Încearcă tu mai întâi...“ Şi aşa se scurgea timpul preţios.
În cele din urmă se făcuse ora 11:30, când o pereche de oameni vârstnici, care locuia la hotarul cel mai îndepărtat al moşiei, se apropie de biroul moşierului. Bătrânul ţinea în mână o legăturică de facturi. Cu vocea tremurândă întrebă pe un oarecare: „Este adevărat, vecine, ca moşierul plăteşte toate facturile celor ce vin acum la el?“ Dar răspunsul dispreţuitor sună: „Până acum nu a platit nici una!“ Un altul adăugă: „Eu cred ca totul este numai o şarlatanie!“
Când cei doi bătrâni auziră aceste vorbe, li se umeziră ochii de lacrimi, iar femeia zise ca pentru sine: „Şi noi credeam că este adevarat, ne bucuram că putem muri fără datorii.“
Se întoarseră să plece necăjiţi, când cineva le strigă: „Încă nu a încercat nici unul. De ce nu intraţi? Dacă vă va plati factura, să veniţi repede afară şi să ne spuneţi ca să intrăm şi noi!“ Atunci, cei doi îl luară pe moşier pe cuvânt şi cu sfiala deschiseră uşa şi intrară în birou. Acolo li se spuse: „Bun venit“. Ca răspuns la întrebările îngrijorate, dacă anunţul este adevărat, secretarul răspunse: „Credeţi că domnul moşier v-ar putea înşela? Daţi-mi toate facturile neplătite!“ Ei le prezentară pe toate. Secretarul adună sumele la un loc şi primiră un cec semnat de moşier. Cu inima săltând de bucurie, au vrut să părăsească biroul, dar li s-a spus: „Vă rog, mai rămâneti aici încă puţină vreme, până ce biroul se va închide la ora 12.“ Ei răspunseră că afară aşteaptă mulţi să li se spună că oferta este adevărată. Moşierul însă rămase la hotărârea sa şi spuse: „Dumneavoastră m-aţi luat pe cuvânt şi aţi intrat. Şi cei de afară trebuiau să facă acelaşi lucru, dacă voiau să le fie platite datoriile.“ Aşa treceau preţioasele minute. Mulţimea de afară se uita neliniştită spre uşă. Nici unul nu îndrăznea să apese pe clanţa uşii şi să intre, cum au facut cei doi bătrâni. În fine, la ora 12 fix, perechea de bătrâni ieşi cu feţele radiind de bucurie. „Şi-a ţinut cuvântul?“, întrebă mulţimea pe cei doi. „Da, uitaţi-vă, aici este cecul preţios ca aurul curat!“ „De ce nu aţi venit imediat afară, ca să ne spuneţi şi nouă?“ „Moşierul ne-a rugat să aşteptăm înăuntru, pentru că şi voi trebuia să-l credeţi pe cuvânt şi să intraţi tot aşa cum am intrat şi noi.“
Scurt timp după aceea ieşi şi moşierul urmat de secretarul său şi se grăbiră spre automobil. Au fost asaltaţi de către mulţime; oamenii întindeau spre ei facturile neachitate. Unii strigau nerăbdători: „Nu vreţi să ne achitaţi şi nouă datoriile, cum aţi făcut cu cei doi?“ Dar, în timp ce se urca în maşină, moşierul se mai întoarse o dată spre oameni şi le spuse: „Acum este prea târziu. Aţi avut prilejul şi suficient timp. Eu v-aş fi achitat toate datoriile, însă nu m-aţi crezut.“
Apoi folosi ocazia pentru a compara evenimentele din dimineaţa aceea cu modul în care oamenii nesocotesc oferta lui Dumnezeu, şi anume de a li se ierta păcatele, dacă se refugiază în credinţă la Iisus Hristos, Cel răstignit si înviat. Da, Iisus este singurul Domn şi Mântuitor care poate să plătească şi să şteargă păcatele omenirii.
El îi avertiză pe oameni cu seriozitate să nu fie aşa de nebuni încât să refuze măreaţa ofertă a lui Dumnezeu şi să piardă timpul care trece aşa de repede.
Cred că oamenii moşierului au înteles predica atât de sugestivă. Dar cuvântul moşierului, chiar dacă acesta a fost un om cinstit, a ramas un cuvânt al unui om.
Cu cât mai grav este când nu te încrezi în Cuvântul Lui şi dispreţuieşti oferta Lui, când critici Cuvântul Său sau nu vrei să crezi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că aceasta te incomodează?!
Iisus Hristos a spus despre astfel de oameni: „V-am spus şi nu credeţi“ (Ioan 10.25). Ce tristă constatare, care îi priveşte pe toţi scepticii, pe toţi criticii şi tăgăduitorii lui Dumnezeu, însă şi pe cei nepăsători deopotrivă!
Nu credeţi?!

duminică, 12 februarie 2012

DESĂVȂRŞIREA MINCIUNII


Motto: În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.
– Ioan 16:33
La putina vreme dupa ce s-au incheiat lucrarile forumului de la Davos, urmate de cele ale ultimului sumit european, constatam ca se continua linia prin care marele public nu mai este informat cu claritate si mai ales amanuntit asupra subiectelor abordate si dezbaterilor prilejuite. Trebuie din nou sa ne multumim cu ciozvarte aruncate cu prezumtiozitate de asa zisele “elite” care aproape ca nu-si mai disimuleaza prezenta si se comporta deja ca niste stapani dispretuitori fata de plebea mondiala.
Ceea ce am putut nota cu certitudine, mai ales din actiunile ulterioare, este ca se vor spori autoritarismul financiar si controlul indivizilor.
Cu alte cuvinte, marele jaf global este aproape incheiat si, de acum incolo, cei deposedati vor trebui sa se obisnuiasca cu ideea si sa-i accepte pe jefuitori drept clasa conducatoare discretionara, in caz contrar riscand o marginalizare vecina cu o condamnare la moarte fie prin infometare, fie prin lipsa unei minime asistente de sanatate, fie prin eliminare controlata.
Asta inseamna ca experimentele facute pe diverse natii, Romania fiind una de prima linie, au ajuns la un punct final si ca de-acum soarta fiecarei tari va fi decisa prin aplicarea intocmai a planurilor oculte, tesute la intuneric de minti diabolice, preocupate de fantasmagorii ce le dau frisoane si care le satisfac trairile marunte si vanitatea perpetua de a se considera adevarati dumnezei.
Cu certitudine avem de-a face cu minti bolnave ce si-au transmis boala de-a lungul mai multor generatii, cuprinse de febra stapanirii globale, inceputa pe calea materialista, dar care va trebui desavarsita de cea spirituala. De fapt a unei false spiritualitati, caci tot ce naste din materialism este de fapt un idol al acestuia, iar spiritualitatea astfel implementata va fi in esenta sa o ratacire festivista a orbilor ajunsi mult prea aproape de marginea prapastiei.
Deja lumea a fost insidios pregatita a primi aceasta ratacire prin golirea sistematica a personalitatii umane de valorile moralei sanatoase, prin cultivarea liberului arbitru al lumii materialiste, manifestat prin dezlantuirea simturilor si pasiunilor transformate in motorul unei omeniri conduse, fara ca macar sa isi dea seama, de poftele ce ii sunt inseminate de stapanii minciunii si manipularii, maestri ai inrobirii oamenilor sub flamura disimulata a raului, prezentat drept bine printr-o rasturnare ingenioasa dar marsava a scarii valorilor, uitand voit ca a creste inseamna a te inalta si nu a te cobori.
In acest carusel al desantarii fara limite si fara granite, pentru obtinerea cu orice pret a placerii, oamenii isi vor pierde rapid orientarea si, cu cea mai mare usurinta, vor imbratisa raul ca fiind bine, iar binele il vor dispretui si il vor condamna ca pe un rau, asimiland astfel degradarea aducatoare de distrugere.
Ultimele valori umane reprezentate de natiune, patrie, familie, intrajutorare s.a.m.d. vor fi macerate de tornade ale asocierii aleatoare, cu singurul scop de satisfacere a poftelor si placerilor efemere. Haosul va fi standardul normal de viata si instabilitatea emotionala necontrolata, starea fireasca a manifestarii umane.
Cei care vor rezista acestui mod de convietuire si nu se vor lasa tarati in destrabalarea generala vor fi izolati, persecutati si chiar eliminati fizic.
Guvernati de astfel de minti bolnave (o mana de fier condusa de un cap de lemn) si manati de instincte murdare, oamenii vor ajunge, in scurt timp, la un moment decisiv al existentei lor, cand vor trebui sa decida daca se vor lasa inregimentati irevocabil in armatele raului, spre pieire, sau vor sta neclintiti de partea adevarului, spre salvare. Caci raul nu a adus decat distrugere, iar cel ce a zidit a fost intotdeauna numai adevarul.
Cum totul va depinde de luarea unei decizii individuale, nimeni nu ar trebui sa mai pregete in a o lua, cat mai este timp, si a incepe a-si asuma calea (cine aude, sa priceapa) spre tabara dreptatii, stand neclintit si amintindu-si neincetat ca dreptatea nu poate avea nicio insotire cu faradelegea.
Cu cat o tabara va fi mai numeroasa decat cealalta, cu atat mai mult va prevala fie binele asupra raului, fie invers, pe panta ultimului tobogan, iar viata va mai pastra un sens sau din contra, va deveni un cosmar din care ne vom dori a fi scapati cu orice pret.
Totusi, in cele din urma, ineluctabil tabara adevarului va triumfa si cei ce au stat neclintiti pe drumul sau vor avea viitorul luminos la care aspira si sunt inderptatiti.
Asa ca oricat de greu vi s-ar parea, nu ezitati a va tine pe calea cea buna! Biruinta va fi a voastra chiar in clipa cand aceasta va parea a fi cu neputinta!

“Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, Ioan 14:6.

joi, 3 noiembrie 2011

MANDRIA DE A FI ROMAN

O LUME FARA ROMANIA

Vizionati in filmuletul de mai jos cateva motive care ne indreptatesc a ne mandri ca suntem români, asa cum le-a vazut un conational din SUA (face bine la suflet si ajuta memoria!):