Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română
Se afișează postările cu eticheta patrie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta patrie. Afișați toate postările

vineri, 23 martie 2012

Actualitatea lui Mihai Viteazul in fata diversiunilor contra poporului roman


La 1 noiembrie si la 1 decembrie s-au petrecut evenimente importante in viata poporului nostru, pe care avem datoria sa le comemoram. La 1 noiembrie, dupa victoria de la Selimbar, Mihai Viteazul a intrat cu oaste si mare alai in Alba Iulia, realizand apoi in mai 1600 prima mare unire, de la Nistru pana la Tisa. Ecoul ei va fi nepieritor in istoria poporului roman. Dupa mai bine de 300 de ani, dupa unirea Basarabiei si a Bucovinei, adunarea reprezentantilor poporului de pe tot cuprinsul Transilvaniei, reunita la Alba Iulia la 1 decembrie, va pune bazele celei de a doua mari uniri, a Romaniei Mari.
In istorie se schimba imprejurarile, in functie de contextul in care se desfasoara evenimentele, dar pericolele raman constante. Asezarea noastra geografica ne-a impus aceleasi pericole ca si pe timpul lui Mihai Viteazul. Astazi, in cazul nostru, ele nu se mai exprima prin atac armat, dar se exprima intr-o forma noua, prin diversiune.
Astazi, sunt doua mari diversiuni contra poporului roman; diversiunea balcanica, prin inlaturarea unei jumatati istorice a poporului roman de la sud de Dunare, promovata de state interesate; ea se face prin negarea romanitatii acesteia, prin negarea identitatii numelui de Valah, Vlah, Vlas, nume date de alte popoare pentru Romani, cu acela de roman, de parca pana la 1859 n-ar fi fost numita de catre straini si Tara Romaneasca, tot Valahia. Pe baza acestui tertip, bun pentru persoane fara cultura, se prezinta in Serbia Romanii, chiar cei din Voivodina, ca popor deosebit de „Valahii” din regiunea Timocului, in Grecia Aromanii –kutovlahii- ca deosebiti de Romani, in Bulgaria se neaga existenta minoritatilor. Exemplele de mai sus amintesc bine cunoscuta reteta stalinista de popor si limba „moldoveneasca”.
In paralel, o mana de oameni in tara acrediteaza ideea ca Aromanii ar fi minoritate nationala in Romania. E mai mult decat grotesc! Continuand pe aceasta masura, sasii sau svabii, de exemplu, deoarece nu sunt intelesi de nemtii nevorbitori ai dialectului lor, ar trebui sa fie considerati alt popor! I-am cunoscut pe Aromani, si in romanul „Bariera” am descris, printre altele, viata lor framantata, in timpul razboiului civil din Grecia.
Cealalta diversiune care vine de la Apus, este cea central europeana, astazi exprimata prin inventarea unui termen de anihilare prin confuzie, a identitatii si originii noastre, termenul inexistent de Rom, ca nume „national” al tiganilor. (Desigur ca atunci cand Istvan Valyi, studentul ungur de la Viena, a recunoscut cuvinte din limba unor studenti indieni ca identice cu cele pe care le cunostea din limba fierarilor sau potcovarilor tigani de pe latifundiile tatalui sau, si le-a publicat in „Wiener Anzeigen” la 1763, nu s-a gandit niciodata la inventia numelui de Rom, inexistent ca nume de natiune.) Termenul rom – mai corect drom – in vechea lor limba, derivand din sanscrita, inseamna „om” , dar nicicand o „natiune”.
Cum poate fi atunci numele Tarii si al natiunii – si ca atare identificativ in cuvintele indicand institutiile tarii, sau activitatile ei, ca Rom telecom, Rom petrol, Rom arta, Tarom, etc, etc.- unul si acelasi cu acela, nascocit in Europa centrala, care prin impostura, sa nu zic furt, este atribuit tiganilor? Este o indiferenta profunda la soarta tarii, a acelora de la noi care manipuleaza acest termen in mass-media, sau creeaza manelele tiganesti, sau deopotriva manelele americane, cu care, ca un popor fara limba, ne prezentam, nu numai pe scenele interne, dar si in afara, la mincinosul Eurovision, etc., care de eurovision nu are nimic. (Acelasi dispret pentru patrie si natiune, impus de acei care cred ca etalonul de civilizatie si libertate in Europa este sinonim cu „casatoriile” intre homosexuali si nu inteleg ca sunt facute tocmai pentru distrugerea lor si a Europei.).
Grecia s-a opus admiterii la ONU a fostei republici iugoslave Macedonia pana ce aceasta nu si-a schimbat numele in…FYR (Former Yougoslav Republic)! Aceasta numai pentru ca sa nu aiba acelasi nume, sa nu se confunde cu Macedonia, provincia greceasca. Dar sa fi avut ex-republica iugoslava acelasi nume cu Elada, sau Grecia, cum este cazul nostru cu Rom si Romania, romani si limba romana, ce-ar fi facut?
Un om genial in istoria noastra – si nu se insista deajuns asupra geniului sau istoric, confundandu-se inceputul constiintei nationale, de catre unii istorici, cu revolutia franceza – a intuit si a infruntat (spre deosebire de conducatorii nostri de astazi) pericolele la care asezarea noastra geografica, intre Balcani si centrul Europei, ne expune. Pentru ca in istorie se schimba imprejurarile, dar PERICOLELE raman. Adica, formele de manifestare ale amenintarilor la adresa unei natiuni in decursul timpului, se schimba in functie de circumstante, dar constanta lor ramane. Mihai Viteazul le-a infruntat eroic si cu geniala intuitie, acum patru secole.
El a inceput cu planul balcanic, provocat de pericolul cel mai mare atunci, imperiul otoman, a luptat la sud de Dunare, ajungand pana in trecatorile Balcanilor – generalul sau, Baba Novac, pana la Sofia -, neutralizand amenintarea otomana. Dar nestatornicia principilor ardeleni in politica cu Turcii, aleanta lor cu Polonia filo-turca (de pe vremea lui Stefan Bathory, principele Ardealului, ajuns rege al Poloniei), l-au adus la planul DACIC, central-european. Cu intuitie geniala si hotarare fulgeratoare, el a intrat in Ardeal si a inceput epopeea care l-a dus la constituirea primului stat unitar romanesc, la 1600. Acestei existente unitare i s-a opus insa de la apus Austria, care-i va ajuta pe nobilii unguri rebeli iar generalul imperial Basta nu va pregeta, pe Campia Turzii, in fata crimei; de la miaza noapte Polonia va desavarsi opera de distrugere a primului stat unitar romanesc, intrand cu oaste in Moldova si Muntenia.
Cand dupa mai putin de doua secole, Polonia va inceta sa existe, un nou vecin ajuns pe Nistru abia la 1792, va spinteca Moldova la 1812 si va pune in pericol existenta celor doua principate romanesti extracarpatice, prin numeroase ocupatii militare. Spre deosebire de secolele anterioare, amenintarile istorice isi schimba formele de manifestare, in functie de contextul istoric, dar raman, aparand astazi in forme noi, mai subtile.
Astazi exista o diversiune balcanica, prin nerecunoasterea ca minoritati si desnationalizarea a intinse mase de romani in Serbia, Grecia, Bulgaria, Albania, folosind in unele din aceste state diversiunea nominala cu „valahi” si romani, ca dealtfel in Republica Moldova, de catre urmasii lui Stalin, cu „moldovenii”, nume al locuitorilor unei provincii, dar nu al natiei!
Apoi, exista diversiunea cu paronimul (aproape omonimul) rom, aparuta intai in spatiul central european, extinsa dupa tratatele de la finele primului razboi mondial, astazi, dupa 1989, extinsa la scara exponentiala in Europa, care anihileaza pe romani, dintr-o trasatura de condei, excluzandu-i din randul popoarelor europene, asimilandu-i cu tiganii! In conditiile bombardamentului mediatic, ale asa zisei globalizari, aceasta confuzie este foarte periculoasa! Razboaiele azi sunt asimetrice, in cazul Romaniei ele se duc prin aceste diversiuni si prin economie; economic, pentru a indeplini programele – planurile – organismelor financiare internationale, a fost pusa pe butuci intreaga industrie a tarii imediat dupa 1989, pentru a transforma tara intr-o piata de desfacere a Apusului si, fara razboi, Romania deja a pierdut trei milioane de oameni, in cea mai mare parte tineri, multi calificati, deveniti brate de munca ieftine, destinati desnationalizarii si asimilarii, de catre statele din Occident (n.n. Ca sa nu mai punem la socoteala alte circa 4 milioane de oameni disparuti ca urmare a genocidului premeditat la care a fost supus poporul roman dupa decembrie ’89).
Acestea sunt noile modalitati de exprimare, azi, ale imperialismelor de aproape si de mai de departe
Dar, asa cum s-a intamplat totdeauna, imperiile pier, dar natiunile – acelea care vor sa traiasca -, raman. Dar numai acelea care vor sa traiasca si-si au conducatorii pe masura acestui scop, precum odinioara un Mihai Viteazul sau Stefan cel Mare.
de Emil Petru Ratiu, Roma, Italia

duminică, 12 februarie 2012

DESĂVȂRŞIREA MINCIUNII


Motto: În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.
– Ioan 16:33
La putina vreme dupa ce s-au incheiat lucrarile forumului de la Davos, urmate de cele ale ultimului sumit european, constatam ca se continua linia prin care marele public nu mai este informat cu claritate si mai ales amanuntit asupra subiectelor abordate si dezbaterilor prilejuite. Trebuie din nou sa ne multumim cu ciozvarte aruncate cu prezumtiozitate de asa zisele “elite” care aproape ca nu-si mai disimuleaza prezenta si se comporta deja ca niste stapani dispretuitori fata de plebea mondiala.
Ceea ce am putut nota cu certitudine, mai ales din actiunile ulterioare, este ca se vor spori autoritarismul financiar si controlul indivizilor.
Cu alte cuvinte, marele jaf global este aproape incheiat si, de acum incolo, cei deposedati vor trebui sa se obisnuiasca cu ideea si sa-i accepte pe jefuitori drept clasa conducatoare discretionara, in caz contrar riscand o marginalizare vecina cu o condamnare la moarte fie prin infometare, fie prin lipsa unei minime asistente de sanatate, fie prin eliminare controlata.
Asta inseamna ca experimentele facute pe diverse natii, Romania fiind una de prima linie, au ajuns la un punct final si ca de-acum soarta fiecarei tari va fi decisa prin aplicarea intocmai a planurilor oculte, tesute la intuneric de minti diabolice, preocupate de fantasmagorii ce le dau frisoane si care le satisfac trairile marunte si vanitatea perpetua de a se considera adevarati dumnezei.
Cu certitudine avem de-a face cu minti bolnave ce si-au transmis boala de-a lungul mai multor generatii, cuprinse de febra stapanirii globale, inceputa pe calea materialista, dar care va trebui desavarsita de cea spirituala. De fapt a unei false spiritualitati, caci tot ce naste din materialism este de fapt un idol al acestuia, iar spiritualitatea astfel implementata va fi in esenta sa o ratacire festivista a orbilor ajunsi mult prea aproape de marginea prapastiei.
Deja lumea a fost insidios pregatita a primi aceasta ratacire prin golirea sistematica a personalitatii umane de valorile moralei sanatoase, prin cultivarea liberului arbitru al lumii materialiste, manifestat prin dezlantuirea simturilor si pasiunilor transformate in motorul unei omeniri conduse, fara ca macar sa isi dea seama, de poftele ce ii sunt inseminate de stapanii minciunii si manipularii, maestri ai inrobirii oamenilor sub flamura disimulata a raului, prezentat drept bine printr-o rasturnare ingenioasa dar marsava a scarii valorilor, uitand voit ca a creste inseamna a te inalta si nu a te cobori.
In acest carusel al desantarii fara limite si fara granite, pentru obtinerea cu orice pret a placerii, oamenii isi vor pierde rapid orientarea si, cu cea mai mare usurinta, vor imbratisa raul ca fiind bine, iar binele il vor dispretui si il vor condamna ca pe un rau, asimiland astfel degradarea aducatoare de distrugere.
Ultimele valori umane reprezentate de natiune, patrie, familie, intrajutorare s.a.m.d. vor fi macerate de tornade ale asocierii aleatoare, cu singurul scop de satisfacere a poftelor si placerilor efemere. Haosul va fi standardul normal de viata si instabilitatea emotionala necontrolata, starea fireasca a manifestarii umane.
Cei care vor rezista acestui mod de convietuire si nu se vor lasa tarati in destrabalarea generala vor fi izolati, persecutati si chiar eliminati fizic.
Guvernati de astfel de minti bolnave (o mana de fier condusa de un cap de lemn) si manati de instincte murdare, oamenii vor ajunge, in scurt timp, la un moment decisiv al existentei lor, cand vor trebui sa decida daca se vor lasa inregimentati irevocabil in armatele raului, spre pieire, sau vor sta neclintiti de partea adevarului, spre salvare. Caci raul nu a adus decat distrugere, iar cel ce a zidit a fost intotdeauna numai adevarul.
Cum totul va depinde de luarea unei decizii individuale, nimeni nu ar trebui sa mai pregete in a o lua, cat mai este timp, si a incepe a-si asuma calea (cine aude, sa priceapa) spre tabara dreptatii, stand neclintit si amintindu-si neincetat ca dreptatea nu poate avea nicio insotire cu faradelegea.
Cu cat o tabara va fi mai numeroasa decat cealalta, cu atat mai mult va prevala fie binele asupra raului, fie invers, pe panta ultimului tobogan, iar viata va mai pastra un sens sau din contra, va deveni un cosmar din care ne vom dori a fi scapati cu orice pret.
Totusi, in cele din urma, ineluctabil tabara adevarului va triumfa si cei ce au stat neclintiti pe drumul sau vor avea viitorul luminos la care aspira si sunt inderptatiti.
Asa ca oricat de greu vi s-ar parea, nu ezitati a va tine pe calea cea buna! Biruinta va fi a voastra chiar in clipa cand aceasta va parea a fi cu neputinta!

“Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, Ioan 14:6.