Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română

duminică, 2 octombrie 2011

Vezi mesajul celor care cheamă la Revoluţie MONDIALĂ pe 15 octombrie 2011 (VIDEO)


Se prefigurează o mişcare amplă de protest, care se va desfăşura, simultan, începând cu 15 octombrie 2011, în oraşe din zeci de ţări.
Pornită la New York, ca un protest împotriva corporaţiilor financiare, OWS (Ocupy Wall Street) tinde să se transforme într-o revoluţie planetară cu consecinţe încă nebănuite.
La o primă vedere, OWS pare o simplă „zvârcolire a socialismului”, ce poate fi ridiculizată de liberali şi de economiştii apropiaţi acestora. Este aberant să ceri anularea datoriilor bancare - aceasta este una dintre revendicările celor care, zilele acestea, ocupă Liberty Plaza şi Podul Brooklyn. Ar fi pe principiul „Hoţul strigă hoţii!”.
Cu toate acestea, aşa cum a declarat la CNN şi regizorul Michael Moore, majoritatea americanilor simpatizează cu protestele din New York şi nu este exclus ca mulţi să li se alăture acolo sau în alte oraşe, în zilele şi săptămânile ce vor urma.

De la cele câteva scandări împotriva corporatiştilor care au generat criza şi prosperă în continuare, „pe spatele celor săraci”,
s-a ajuns, rapid, la un mesaj cu rezonanţă în inimile tuturor celor afectaţi de criza globală. S-a ajuns la un mesaj care cheamă la o Revoluţie care să producă o „schimbare adevărată”. Deşi mesajul este pacifist, videoclipul de promovare pe youtube conţine şi imagini ale confruntărilor violente anterioare dintre manifestanţi şi forţele de ordine, din decursul protestelor de anul acesta, din SUA şi Europa. În plus, mascota mişcării este masca din filmul 
„V de la Vendetta”, care, deşi are o concluzie generoasă, umanistă, este plin de scene violente.

Iată ce se spune în mesaj:
„Suntem conştienţi de corupţie, de minciuni, de războaie, de sistemele nedrepte care încurajează comportamentele egoiste şi anti-sociale, de violări ale drepturilor omului, de distrugerea acestei planete şi a locuitorilor săi, de acţiunile injuste şi inumane ale corporaţiilor globale pentru putere şi profit… Şi ne-am săturat! Pe 15 octombrie 2011 putem produce o SCHIMBARE ADEVĂRATĂ, dacă oamenii de bun simţ ai acestei planete vor putea lăsa deoparte nimicurile care îi separă şi se vor UNI! Revoluţia Globală – 15 octombrie 2011. Vrem o democraţie reală. Pentru oameni, făcută de oameni. Opriţi maşinăria – creaţi o nouă lume! Acesta poate deveni un eveniment de cotitură… depinde de TINE! Casa noastră, vieţile noastre, viitorul nostru. Nu sunteţi singuri. Viitorul e acum. E timpul să modernizăm planeta”.



Cine este în spatele mişcării OSW şi a Revoluţiei din 15 octombrie?
Unii vor arăta spre socialişti şi spre serviciile secrete ruse. Televiziunea de ştiri RT, finanţată de Moscova, a prezentat reportaje „incendiare” de la New York, încă din primele zile ale mişcării, în timp ce mediile tradiţionale occidentale au păstrat tăcerea asupra subiectului. Doar arestările de sămbătă au făcut înconjurul lumii, pe toate canalele.
Cert este că, oficial, promotorii mişcării sunt persoane cvasinecunoscute, cel mai proeminent fiind un fost membru de campanie al unui candidat la alegerile prezindeţiale din SUA, din 2008.
Regizorul Michael Moore i-a vizitat pe protestatarii din Wall Street şi, cum spuneam, a fost invitat la CNN să vorbească despre OWS. Cunoscut pentru mai multe pelicule în care a blamat regimul republican al lui George Bush pentru atentatele din 11 septembrie 2011 şi cartelurile financiare americane pentru criza declanşată în 2008, Moore a susţinut că OSW poate fi începutul unei adevărate revoluţii.
Protestatarii din Liberty Plaza au fost vizitaţi şi de actriţa Suzan Sarandon, care şi-a declarat solidaritatea cu cauza acestora. "Îi înţeleg foarte bine. Personal, nu am fost afectată de maşinaţiunile celor de pe Wall Street, dar dacă mi-aş fi pierdut averea din cauza lor, aş fi fost teribil de mânioasă", a spus Sarandon.
Se pare că, pe 15 octombrie, în afara SUA, cele mai ample proteste vor fi în Spania, Brazilia, Germania, Anglia, Grecia şi Israel. Şi în Ungaria s-au anunţat proteste pe 15 octombrie.

Citeşte şi
Protestele din New York se amplifică. Poliţiştii au arestat sute de manifestanţi care au blocat podul Brooklyn

2 comentarii:

Anonim spunea...

da fratilor jos sclavia jos dictatura mondiala , sa curatim planeta de tiranii lenesi , ucigasi , desfrinati , uritori de Dumnezeu si de oameni. hai sa ne unim popoare la lupta cu mic cu mare.traiasca REVOLUTIA SOCIALISTA-singura care poate asigura omenirii un trai pasnic si linistit pentru toti cetatenii lumii , numai alungindul pe antihrist vom atrage mila lui Dumnezeu fata de noi pamintenii.

Anonim spunea...

MESAJ PENTRU SOLDATI...


Soldati…nu va vindeti sufletul brutelor,oamenilor care va dispretuiesc si vor sa va faca sclavi, sa va inregimenteze vietile, sa va spuna ce sa faceti,ce sa ganditi,ce sa simtiti,sa va trateze ca pe vite si sa va foloseasca precum ‘carne de tun ‘, nu va vindeti sufletul acestor oameni masini ce au minti si inimi de masina. Voi nu sunteti masini, voi nu sunteti vite, sunteti oameni, aveti dragoste si iubirea umanitatii in inimile voastre. Soldati, nu luptati pentru sclavie, luptati pentru libertate, sfantul luca a spus : - regatul domnului e in fiecare om nu doar intr-unul sau intr-un grup ci in toti oamenii, in voi. Noi oamenii avem puterea sa creem masini, puterea sa creem fericire,sa facem viata libera si frumoasa. In numele libertatii lasati-ne pe noi sa folosim aceasta putere, lasati-ne sa fim uniti, lasati-ne sa luptam pentru o lume noua si curata, fara razboaie, foamete, sclavie, o lume decenta care da sansa oamenilor sa se realizeze, sa traiasca in armonie si in iubire. Acum lasati-ne sa luptam pentru a implini aceasta dorinta pe care si voi o aveti, si voi doriti ca, copii vostri sa traiasca intr-o astfel de lume sigura. Lasati-ne sa luptam pentru libertatea lumii, o lume unde stiinta si progresul vor conduce spre fericirea tuturor. Soldati… in numele libertatii lasati-ne sa ne unim !