Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română

duminică, 2 februarie 2014

SPĂLAREA JEGULUI


De prea mult timp urmăresc cu o apatie auto-impusă aşa zisele noastre surse de ştiri din cea mai abjectă mass-media ce mi-a fost dat să o întâlnesc până acum în viaţa mea şi de a cărei josnicie şi agresivitate sunt încă uimit, după atâta amar de ani de exerciţiu zilnic al silei faţă de această pestilenţă.
Iată de ce salut cu felicitări demersul unui tânăr ziarist, Vlad Mixich, de a devoala o parte a pegrei ce ne sufocă de aproape 25 de ani, cu speranţa că nu se va opri aici şi nici nu va face compromisuri cu reprezentanţii acestei mizerii, care sigur îl vor supune la presiuni şi înscenări spre a-l convinge în acest sens.
Totodată sper să fie un exemplu şi o amorsă pentru toţi ceilalţi jurnalişti (dacă aceştia chiar mai există) spre a se pune în slujba adevărului şi dreptăţii, valori atât de mult preţuite de poporul român şi care au suferit împreună cu acesta o gravă tentativă de asasinare prin sufocare.
Redau mai jos articolul în cauză:

Breasla care conduce din umbra Romania

de Vlad Mixich

Stiti acele liste cu “masonii care guverneaza in secret lumea”? Listele astea ajung de obicei sa circule prin tot Internetul, rasar de te miri unde. Se fac emisiuni la televizor despre ele. Ei bine, lista de mai jos nu e secreta. Nu e oculta. E clara. Adevarata. Publica. Si ne dezvaluie, mai presus de orice indoiala, care este breasla care conduce Romania.

Cu toate acestea, o vom vedea foarte rar difuzata integral pe ecranele televizoarelor. Pentru ca e potential periculoasa. Doar atunci cand o pot contempla in intregime, oamenii devin constienti de amploarea fenomenului.
Asa, facuta publica cu picatura, atunci cand se mai confirma existenta unui nou membru pe aceasta lista, declanseaza in noi doar o senzatie de oboseala. Eventual de plictis: “e, a mai aparut unul. Si ce-i nou cu asta?”. Obisnuinta de a trai intr-o tara condusa de aceasta breasla ni se insinueaza perfid sub piele.
Incepem sa nu mai observam. Sa nu ne mai pese. Ca atunci cand stim ca traim in niste orase gri, inconjurati de blocuri murdare, dar remarcam cat de urate sunt doar cand le vedem de undeva de sus, poate dintr-un avion: o pata de mizerie in mijlocul unui camp alb sau verde.
Asadar, iata lista. Pe ea sunt patru ministri, patru parlamentari si patru primari. Toti condamnati definitiv in ultimii ani pentru luare sau dare de mita si pentru trafic de influenta. Pe lista nu sunt trecuti cei aflati inca in procesul judecarii (destui) sau cei condamnati cu suspendare. Personal, am convingerea ca acesta este doar varful iceberg-ului. Dar e clar ca nu mai vorbim doar despre niste accidente, despre niste cazuri izolate.

Adrian Nastase, fost prim-ministru – patru ani de puscarie;
Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor – cinci ani de puscarie;
Decebal Traian Remes, fost ministru al Agriculturii – trei ani de puscarie;
Ioan Avram Muresan, fost ministru al Agriculturii – trei ani de puscarie;
Gigi Becali, fost europarlamentar – trei ani de puscarie;
Catalin Voicu, fost parlamentar – sapte ani de puscarie;
Dan Pasat, fost parlamentar – trei ani de puscarie;
Vasile Duta, fost parlamentar – cinci ani de puscarie;
Antonie Solomon, fost primar al Craiovei – trei ani de puscarie;
Mircia Gutau, fost primar Ramnicu-Valcea – trei ani si jumatate de puscarie;
Nicolae Mischie, fostul sef al judetului Gorj – patru ani de puscarie;
Cristian Anghel, fost primar in Baia-Mare – doi ani si jumatate de puscarie.

E limpede: tara mea este condusa de breasla hotilor. Unii mai priceputi, altii mai brutali, cativa foarte inteligenti, majoritatea agresivi ca şuţii care te buzunaresc in haita in autobuz. Sunt infiltrati in cele mai inalte functii din stat, conduc judete si orase cu sute de mii de locuitori si institutii care administreaza banii adunati din taxele noastre.
Tara mea este condusa de breasla hotilor. Nu mai am nevoie de raporturile Comisiei Europene sa-mi spuna asta. Nu mai trebuie sa ma uit la televizor pentru a afla asta. Pe lista de mai sus sunt oameni din toate partidele si din toate regiunile tarii. Chiar daca au gulere albe si masini scumpe trase la scara, tot hoti sunt.
Sambata 1 februarie, un nou Cod Penal, mai bland, a intrat in vigoare. Printre efectele acestei noi legi se numara si faptul ca un criminal care a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru violarea si uciderea unei fetite pe care ulterior a aruncat-o la gunoi, a fost eliberat ieri din puscarie dupa executarea a doar 8 ani din pedeapsa.
Multi dintre cei aflati pe lista de mai sus au fost sau vor fi eliberati dupa executarea unei parti reduse din pedeapsa. Legea e indulgenta cu hotiile lor, desi ei nu sunt iertatori cu banii nostri.
Dragi profesori romani, in tara voastra legile sunt facute de breasla hotilor. Dragi IT-isti romani, in tara voastra meseria de hot este cea mai bine platita. Dragi medici romani, in tara voastra pacatele breslei hotilor sunt cel mai grabnic iertate.
Tu, cel care citesti acum, breasla hotilor este cea mai puternica breasla din tara ta.
Stiu ca cele de mai sus nu sunt informatii noi, dar voi lua lista si o voi lipi in dreapta oglinzii din baie. Pentru ca vreau sa o vad in fiecare dimineata dupa ce ma trezesc. Si in fiecare seara inainte de a merge la culcare.
Pentru ca NU vreau sa ma obisnuiesc cu faptul ca traiesc intr-o tara condusa de breasla hotilor.

Niciun comentariu: