Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română
Se afișează postările cu eticheta puscarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta puscarie. Afișați toate postările

duminică, 2 februarie 2014

SPĂLAREA JEGULUI


De prea mult timp urmăresc cu o apatie auto-impusă aşa zisele noastre surse de ştiri din cea mai abjectă mass-media ce mi-a fost dat să o întâlnesc până acum în viaţa mea şi de a cărei josnicie şi agresivitate sunt încă uimit, după atâta amar de ani de exerciţiu zilnic al silei faţă de această pestilenţă.
Iată de ce salut cu felicitări demersul unui tânăr ziarist, Vlad Mixich, de a devoala o parte a pegrei ce ne sufocă de aproape 25 de ani, cu speranţa că nu se va opri aici şi nici nu va face compromisuri cu reprezentanţii acestei mizerii, care sigur îl vor supune la presiuni şi înscenări spre a-l convinge în acest sens.
Totodată sper să fie un exemplu şi o amorsă pentru toţi ceilalţi jurnalişti (dacă aceştia chiar mai există) spre a se pune în slujba adevărului şi dreptăţii, valori atât de mult preţuite de poporul român şi care au suferit împreună cu acesta o gravă tentativă de asasinare prin sufocare.
Redau mai jos articolul în cauză:

Breasla care conduce din umbra Romania

de Vlad Mixich

Stiti acele liste cu “masonii care guverneaza in secret lumea”? Listele astea ajung de obicei sa circule prin tot Internetul, rasar de te miri unde. Se fac emisiuni la televizor despre ele. Ei bine, lista de mai jos nu e secreta. Nu e oculta. E clara. Adevarata. Publica. Si ne dezvaluie, mai presus de orice indoiala, care este breasla care conduce Romania.

Cu toate acestea, o vom vedea foarte rar difuzata integral pe ecranele televizoarelor. Pentru ca e potential periculoasa. Doar atunci cand o pot contempla in intregime, oamenii devin constienti de amploarea fenomenului.
Asa, facuta publica cu picatura, atunci cand se mai confirma existenta unui nou membru pe aceasta lista, declanseaza in noi doar o senzatie de oboseala. Eventual de plictis: “e, a mai aparut unul. Si ce-i nou cu asta?”. Obisnuinta de a trai intr-o tara condusa de aceasta breasla ni se insinueaza perfid sub piele.
Incepem sa nu mai observam. Sa nu ne mai pese. Ca atunci cand stim ca traim in niste orase gri, inconjurati de blocuri murdare, dar remarcam cat de urate sunt doar cand le vedem de undeva de sus, poate dintr-un avion: o pata de mizerie in mijlocul unui camp alb sau verde.
Asadar, iata lista. Pe ea sunt patru ministri, patru parlamentari si patru primari. Toti condamnati definitiv in ultimii ani pentru luare sau dare de mita si pentru trafic de influenta. Pe lista nu sunt trecuti cei aflati inca in procesul judecarii (destui) sau cei condamnati cu suspendare. Personal, am convingerea ca acesta este doar varful iceberg-ului. Dar e clar ca nu mai vorbim doar despre niste accidente, despre niste cazuri izolate.

Adrian Nastase, fost prim-ministru – patru ani de puscarie;
Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor – cinci ani de puscarie;
Decebal Traian Remes, fost ministru al Agriculturii – trei ani de puscarie;
Ioan Avram Muresan, fost ministru al Agriculturii – trei ani de puscarie;
Gigi Becali, fost europarlamentar – trei ani de puscarie;
Catalin Voicu, fost parlamentar – sapte ani de puscarie;
Dan Pasat, fost parlamentar – trei ani de puscarie;
Vasile Duta, fost parlamentar – cinci ani de puscarie;
Antonie Solomon, fost primar al Craiovei – trei ani de puscarie;
Mircia Gutau, fost primar Ramnicu-Valcea – trei ani si jumatate de puscarie;
Nicolae Mischie, fostul sef al judetului Gorj – patru ani de puscarie;
Cristian Anghel, fost primar in Baia-Mare – doi ani si jumatate de puscarie.

E limpede: tara mea este condusa de breasla hotilor. Unii mai priceputi, altii mai brutali, cativa foarte inteligenti, majoritatea agresivi ca şuţii care te buzunaresc in haita in autobuz. Sunt infiltrati in cele mai inalte functii din stat, conduc judete si orase cu sute de mii de locuitori si institutii care administreaza banii adunati din taxele noastre.
Tara mea este condusa de breasla hotilor. Nu mai am nevoie de raporturile Comisiei Europene sa-mi spuna asta. Nu mai trebuie sa ma uit la televizor pentru a afla asta. Pe lista de mai sus sunt oameni din toate partidele si din toate regiunile tarii. Chiar daca au gulere albe si masini scumpe trase la scara, tot hoti sunt.
Sambata 1 februarie, un nou Cod Penal, mai bland, a intrat in vigoare. Printre efectele acestei noi legi se numara si faptul ca un criminal care a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru violarea si uciderea unei fetite pe care ulterior a aruncat-o la gunoi, a fost eliberat ieri din puscarie dupa executarea a doar 8 ani din pedeapsa.
Multi dintre cei aflati pe lista de mai sus au fost sau vor fi eliberati dupa executarea unei parti reduse din pedeapsa. Legea e indulgenta cu hotiile lor, desi ei nu sunt iertatori cu banii nostri.
Dragi profesori romani, in tara voastra legile sunt facute de breasla hotilor. Dragi IT-isti romani, in tara voastra meseria de hot este cea mai bine platita. Dragi medici romani, in tara voastra pacatele breslei hotilor sunt cel mai grabnic iertate.
Tu, cel care citesti acum, breasla hotilor este cea mai puternica breasla din tara ta.
Stiu ca cele de mai sus nu sunt informatii noi, dar voi lua lista si o voi lipi in dreapta oglinzii din baie. Pentru ca vreau sa o vad in fiecare dimineata dupa ce ma trezesc. Si in fiecare seara inainte de a merge la culcare.
Pentru ca NU vreau sa ma obisnuiesc cu faptul ca traiesc intr-o tara condusa de breasla hotilor.

joi, 9 ianuarie 2014

Parlamentul României a primit PREMIUL CORUPȚIEI pe 2013. OCCRP numește forul legislativ român cea mai corupta entitate planetară. REACȚII ALE PARLAMENTARILOR ROMÂNI


Frustrările românilor de a urca rareori pe podiumurile premianților lumii și complexul de marginalizare cauzat de faptul că ne aflăm mai mereu pe la coada tuturor clasamentelor vor fi în sfârșit alinate de următoarea veste: în 2013, România, prin ansamblul aleșilor săi democratici - Parlamentul - se remarcă decisiv, primind premiul premiul întâi al corupției mondiale. Suntem campioni ai lumii, la non-civism.

Pe 23 decembrie 2013, OCCRP - Proiectul pentru Raportarea Crimei Organizate și a Corupției - a dat publicității următorul comunicat: „Șantaj și contrabandă. Măsluire, fraudă și spălare de bani. Crimă cibernetică și mită. Grupări ale crimei organizate și personajele corupției au avut parte de extrem de multe reușite în 2013. Au traficat și au înrobit milioane de oameni de pe glob, s-au îmbogățit cu sute de miliarde de dolari prin vânzări de droguri, au corupt nenumărate persoane și au continuat să cimenteze parteneriate oneroase la intersecția dintre infracțiune și politică. În fiecare an OCCRP recunoaște meritele acelora care se străduiesc neobosit să promoveze infracțiunea și corupția. Pentru 2013, această distincție dubioasă merge către Parlamentul României."

Crima organizată și corupția sub lupă
În primul rând, de precizat cine sunt jurații. Este vorba despre un ansamblu de ONG-uri și organisme internaționale (preponderent din Balcani, Europa de Est și Asia Centrală), centrate pe activism anti-corupție și jurnalism de investigație, care s-au asociat sub denumirea generică OCCRP, acronim de la Organized Crime and Corruption Reporting Project. Printre finanțatorii proiectului - probabil, pe plan global, cel mai semnificativ de acest tip, în acest moment - se numără Open Society Foundation și USAID. Inițiativa este funcțională din 2006 iar organizația are în portofoliu numeroase dezvăluiri și investigații cu finalizări de răsunet, între care se remarcă cazul Magnitsky - cel mai mare scandal de corupție al Rusiei contemporane. OCCRP s-a aflat de trei ori în finala pentru premiul Daniel Pearl, pentru jurnalism de investigație, obținându-l o dată, în 2011, pentru proiectul „Offshore Crime, Inc.".
Pentru premiul din 2013, acordat de OCCRP celei mai corupte persoane (sau entități) din lume, cele 19 organisme care fac parte din asociere - între care și unul din România, respectiv Rise Project - au avut în monitorizare activitatea infracțională și anti-cetățenească din 173 de țări. Premiul care a fost acordat Parlamentului României a fost votat de 140 de jurnaliști internaționali de investigații.

Cei mai exceptați de la Lege
„Infractorii își dau de cele mai multe ori osteneala să găsească formule pentru a ocoli legea. Parlamentul României a găsit calea să își atingă aceleași scopuri (infracționale; n.r.) pe căi legale," își începe OCCRP argumentul. Pe scurt, este vorba despre faptul că la începutul lui decembrie 2012, parlamentarii români au aprobat amendamentele la codul penal care le-ar acorda membrilor săi, precum și altori aleși publici, imunitate pentru acuzațiile de corupție. Mai precis, amendamentele, care au fost adoptate fără dezbatere, au scos de sub incidența art.147 al CP, cel care definește „funcționarul public", „președintele României, deputații și senatorii, precum și persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale și care nu sunt finanțate de la bugetul de stat."
Astfel, spun „jurații" OCCRP, cei în cauză nu ar mai putea fi puși sub acuzare pentru mită, abuz în funcție, conflict de interese și alte fapte de corupție. Mai mult, unii oficiali guvernamentali care sunt deja condamnați ar putea fi exonerați. Comunicatul OCCRP amintește că această formulare legislativă ar intra în contradicție atât cu Convenția Europeană privind Corupția (din 2002) cât și cu aceeași Convenție a Națiunilor Unite (din 2004). De asemenea, comunicatul OCCRP subliniază că și dacă legea nu ar fi promulgată cu acest amendament, Parlamentul României tot își merită premiul, „pentru intenție și pentru răul făcut astfel, de discreditare a instituției în fața opiniei publice române și de pretutindeni."

Concurență remarcabilă în materie de non-civism
Este interesant să-i amintim și pe cei în defavoarea cărora Parlamentul României și-a dobândit distincția. Este vorba, pe de-o parte, despre Darko Saric, capul unor grupări infracționale din Serbia și Muntenegru (în prezent, dat în urmărire internațională), care a fost nominalizat pentru rolul său în organizarea unei rețele de transporturi masive de droguri, din America de Sud și Africa în Europa, transformând Balcanii în placă turnantă a acestui tip de trafic; iar pe de altă parte, despre Gulnara Karimova, pupila notorie a dictatorului din Uzbekistan, Islam Karimov, care este investigată pentru șpăgi de sute de milioane de dolari, pentru privatizarea „cu dedicație" a unor companii de stat uzbece, folosind apoi banii pentru un trai extravagant în Occident.
Merită de asemenea să amintim că, în 2012, premiul corupției decernat de OCCRP a revenit președintelui din Azerbaijan, Ilham Aliev, care a împărțit familiei sale cea mai mare parte a afcerilor-cheie autohtone, acelea cu petrolul. În 2012, Aliev concurase, între alții, și cu mafiotul albanez Naser Kaljmendi, dar și cu președintele rus Vladimir Putin.

Valeriu Zgonea, no comment
Contactat de ZIUAnews, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, nu a dorit să comenteze „distincția" oferită Palatului Parlamentului. Nici senatorii Alin Tișe și Ovidiu Donțu, care fac parte din Comisia juridică, de disciplină și imunități, nu au dorit să ofere vreun comentariu. În rest, niciunul dintre parlamentarii contactați de ZIUAnews nu știau despre acest „premiu" oferit instituției în care își desfășoară activitatea.
„Nu comentez, în niciun caz nu poți trata o instituție la grosso modo, așa cum se face acum. E posibil ca în Parlament - și se și vede - să existe și oameni certați cu legea, unii chiar grav, dar în momentul în care tratezi o instituție în ansamblu în acești termeni, eu cred că nu este o etichetă dreaptă care se pune. Vă vorbește unul dintre cei mai vechi parlamentari, care nu a avut niciodată treburi de genul ăsta și nici n-o să aibă, însă în momentul în care tratezi o instituție, fără să ții cont de cei buni și cei răi, e greșit. Alte comentarii nu aș vrea să fac", a declarat, pentru ZIUAnews, senatorul Ioan Chelaru, membru în Comisia juridică, de disciplină și imunități..
„Știți ce se întâmplă? Ar trebui să avem termene de comparație cum este în alte țări similare României. Pentru că, așa, ne luăm după un organism internațional, pe care nu-l cunoaștem. Ce știm noi ce este în spatele lui?! Dacă numărăm parlamentarii care au avut probleme de corupție, determinăm că procentul este de sub 5%", ne-a spus senatorul Ioan Ghișe, care face parte tot din Comisia juridică, de disciplină și imunități... În legătură cu principalul motiv invocat de cei de la OCCRP pentru desemnarea Palatului Parlamentului ca fiind cea mai coruptă „persoană" în anul 2013, respectiv votarea superimunității aleșilor, Ghișe a precizat: „Asta este o minciună, este o propagandă mediatică, ce n-are niciun fel de acoperire în realitate. Imunitatea parlamentarilor este dată de Constituție și este doar pentru declarații politice. Atât! Ca dovadă, sunt parlamentari arestați, sunt parlamentari condamnați și sunt parlamentari achitați. Deci superimunitatea este o minciună propagandistică. Nu există superimunitate pentru parlamentari".
„Eu, deși sunt parlamentar, nu mă simt ca făcând parte din personajul colectiv numit Parlamentul României, premiat de către același organism nonguvernamental. Vă spun și de ce: pentru că dacă vrei să fii credibil, trebuie să ai niște argumente în momentul în care emiți o astfel de judecată. Aș vrea să văd care sunt criteriile în urma cărora sunt calificat ca fiind corupt. Și cu asta basta! E o mare greșeală, este o intoxicare. Nu există superimunitate. Faptul că te aliniezi la niște imunități care există în Europa nu faci altceva decât să uniformizezi statutul de parlamentar. Ori asta încearcă Parlamentul să facă, pentru că ați văzut că nu este 100% finală această decizie: încerci să uniformizei această imunitate. Superimunitate înseamnă ceva mai mult decât au alții. Ce avem noi mai mult sau ce are Parlamentul României mai mult decât are Bundesparlament, de exemplu, sau Camerele superioare și inferioare din Italia, dacă ne raportăm la Europa? Mă puneți să comentez un ONG care vrea să iasă în evidență prin ceva care nu are nimic în comun sau conform cu realitatea. Mai mult decât atât, de ce nu au dreptate: avem un fost prim-ministru care se duce a doua oară în pușcărie, pentru că așa a hotărât justiția și nimeni nu comentează, iată că intră în vigoare noul Cod de Procedură Penală în urmă căruia se scurtează perioada de judecată, iar două nume notorii care acum sunt în judecată e posibil să ajungă sau nu, în funcție de decizie, la pușcărie ... Despre ce superimunitate vorbim? Ce superimunitate are, de exemplu, colegul meu, Fenechiu, în procesul pe care îl are cu chestiunea de când era businessman? Băiatul ăla, acum, dacă dă o instanță, se duce în pușcărie", ne-a spus și senatorul Sebastian Grapă, membru tot în Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Sursa: http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/parlamentul-romaniei-a-primit-premiul-corup-iei-pe-2013-occrp-numeste-forul-legislativ-roman-cea-mai-corupta-entitate-planetara-reactii-ale-parlamentarilor-romani-111623

vineri, 15 iunie 2012

123 de ani de la despărţirea de marele geniu naţional MIHAI EMINESCU

AVERTISMENTE PESTE VEAC  

“Nu mai e îndoială pentru nimeni că reformele ce se operează acum constituie începutul dictaturii. (…) Mişelia înlăuntru, umilirea în afară – iată care va fi caracterul acestei dictaturi în România”.

 “Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”.

“Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele - literatori, ignoranţii şi proştii - administratori ai statului român”.

“Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”.

"O ţară nu se guvernează cu aforisme, ci cu sisteme; iar sistemele nu se improvizează de pe o zi pe alta, ci trebuie să rezulte din starea reală a ţării, din natura poporului".

"Politica străină, împreună cu străinii care ne guvernează, tind la substituirea elementului român prin scursuri din toate unghiurile lumii".

“Aţi comis păcatul neiertat de care istoria vă va cere compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârşire sentimentul onestităţii între cetăţeni. Ah! răspunderea vă este teribilă, căci o naţiune coruptă este o naţiune pierdută. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi pe mâine în milionari, fără să poată a-şi explica secretul acestei extraordinare schimbări. Cetăţeanul onest şi-a zis atunci cu descurajare că secretul avuţiei nu e în muncă, ci aiurea: îndoiala s-a introdus în sufletul lui, dezgustat, el a repeţit cuvântul lui Catone: Virtutea e o ficţiune. Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a lăţit, cangrena a coprins parte din corpul social, şi astăzi ameninţă să prăvălească naţiunea în prăpastie. Vă trebuie satirici ca Juvenal şi ca Barbier spre a vă descrie, cu vii culori, opera voastră, de care singuri vă spăimântaţi”.

"Greşalele în politică sînt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei".

"Istoria îşi are logica ei proprie: nici un neam nu e condamnat de a suporta, în veci, un regim vitreg, corupt şi mincinos".

duminică, 15 ianuarie 2012

MIHAI EMINESCU

162 de ani de la naşterea geniului naţional

Aducându-ne aminte ce înaintaşi am avut suntem instantaneu cuprinşi de sentimentul durabil al valorii de neînlocuit pe care Dumnezeu a sădit-o pe acest pământ sfânt numit Romania.
Mihai Eminescu nu este numai un geniu inegalabil dar el s-a constituit, prin întreaga sa operă, in însăşi chintesenţa neamului românesc, confirmând nemurirea spiritului de origine divină a acestuia.
Astăzi se împlinesc 162 de ani de la naşterea acestui astru peren şi din păcate istoria ne găseşte din nou prinşi în mrejele perfide ale celor ce ne duşmănesc cu o ură din ce în ce mai mare, izvorâtă din neputinţa lor congenitală de fie a ne supune, fie a ne desfiinţa ca neam şi ţară.
Acestea nu sunt vorbe în vânt şi voi ilustra cu citate din chiar opera Românului de suflet a carui naştere o omagiem din nou la această dată a anului, lăsâdu-vă apoi a reflecta atât la valabilitatea celor afirmate în epocă de Mihai Eminescu, dar şi la recurenţa aceloraşi în viaţa contemporană, în cea mai recentă încercare a permanenţilor duşmani de a ne sufoca din nou cu aceleaşi vechi şi detestabile porniri si mijloace:

-"Avem, de - o parte, rasa română, cu trecutul ei, identic în toate ţările pe care le locuieşte, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr şi patriotism. Avem apoi, deasupra acestui popor, o pătură superpusă, un fel de sediment de pungaşi şi cocote, răsărită din amestecul scursurilor orientale şi al celor occidentale, incapabilă de adevăr şi de patriotism" (în "Timpul", din 29 iulie 1881).
-"Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă" ( în "Timpul", din 31 august 1878).
 -"Nu mai există o altă deosebire între oameni, decît cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi cîştigat" (în "Timpul", din 10 iulie 1881).
-"Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cît pentru români, puţin îmi pasă!" (în "Timpul", din 23 mai 1882).
-"Avem de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini" (în "Timpul", din 20 februarie 1879).
-"Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vînd sîngele şi averea unei generaţii" (în "Timpul", din 18 aprilie 1879).
-"Oamenii care au comis crime grave rămîn somităţi, se plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie" (în "Timpul", din 3 mai 1879).
- "Conducătorii "fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sînt o reeditare, în formă politică, a hoţilor de codru, instituind codrii guvernamentali şi parlamentari" (în "Timpul", din 17 august 1882).
-"Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sînt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcînd de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic" (în "Timpul", din 8 august 1880).
- "Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bîrfitorii de cafenele - literatori, ignoranţii şi proştii - administratori ai Statului Român" (în "Timpul", din 15 mai 1879).
-"Partidele, la noi, nu sînt partide de principii, ci de interese personale, care, păstrînd numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării" (în "Timpul", din 23 februarie 1880).
-"Aluatul din care se frămîntă guvernanţii noştri e acea categorie de fiinţe fără ştiinţă de carte şi consistenţă de caracter" (în "Timpul", din 24 februarie 1880).
-"Acei ce conduc nu sînt decît străini, străini prin origine, prin moravuri, prin educaţie - interesele străinilor dar, şi numai aceste interese, sînt dezideratul «patrioticului guvern»". (în "Timpul", din 17 ianuarie 1880).
-"Deficit lîngă deficit, împrumut lîngă împrumut, datorie lîngă datorie, pînă ce finanţele României nu vor fi , curînd, decît, o gaură mare" ( în "Opere", vol.IX, pag.448).
-" Trebuie ca, cu toţii, să ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de elementele ce împiedică redobîndirea echilibrului pierdut şi ca să le combatem cu curaj şi stăruinţă" (în "Timpul", din 4 ianuarie 1881).
-"Elemente străine, îmbătrînite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavînd tradiţii, patrie hotărîtă ori naţionalitate hotărîtă, au pus, totuşi, mîna pe Poporul Român" (în "Timpul", din 14 noiembrie 1880).
-"Străinii superpuşi, fără nici un cuvînt naţiei româneşti o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor" ( în "Opere", vol.XII, pag.284).
-"Am ajuns, într-adevăr, în această Americă dunăreană, ca tocmai românii să fie trataţi ca străini, să se simtă străini în ţara lor proprie". (în "Timpul", din 14 noiembrie 1880).
-"Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor care au o tradiţie hotărîtă, un trecut hotărît" (în "Timpul", din 30 iulie 1881).
-"A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pămînt care este moştenirea, în exclusivitate şi istorică, a Neamului Românesc" (în "Timpul", 1 aprilie 1881).
-"Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească" (în "Timpul", din 31 iulie 1880).
-"Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernămînt" ( în "Opere", vol.XIII, pag.238).
-"Sărăcia e un izvor de rele fizice şi morale, care, la rîndul lor, sînt cauze ale decadenţei economice" (în "Opere", vol.XII, pag.325).
-"Pentru a conduce un popor şi economia lui trebuie o judecată sănătoasă, cunoaşterea dreptei proporţii între mijloacele întrebuinţate şi scopul dorit şi, oricare ar fi scopurile urmărite de clasa cultă a unui popor, ele sînt rele şi de nimic dacă nu echivalează cu sacrificiile aduse pentru realizarea lor" ( în "Opere", vol.IX, pag.146).
-"Fără muncă şi fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate" ( în "Opere", vol.X, pag.168).
-"Statul român, moştenit de la zeci de generaţii care au luptat şi suferit pentru existenţa lui, formează moştenirea altor zeci de generaţii viitoare şi nu e jucăria şi proprietatea, în exclusivitate, a generaţiei actuale" ( în "Opere", vol.X, pag.168).
-"Sîntem poate singurul popor condamnat a nu face politică momentană, ci pe secole înainte" (în "Timpul", din 16 decembrie 1879).
-"Politica străină, împreună cu străinii care ne guvernează, tind la substituirea elementului român prin scursuri din toate unghiurile lumii" (în "Timpul", din 5 decembrie 1882).
-"Istoria îşi are logica ei proprie: nici un neam nu e condamnat de a suporta, în veci, un regim vitreg, corupt şi mincinos" (în "Timpul", din 5 februarie 1882). 
-"Greşalele în politică sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţari întregi şi se-mpiedică pentru zeci de ani înainte, viitorul ei!" (în "Timpul", din 13 februarie 1882).

Trecut-am de-a lungul veacurilor prin toate acestea şi, spre nedumerirea şi spaima duşmanilor noştri care neagă puterea lui Dumnezeu, vom trece din nou.
Închei cu ultimele patru stofe din poezia “Glossă” de Mihai Eminescu, un adevărat îndemn ce a reuşit să transgreseze vremurile:

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.


N.B. " În ziarul "Timpul", din 2 noiembrie 1877, Mihai Eminescu scria : "Va veni ziua în care şi pietrele vor vorbi adevărul, în care cartea faptelor petrecute va sta deschisă şi se va citi atît de lămurit, încît toată doctrina paralogismelor nu va fi în stare să-i întunece înţelesul".